Planeta seacă
Planeta noastră devine secetoasă, cu câmpuri aride, ape secate și orașe însetate. Și ăsta e doar începutul problemei mondiale a apei. Unele orașe asiatice încep să se afunde în pâmânt, resursele și așa limitate de apă se contaminează cu arsenic, iar fluctuațiile volumului de apă produc modificări ale forței de gravitație a Pământului.
Sursa foto: Flickr
Acviferele subterane, rezerva de apă a planetei, au început să sece și ele. Dacă această tendință va continua, consecințele pot fi dramatice — în special pentru Asia, continent într-o rapidă dezvoltare. Deja 88% din teritoriul Asiei se confruntă cu deficit de apă.
Diferența dintre necesarul de apă și resursele existente va atinge nivelul de 40% până în 2030 iar resursele de suprafață (desalinizarea apei marine sau reciclarea apei menajere) nu vor putea acoperi acestă diferență.
Acviferele subterane sunt depozite de apă în roci permeabile, aflate la mare adâncime. Cantitatea de apă este de 100 de ori mai mare decât ceea ce se află la suprafață în lacuri, izvoare, mlaștini sau râuri,
Astăzi 30% din cantitatea de apă dulce la nivel mondial provine din acviferele subterane, dar exploatarea acviferelor subterane crește continuu.
O treime din cele mai mari 37 de acvifere studiate de Universitatea din California între 2003 și 2013 sunt aproape secate din lipsa ploilor, iar cele mai afectate acvifere se află în regiunile cele mai secetoase.
O treime din totalul terenurilor irigate cu apă subterană se află în Asia, iar China, Pakistan și India sunt cei mai mari consumatori. Asia de sud consumă jumătate din apa subterană folosită pe glob.
Acviferele din Asia (majoritatea apărute cu mii de ani în urmă, pe când clima din nordul Chinei era mult mai umedă) nu mai sunt reumplute de precipitații. Forajele sunt tot mai adânci iar pânza freatică tot mai jos.
În provincia Punjab din Pakistan exploatarea excesivă determină scăderea nivelului apei freatice cu aproape jumătate de metru anual — amenință securitatea apei și a alimentației și îngreunează creșterea culturilor cu consum mare de apă (trestie de zahăr, orez).
Sporirea populației din Asia la 5 miliarde până în 2050 va pune o presiune suplimentară pe resursele de alimente, energie și apă. Până atunci necesarul mondial de alimente va crește cu 60% în condițiile unei agriculturi cu surse de apă tot mai sărace. Iar schimbările climatice vor agrava și mai mult situația.
Însă problemele merg dincolo de epuizarea apei. Supra-exploatarea apei subterane determină deja alunecări de teren și unele orașe asiatice încep să se afunde. Până în 2030, 80% din North Jakarta va coborî sub nivelul mării. Zone întregi ale Beijingului se afundă cu câțiva centimetri pe an, confrom estimărilor.
În plus, acviferele aflate în apropierea coastei marine sunt predispuse la contaminare cu apa sărată. Unele acvifere se contaminează cu arsenic, substanță ce poate apărea în subteran în mod natural. Nature Geoscience estimează că peste 60% din apa subterană a acviferului Indo-Gangetic este contaminată cu arsenic sau sare.
În Bangladesh peste 40.000 de decese anual sunt puse pe seama apei poluate cu arsenic.
Soluții timide
Primul pas pentru remedierea acestei situații este să stabilim cu exactitate câtă apă subterană a mai rămas și cum este ea folosită, o sarcină nu tocmai ușoară însă nici imposibilă. Sateliții NASA “Gravity Recovery” și “Climate Experiment” furnizează informații privitoare la modificările forței de gravitație a Pământului care sunt cauzate de fluctuațiile volumului de apă. Prin utilizarea teledetecției pentru a observa bazinele hidrografice, putem determina cantitatea de apă de suprafață disponibilă dar și cât se consumă.
Un alt pas important este modificarea sistemului de tarifare a apei subterane. În China s-a încercat un program pilot în care fermierii trebuiau să plătească suplimentar dacă volumul de apă pompat depășea cantitatea alocată. Abordări similare s-au încercat și în Australia sau Mexic. Însă astfel de măsuri sunt dificil de implementat din punct de vedere politic. Calea de urmat ar fi să ajutăm țările nu doar să conceapă politici adecvate dar și să producă un cadru legal pentru impunerea acestora.
Și mai dificil din punct de vedere politic ar fi să se elimine subvențiile pentru electricitate și gaz care încurajează fermierii să pompeze apă încontinuu. Dacă nu se reușește eliminarea subvențiilor, există alternative ingenioase care ar putea diminua pomparea excesivă.
- Pe același subiect: Lipsa resurselor de apă va genera conflicte
În Gujarat, India, guvernul a redus utilizarea apei subterane prin asigurarea electricității doar opt ore pe zi. Altă metodă ar putea fi răscumpărarea electricității suplimentare de la fermieri ceea ce ar reduce pomparea excesivă dar ar suplimenta și veniturile în mediul rural.
Se pot face eforturi și pentru reumplerea acviferelor.
Un program pilot desfășurat în statul Uttar Pradesh din India colectează excesul de apă din inundații în lacuri de acumulare de unde aceasta se poate infiltra în pânza freatică.
Pasul final ar trebui să fie îmbunătățirea managementului apelor de suprafață ceea ce ar reduce din tentația de a utiliza resursele subterane. Aproximativ 80% din apa menajeră se întoarce în râuri netratată. Ar fi mult mai simplu politic și logistic să oprim acest fenomen decât să conservăm apa subterană.
Acviferele ar trebui să rămână rezerve de ultimă instanță. Dacă nu le protejăm astăzi, generațiile următoare vor plăti scump această greșeală.
Titlul și introducerea aparțin editorului secțiunii
Copyright: Project Syndicate 2017 - Where Has All the Water Gone?
