Inteligența artificială - Dezbaterea de care avem nevoie
BARCELONA - Nu trece nicio zi fără să auzim de un nou studiu care descrie implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale (IA). Numeroși experți, think tankuri sau celebrități din Silicon Valley cred că aplicațiile practice ale IA urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.
Schimbarea cea mai importantă privește forța de muncă. Există o multitudine de speculații despre cât de multe locuri de muncă vor dispărea din cauza automatizării, dar majoritatea prognozelor sunt de acord că vor fi de ordinul milioanelor. Și nu doar muncile de joasă calificare sunt în pericol. La fel este și în cazul profesiilor cu calificare înaltă, inclusiv avocați, contabili sau medici. Întregi industrii ar putea fi perturbate sau decimate iar instituții tradiționale ca universitățile vor trebui să-și reducă dimensiunile sau chiar să fie închise.
Aceste îngrijorări sunt normale. În economia politică actuală, locurile de muncă sunt principalul vehicul pentru crearea de bogăție și distribuirea veniturilor. Când oamenii au locuri de muncă, ei au posibilitatea să consume, ceea ce împinge producția înainte. Nu este o surpriză că dezbaterile privitoare la IA se vor concentra pe perspectivele unui șomaj de masă și pe formele de compensare care ar putea deveni necesare în viitor.
Dar, pentru a înțelege mai bine ce va însemna IA pentru viitorul nostru economic, trebuie să privim dincolo de titlurile din ziare. Putem începe cu analizele publicate pe Project Syndicate, în care se evaluează implicațiile economice prin situarea revoluției tehnologice actuale într-un context istoric mai larg. Aceste analize sugerează că IA va reconfigura într-adevăr ocuparea forței de muncă în țările avansate dar și în cele în curs de dezvoltare, însă și că viitorul muncii este doar o mică parte dintr-o narațiune mai amplă.
De la fiecare IA după posibilități...
Pentru câștigătorul premiului Nobel pentru economie, Christopher Pissarides, și pentru Jaques Bughin de la McKinsey Global Institute, revoluția IA nu trebuie să determine scenarii pesimiste despre viitorul forței de muncă, atât timp cât guvernele reușesc în misiunea de a echipa muncitorii cu “abilitățile necesare” pentru viitoarele necesități ale pieței. Pissarides și Bughin ne amintesc că pierderea locurilor de muncă din cauza noilor tehnologii nu este un fenomen nou și că se manifestă adesea în valuri. “Dar în cadrul acestui proces”, remarcă aceștia, “creșterea productivității a fost reinvestită în crearea de noi inovații, locuri de muncă și industrii care au determinat creștere economică pe măsură ce vechile locuri de muncă, mai puțin productive, au fost înlocuite de unele mai avansate.”
Bill McDermott, SEO la SAP, este la fel de optimist și afirmă că nu e “nimic de câștigat din teama de un viitor distopic pe care avem puterea să-l schimbăm.” McDermott crede că aplicațiile IA, în loc să scoată din uz oamenii, îi vor elibera mai degrabă pe aceștia de “sarcinile periculoase și repetitive care sunt asociate de obicei cu munca fizică.” Și indică introducerea “roboților colaborativi” pentru a exemplifica modul în care “parteneriatul și nu rivalitatea” va fi cel care va defini relațiile noastre viitoare cu tehnologiile IA. Dar, așa cum arăta McDermott, această dinamică om-mașină nu va apărea de una singură. “Cei care conduc această schimbare” nu trebuie să piardă din vedere “elementul uman” sau faptul că “există lucruri pe care nici cea mai inteligentă mașinărie nu le va putea face vreodată.”
Dar, așa cum avertizează Laura Tyson de la Universitatea California din Berkeley, conceperea unor noi “mașini inteligente” este mai puțin importantă decât “politicile din jurul acestora.” Tyson notează că, de fapt, schimbarea tehnologică deja înlocuiește muncitorii de trei decenii și a cauzat aproximativ 80% din pierderile de locuri de muncă din industria SUA. În viziunea sa, ne-am putea îndrepta spre un “good-jobless future” în care un număr tot mai mare de lucrători nu vor mai putea să câștige un venit corespunzător clasei medii, indiferent de educație sau abilități. Pentru a minimiza acest risc ea face apel la factorii de decizie din economiile avansate să se concentreze pe “măsuri care-i ajută pe cei afectați, precum educația și programele de training sau ajutoarele și plasele de siguranță sociale, inclusiv asigurări de venituri (wage insurance), programe de pregătire continuă, sisteme de sănătate sau de pensii transferabile.”
