Perdelele de fum și câteva din problemele reale ale guvernării PSD-ALDE
La fel ca prima dată, Parlamentul condus de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu s-a grăbit să dea un vot pe legile Justiției, fără a ține cont de cererile magistraților, de criticile și propunerile opoziției. Și fără a mima măcar dezbaterea parlamentară. De ce atâta grabă când social-democrații și liberal-democrații știu foarte bine că un deznodământ în privința celor trei legi este la fel de îndepărtat ca acum cinci luni, când ministrul Tudorel Toader își prezenta propunerile în fața Comisiei Iordache? Și de ce, simultan, se lansează alte teme spinoase, care captează atenția presei și publicului, precum modificarea legilor siguranței naționale, revizuirea Constituției și legiferarea „unui tip de parteneriat civil”? Poate pentru a distrage atenția de la alte probleme. Unele reale.
Pe hârtie, în mai puțin de două săptămâni, legile Justiției au trecut, iar, prin cele două Camere ale Parlamentului, după ce judecătorii CCR le-au declarat parțial neconstituționale. De fapt, a fost mai degrabă o săptămână cu totul: pe 19 martie, Comisia Iordache a început discuția pe amendamente, pe 20 martie era gata și ultimul raport, în aceeași zi se vota în Camera Deputaților, pe 26 martie, Comisia Iordache prezenta noi rapoarte și, câteva ore mai târziu, se vota și în Senat. Mai are rost să spunem că votul în ambele Camere a fost dat cu încălcarea prevederilor Regulamentului Camerei, respectiv Regulamentului Senatului, care spun că aleșii trebuie să intre în posesia rapoartelor întocmite de comisii cu cel puțin trei zile înainte de data dezbaterii și votului în plen? Procedurile parlamentare sunt însă, de ceva timp încoace, ultimul lucru de care ține cont majoritatea la putere.
Oricum, în ciuda grabei nejustificate a coaliției PSD-ALDE, susținută de UDMR, legile Justiției mai au mult până să și intre în vigoare. PNL și USR au anunțat deja că vor ataca, din nou, la Curtea Constituțională modificările la Legile 303/2004, 304/2004 și 317/2004. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat ultima dată, putem presupune, cu usurință, că vor trece circa două luni până să avem noi decizii ale CCR. Ceea ce înseamnă că ajungem undeva spre sfârșitul lunii mai. Dacă CCR admite sesizările, se reia procedura parlamentară, fie și pe repede-înainte. Dacă CCR respinge sesizările opoziției, legile Justiției vor pleca la președintele Klaus Iohannis, spre promulgare. Or, președintele are și el cel puțin două căi de atac: propriile sesizări la Curtea Constituțională sau cereri de reexaminare. A treia cale, solicitarea unei opinii Comisiei de la Veneția, este și ea invocată insistent de magistrații care alcătuiesc Forumul Judecătorilor din România, dar șeful statului și-a exprimat deja dubiile că termenele prevăzute de Constituție pentru promulgare i-ar permite un astfel de demers.
Indiferent de varianta aleasă de președinte, observăm că putem ajunge lejer la finalul sesiunii parlamentare fără ca subiectul legilor Justiției să fie tranșat.
Și, atunci, de ce toată această grabă a coaliției PSD-ALDE? Pentru a ține ocupată o parte a publicului și a presei? Pentru a crea zgomot și fum? Dacă da, atunci Iordache ne va tot furniza subiecte în perioada următoare, dacă ne uităm că pe agenda comisiei special înființate pentru el sunt îngrămădite și modificarea Codului penal și Codului de procedură penală (abuzul în serviciu, prezumția de nevinovăție, propunerile lui Cătălin Rădulescu, etc.) și modificarea Codului civil și a Codului de procedură civilă.
Și, uite așa, ajungem la o altă fumigenă amorsată luni de liderii PSD și ALDE: legiferarea „unui tip de parteneriat civil” în paralel sau nu cu revizuirea Constituției în sensul redefinirii familiei. Subiectele au nu doar o mare priză la public, ci și un major potențial de conflict, societatea urmând să se divizeze în tabere pro și contra propunerilor. Iar presa nu va ignora nici ea subiectele, fie că va fi vorba de organizarea referendumului, fie că se va discuta în Parlament mai vechiul proiect al lui Remus Cernea ori o nouă propunere legislativă.
