Epuizarea "soluţiei Toader" împinge coaliţia spre o nouă capcană

Prezenţa lui Tudorel Toader în fruntea Ministerului Justiţiei devine o chestiune secundară mai ales pentru coaliţia PSD-ALDE. După eşecul usturător cu revocarea şefei DNA, centrul de greutate al operaţiunilor anti-justiţie şi anti-stat de drept se va muta probabil într-o zonă şi mai sensibilă - Curtea Constituţională. Speranţele sunt multe, dar nici istoricul nu-i lipsit de controverse. Chiar şi din perspectiva PSD-ALDE.

″Şi eu ce fac, îl citesc la noapte?”

Prin această întrebare, o replică modestă la lecţia de procedură pe care procurorul şef al DNA i-a dat-o în secţia pentru procurori a CSM, ministrul Justiţiei a ilustrat cu precizie anvergura eşecului "soluţiei Toader" pentru problemele celor cu dosare penale. O precizie care, în schimb, i-a lipsit lui Tudorel Toader când a fost vorba de cunoaşterea unor legi şi susţinerea cu argumente a cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi. 

Prestaţia de marţi a marelui cancelar, prodecan, rector, judecător constituţional şi ministru al Justiţiei a fost nu doar lamentabilă, ci mai ales dăunătoare pentru liderii politici cu cazier sau posibil cazier, care-şi puseseră atâtea speranţe în calităţile sale de cameleon.

De ce dăunătoare? Întrucât marţi, ministrul Tudorel Toader şi-a atins limitele şi tot de marţi a devenit cantitate neglijabilă în economia marelui joc de destructurare a justiţiei şi statului de drept: 

*academic - s-a descalificat (raportat la prestaţia din secţia pentru procurori a CSM, CV-ul lui Tudorel Toader pare acum umflat cu pompa). 

*politic - a eşuat în atingerea obiectivului (revocarea inamicului public No. 1, deşi n-a cunoscut nicio clipă prezentul, e acum de domeniul trecutului).

*profesional - a devenit un element stingher, total izolat faţă de corpul magistraţilor (demersul său a fost contestat vehement de 135 de procurori din DNA; apoi peste 1.000 de magistraţi au semnat o scrisoare deschisă în care acuză Ministerul Justiţiei că induce neîncredere în procurori şi judecători; nu în ultimul rând, în toamnă, mii de magistraţi i-au cerut să oprească modificarea legilor justiţiei, fapt ignorat de Tudorel Toader).

*instituţional - şi-a pierdut definitiv autoritatea în sistem (absenţa de la bilanţul anual al DNA e simptomatică din acest punct de vedere, la fel şi faptul că unicul vot în favoarea revocării şefei DNA fusese votul său; toate astea, în condiţiile în care fusese oricum privit cu suspiciune/precauţie încă de la debutul mandatului, dată fiind filiera pe care fusese numit).

*inter-instituţional - a pierdut orice legitimitate şi statut de partener legitim de dialog între instituţiile statului, după afirmaţia, cel puţin neinspirată, că „indiferent de avizul dat de CSM, indiferent de ce decide președintele, dezbaterea trebuie să continue”.

*în relaţia cu partenerii externi, în primul rând cu Comisia Europeană - practic, în ultimele două luni şi cu precădere în ultimele două săptămâni, a fost compromis tot ce putea fi compromis. Numele lui Tudorel Toader nu mai poate fi luat în calcul de către decidenţii de la Bruxelles în calitate de interlocutor credibil şi viabil, Guvernul României şi coaliţia aflată la putere urmând cel mai probabil să se trezească presate să-i găsească lui Toader înlocuitor, fie şi informal, în dialogul cu Comisia şi instituţiile de resort adiacente.

*în termeni de PR - a pierdut la scor confruntarea cu Laura Codruţa Kovesi, şi pe cea indirectă (vezi, comparativ, conferinţele de presă ale celor doi, de săptămâna trecută), şi pe cea directă (vezi, comparativ, prezentările celor doi, de data asta faţă în faţă, ca şi schimbul de replici de pe parcursul audierii din secţia pentru procurori a CSM). Aici, însă, trebuie precizat că, în plan public, decontul cel mai mare va fi suportat de coaliţia PSD-ALDE, persoana lui Toader e o variabilă marginală. 

Suprapusă acestui fundal, plecarea lui Tudorel Toader din fruntea Ministerului Justiţiei nu mai apare ca o chestiune de onoare, ci tot mai mult ca una de timp şi, în primul rând, de oportunitate. De oportunitate, dacă vreţi, mai ales pentru coaliţia PSD-ALDE.