Pe lângă cei care salută sau se tem de IA sunt și cei care consideră premature semnalele de alarmă actuale. De exemplu, J. Bradford DeLong de la aceeași Universitate California, crede că “este profund inutil să întreținem frica de roboți și să descriem situația de genul: inteligența artificială fură joburile americanilor ”. Utilizând o privire pe termen lung asupra istoriei, DeLong afirmă că au existat “relativ puține cazuri în care progresul tehnologic apărut în contextul unei economii de piață să fi împovărat direct muncitorii necalificați.” Totuși, la fel ca Tyson, el remarcă faptul că “lucrătorii trebuie educați și antrenați să utilizeze instrumente tot mai high-tech” și că politicile redistributive vor fi necesare pentru a “menține o distribuție corectă a veniturilor.”
Opțiunile disponibile
Limitarea inegalității veniturilor este de fapt una dintre principalele provocări ale erei digitale. Un posibil remediu este taxarea roboților, o idee propusă pentru prima dată de Mady Delvaux din Parlamentul European și susținută ulterior de fondatorul Microsoft, Bill Gates. Economistul laureat Nobel Robert Shiller observa că această idee, chiar dacă a fost luată în derâdere în multe cercuri, merită să fie popularizată pentru că există “externalități ale robotizării care justifică anumite intervenții din partea guvernelor.” Mai mult, nu există alternative evidente pentru că “taxarea mai progresivă și venitul de bază garantat nu au destulă susținere populară.”
Însă Yanis Varoufakis de la Universitatea din Atena are o altă soluție: ”un dividend de bază universal (UBD), finanțat din câștigurile de capital”. În schema lui Varoufakis, ritmul automatizării și creșterea profitabilității companiilor nu vor pune în pericol stabilitatea socială pentru că societatea însăși va deveni “acționar în fiecare companie, iar dividendele vor fi distribuite egal tuturor cetățenilor.” Sau cel puțin, arată Varoufakis, un UBD va ajuta cetățenii să recupereze sau să înlocuiască o parte din venitul pierdut din cauza automatizării.
În mod similar, Kaushik Basu de la Cornell University crede că ar trebui să se dea o mai mare atenție “extinderii participării la profit, fără a sufoca sau centraliza stimulentele pieței care sunt cruciale pentru creșterea economică”. Practic, administrarea noilor monopoluri tehnologice care obțin câștiguri nejustificat de mari se va face astfel încât “toți rezidenții unei țări să aibă dreptul la o anumită parte din profiturile obținute în economie.” În același timp, aceasta va presupune înlocuirea “legislației tradiționale anti-monopol cu legi care să impună o mai largă dispersare a acționarilor în cadrul fiecărei companii. ”
O altă opțiune, remarcă Stephen Groff de la Asian Development Bank, este ca lucrătorii să fie direcționați către domenii care nu vor fi neapărat victime ale automatizării. De exemplu, “guvernele ar trebui să ofere subvenții sau stimulente fiscale companiilor care investesc în competențe care sunt stăpânite mai bine de către oameni decât de către mașini, precum comunicarea sau negocierea.” O altă idee, notează Kemal Derviş de la Brookings Institution, este aceea a unei “ipoteci pe locul de muncă” prin care firmele “cu necesități viitoare pentru anumite calificări vor deveni un fel de sponsori pentru persoanele care vor dori să obțină respectivele calificări.”
Iar la un nivel mai fundamental, crede Andrew Wachtel, președintele American University of Central Asia, trebuie să pregătim oamenii pentru un viitor dominat de IA prin predarea “competențelor care fac oamenii să fie umani.” Lucrătorii de mâine “vor avea nevoie de pregătire în etică pentru a-i ajuta să navigheze într-o lume în care valoarea ființelor umane nu va mai fi subestimată.”
Putem să luăm o pauză
Și totuși, oricât de utile ar fi aceste idei, ele nu abordează o problemă fundamentală a erei digitale: De ce mai avem nevoie de locuri de muncă?
În definitiv, dacă tehnologiile IA pot să producă majoritatea bunurilor și serviciilor de care avem nevoie cu costuri mai mici, de ce trebuie să ne pierdem timpul prețios cu munca? Impulsul de a păstra ocuparea tradițională a forței de muncă este un artefact al erei industriale, când dinamica “muncește pentru a consuma” determina creșterea economică. Dar acum, când creșterea de capital a depășit creșterea locurilor de muncă, acel model nu mai funcționează.
Capitalul, pământul și munca au fost cei trei piloni ai erei industriale. Dar digitalizarea și așa-numita economie de platformă au devalorizat pământul iar revoluția IA amenință acum să facă munca desuetă. Întrebarea pentru un viitor complet automatizat este dacă locurile de muncă pot fi decuplate de venituri iar veniturile de consum. Dacă nu, atunci ne-am putea îndrepta spre ceea ce Robert Skidelsky de la Warwick University descria drept “o lume în care suntem condamnați să concurăm cu mașinile pentru a produce cantități tot mai mari de bunuri de consum.”