Iar peste toate acestea am putea avea suprapuse alte dezbateri de anvergură: legile siguranței naționale. Ideea, apărută aparent din neant, a fost întâi transmisă de Liviu Dragnea: „ Am vorbit despre un proiect de modificare a legii privind securitatea naţională. Am desemnat doi coordonatori, pe Claudiu Manda şi Gabriel Vlase. Decizia noastră politică pe care o vom discuta este să înfiinţăm o comisie specială”. Imediat, co-partenerul acestuia de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu, a întărit ideea: „Cred că e util să avem o comisie care să analizeze propunerile de modificare legislativă, având în vedere că sunt multe legi care datează cred că de la începutul anilor '90 şi ele trebuie puse în acord cu noile realităţi politice şi cu noile ameninţări la care România, la fel ca şi alte ţări din UE şi membre NATO, trebuie să facă faţă”.
Despre ce este vorba aici? Greu de spus. Știm, deocamdată, de la liderul PSD citire, că actuala coaliție intenționează să modifice nu mai puțin de 15 legi. Mai știm că judecătorii Curții Constituționale au decis, pe 28 februarie, că Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României conține o prevedere care încalcă Legea fundamentală. Nu știm prea multe despre decizia CCR deoarece nu a fost încă publicată motivarea acesteia în Monitorul Oficial, dar miza o constituie scoaterea probelor obținute de SRI, pe mandate de siguranță națională, din dosarele penale, altele decât cele care vizează infracțiunile ce țin de siguranța statului. Iar beneficiarii unei astfel de decizii nu ar fi deloc puțini după cum a arătat presa.
Și mai știm că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, are o dorință mai veche de a înființa o Autoritate de Interceptare a Comunicațiilor astfel încât acestea să treacă, practic, în ograda Parlamentului.
Cât de utile și de oportune sunt acum astfel de modificări, greu de spus. Putem afirma însă că procesul de legiferare va fi chiar mai anevoios decât în cazul legilor Justiției, mai ales că e nevoie și de discuții în CSAT și de ample discuții publice.
În tot acest tumult de ample teme de dezbatere scad însă șansele ca presa și publicul să mai poată aloca timp și atenție unor probleme reale ale liderilor PSD-ALDE și ale guvernării lor.
O astfel de problemă vine din acuzațiile tot mai frecvente legate de modul în care lobby-istul Elliott Broidy, omul care a semnat invitația pentru Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu pentru a participa în ianuarie 2017 la ceremonia de învestire a președintelui american Donald Trump, ar fi încercat să câștige mai multe contracte în România (detalii AICI și AICI).
Alte probleme sunt legate de cifrele tot mai sumbre care vin din zona economică, în ciuda declarațiilor triumfaliste despre succesele guvernării PSD-ALDE. De pildă, datele publicate luni de Ministerul de Finanțe arată că, în ianuarie-februarie 2018 față de ianuarie-februarie 2017, veniturile la buget au crescut cu 21,3%, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 38,5% (cheltuielile de personal au crescut cu 18,8%). Atenție, este vorba de situația de dinainte de luna martie, lună în care au intrat în vigoare noi majorări salariale pentru angajații din Sănătate și Educație, și, evident, înainte de luna iulie, lună în care vor crește pensiile.
Nu în ultimul rând, o problemă o constituie și nemulțumirea în creștere a unor angajați din sectorul bugetar, adică tocmai din sectorul spre care și-a îndreptat măsurile guvernarea PSD-ALDE. În unele școli, cadrele didactice au boicotat evaluarea națională, polițiștii și angajații din penitenciare au protestat în fața Guvernului, iar angajații din sănătate și asistență socială, respectiv din sport și tineret se pregătesc de acțiuni de protest în fața Ministerului Muncii.
Odată făcute promisiuni deșănțate și odată deschise baierele pungii, oricât ai da unora va fi întotdeauna mai puțin decât ai dat altora. Iar când mai ajungi și la fundul sacului, iar ceasul ticăie...
