Excepţie de neconstituţionalitate admisă parţial de CCR la Legea privind securitatea naţională

Curtea Constituţională a admis parţial, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea 51/1991. Actul normativ priveşte  securitatea naţională a României, judecătorii CCR considerând problematică sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români”, cuprinsă în art.3 lit.f) din legea menţionată.

Comunicatul Curţii Constituţionale:

În ziua de 28 februarie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3, art.10, art.11 şi art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr.255/2013, precum şi a dispoziţiilor art.13 din acelaşi act normativ, în forma în vigoare.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3 lit.a)-e) și g)-m), art.10, art.11 alin.(1) lit.d) și art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, precum și a dispozițiilor art.13 din același act normativ, în forma anterioară modificării prin Legea nr.255/2013.

De asemenea, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.

Dispozitiile art.3 lit.f) Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României au următorul cuprins: „Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: f)subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale.”

În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reţinut următoarele:

Pornind de la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia orice ingerință în drepturile și libertățile persoanei trebuie să fie „prevăzută de lege”, cerință care nu se limitează doar la stabilirea unui anumit temei legal în dreptul intern, ci vizează calitatea legii, care trebuie să fie accesibilă, clară și previzibilă, Curtea a analizat în ce măsură sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români” din cuprinsul art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 întrunește condițiile de claritate și previzibilitate.

Curtea a constatat că legiuitorul trebuie să realizeze o distincție între faptele care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și care pot fi calificate drept chestiuni ce țin de dreptul penal, cu consecința incidenței mijloacelor de drept penal și procesual penal, pe de o parte, și acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertăților unei colectivități/comunități (de rasă, origine etnică, religie, etc), care, prin numărul de indivizi care îi aparțin, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o amenințare la adresa securității naționale, pe de altă parte.

Or, Curtea a observat că sintagma criticată nu realizează această distincție, ci se referă, în general, la atingeri grave aduse drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora. Astfel, din modul de redactare a sintagmei criticate, rezultă că se poate circumscrie unei amenințări la adresa securității naționale orice faptă/acțiune, cu sau fără conotație penală, care afectează un drept sau o libertate fundamentală. Consecința unei atare constatări este folosirea, în toate aceste cazuri, a mijloacelor intruzive circumstanțiate activității specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei, reglementate de Legea nr.51/1991 (de exemplu: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee, etc).

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată contravine prevederilor constituționale ale art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalității, în componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normei, art.26 referitor la viața intimă, familială și privată și art.53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Citiţi şi: Epuizarea "soluţiei Toader" împinge coaliţia spre o nouă capcană