Până la urmă, panorama, aşa cum se vede ea din birourile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, e cât se poate de limpede: după aproape un an de mandat presărat cu numeroase ambiguităţi, ton înfoiat însoţit de paşi înapoi, plasare de responsabilităţi în braţele altora şi, iată, mai nou, ieşiri sinucigaşe la atac, Tudorel Toader a sfârşit prin a îngropa şi operaţiunea de revocare a şefei DNA. Una în care PSD-ALDE şi penalii din siaj îşi puseseră multe speranţe şi tot talentul regizoral. Ca şi numeroase resurse... 

Nu este, aşadar, exclus ca subiectul Toader să devină unul delicat în culisele coaliţiei PSD-ALDE, ca şi un element de tensiune între liderii ei, Dragnea şi Tăriceanu.

Dar, aşa cum punctam şi mai sus, prezenţa sa în fruntea Ministerului Justiţiei devine o chestiunea mai degrabă marginală. Împăratul de la Ministerul Justiţiei e gol, iar ministerul însuşi, chiar şi cu un alt împărat, e astăzi un organism gol.

S-a încercat tot ce s-a putut încerca prin intermediul acestei instituţii, practic nu mai e mare lucru de făcut - de promovarea legilor Justiţiei s-a eschivat, iar tentativa de revocare a lui Kovesi s-a soldat cu eşec. Stilul blitzkrieg al lui Iordache s-a dovedit falimentar, la fel şi metoda temporizării, preferată de Toader. Cum o a treia cale nu prea există, pe linia MJ lucrurile par să se fi lămurit definitiv.

Însă, chiar dacă posibilităţile de instrumentalizare politică a Ministerului Justiţiei s-au epuizat, mizele nu au dispărut. Domesticirea actului de justiţie şi destructurarea statului de drept rămân pe agenda şefilor lui Toader şi după dispariţia lui Toader din manualul de luptă al PSD-ALDE. Ca atare, ce poate urma?

Cel mai probabil, politicienii vizaţi de dosare penale se vor agăţa de singura instituţie în care îşi mai pot pune cu adevărat speranţe: Curtea Constituţională.

Pe fondul vidului creat prin ieşirea din joc a MJ, este de aşteptat ca PSD-ALDE să împingă cu tot mai multă forţă CCR să joace un rol politic, să îşi asume un statut tot mai proeminent în acest sens. În ultimele câteva zeci de ore, semnalele tind să se înmulţească, alimentate, deloc întâmplător, de incapacitatea coaliţiei de a forţa mâna preşedintelui în revocarea din funcţie a şefei DNA.

Totodată, istoric vorbind, sub conducerea lui Valer Dorneanu, Curtea Constituţională a lăsat o impresie pronunţată că e sensibilă la doleanţele penalilor de la vârful politicii. Până şi speţele pe care încă nu s-a pronunţat întăresc această senzaţie, un bun exemplu în acest sens fiind soarta contestaţiilor depuse împotriva OUG 14. Aşadar, speranţele legate de CCR nu s-ar ivi din neant, nici n-ar trebui să mai surprindă pe cineva. 

Şi totuşi, în ultimele luni clienţii DNA şi portavocile lor au avut ocazia să afle că inclusiv CCR le poate rezerva surprize, dar şi să simtă impactul lor pe propria piele. 

În mai 2017, Curtea Constituţională a respins sesizarea Avocatului Poporului privind legea care nu le permite persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Sigur, a fost o decizie chinuită, luată după patru şedinţe de dezbatere, iar în acest context nu trebuie uitat "porumbelul" lui Valer Dorneanu, după a doua amânare a pronunţării: "E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică". În final, însă, contează rezultatul, care devine cu atât mai relevant cu cât înţelegem importanţa subiectului pentru preşedintele PSD şi promptitudinea cu care Victor Ciorbea, în calitate de Avocat al Poporului, s-a pus la dispoziţia coaliţiei pentru a servi cauza.

Apoi, în noiembrie 2017, Curtea Constituțională a respins solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu și a decis că procurorii DNA pot ancheta hotărâri de guvern. Miza în acest caz? Povestea Belina. Din nou, putem pătrunde relevanţa deciziei dacă facem legătura cu interesele lui Liviu Dragnea pe această temă.

Nu în ultimul rând şi poate că mai important decât cele mai importante decizii de până acum, CCR a trimis recent toate cele trei legi ale justiţiei înapoi în Parlament, într-un context în care, merită subliniat, procurorul general, Augustin Lazăr, îşi exprimase anterior convingerea că  judecătorii CCR vor lua "o decizie istorică". 

Altfel spus, odată epuizată "soluţia Toader", liderii coaliţiei se pot simţi "îndreptăţiţi" să se agaţe de CCR ca de ultima şi cea mai mare speranţă pentru a-şi rezolva problemele. În aceeaşi măsură, însă, s-ar putea trezi în cele din urmă că au fost "nedreptăţiţi".

Ceea ce ar şi fi drept.