Din fericire, revoluția IA conține promisiunea unui viitor alternativ. Așa cum arată Adair Turner de la Institute for New Economic Thinking, nu e greu să ne imaginăm “o lume în care roboți puși în mișcare de energia solară, produși de roboți și controlați de sisteme de inteligență artificială furnizează majoritatea bunurilor și serviciilor care susțin bunăstarea oamenilor.” În același timp, teoreticianul social Jeremy Rifkin, în The Zero Marginal Cost Society, arată cum platformele colaborative ar putea produce nenumărate bunuri și servicii și cum ar putea apărea noi modele de business care să monetizeze aceste platforme fără niciun cost pentru consumatori.
Dacă toate acestea par niște exagerări, trebuie să știm că deja se întâmplă. Miliarde de oameni din întreaga lume folosesc astăzi gratuit platforme precum Facebook, WhatsApp și Wikipedia. Așa cum remarcă DeLong, “mai mult ca oricând, producem mărfuri care contribuie la bunăstarea socială prin valoarea de utilizare și mai puțin prin valoarea de piață.” Iar lumea cheltuie tot mai mult timp “interacționând cu sisteme ale tehnologiei informaționale ale căror venituri provin cel mult dintr-o publicitate auxiliară.”
Pe măsură ce avansează, IA ne-ar putea permite să consumăm și mai multe produse și servicii provenite dintr-o economie “freemium” în expansiune bazată pe efectul de rețea și pe “inteligența colectivă”, similar unei comunități open-source. În același timp, agenți ai unei economii premium paralele vor continua să exploreze sisteme bazate pe IA cu care să extragă valoare suplimentară. Într-o economie avansată bazată pe IA, tot mai puțini oameni își vor păstra joburile tradiționale, guvernele vor colecta taxe mai puține iar țările vor avea PIB-uri mai mici; cu toate astea toată lumea o va duce mai bine, liberi să consume o gamă tot mai largă de produse care au fost decuplate de venituri.
Sfârșitul angajării
Într-un astfel de scenariu, un loc de muncă ar deveni un lux sau un hobby mai degrabă decât o necesitate. Cei în căutarea unor venituri suplimentare vor avea probabil oportunitatea să le obțină prin “data mining” (extragerea informațiilor din date), la fel cum fac minerii de criptomonede de azi. Dar, fiindcă aceste venituri vor putea fi folosite doar pentru cumpărarea unor produse și servicii care au rezistat producției de tip IA, comerțul va fi rezervat piețelor de nișă operate prin intermediul rețelelor de tip blockchain. Așa cum spune Maciej Kuziemski de la University of Oxford, IA nu doar că “va schimba viața umană”, dar va altera de asemenea “limitele și înțelesul conceptului de om”, începând cu imaginea pe care o avem despre noi înșine ca ființe care muncesc.
Din nou, toate acestea pot părea exagerări sau chiar utopii; dar sunt descrieri mult mai realiste ale viitorului decât ce se poate auzi în actualele dezbateri despre menținerea cadrului economic al erei industriale. De exemplu, foarte mulți oameni (nu în ultimul rând proprietarii de capital în căutare de rente) deja nu își mai câștigă existența prin vânzarea muncii lor. În societatea IA ne vom putea aștepta să vedem cum etica protestantă a muncii descrisă de Max Weber devine un anacronism. Munca va lăsa locul unor forme mai înalte de activitate umană, după cum își imagina filosoful german Josef Pieper. “Omul modern muncește pentru a trăi și trăiește pentru a munci” observa Pieper cu peste 70 de ani în urmă. “Dar pentru filosoful antic și medieval, acesta ar fi un mod straniu de a vedea lumea; mai degrabă ei ar spune că muncim pentru a avea timp liber.”
Într-o economie IA, indivizii ar putea câștiga din datele pe care le pun la dispoziție privitoare la exercițiile fizice; sau din consumul produselor ecologice; sau din distribuirea povestirilor, imaginilor sau filmelor video personale. Toate aceste activități deja aduc astăzi beneficii prin intermediul a numeroase aplicații. Dar Harold James de la Princeton University crede că înlocuirea muncii cu noi forme de agrement aduce cu sine o serie de riscuri. În special, James se teme că asumarea de către IA a majorității muncilor intelectuale duce la o “economie a stupidității” definită prin abilități cognitive atrofiate, la fel cum tehnologiile care au înlocuit munca fizică au dat naștere stilului de viață sedentar și taliilor îngroșate.
În opinia mea totuși, nu există niciun motiv să credem că tehnologiile viitorului nu vor furniza chiar mai multe oportunități pentru ca oamenii să trăiască mai înțelept și mai creativ. Până la urmă, și obținerea beneficiilor de pe urma IA va necesita imaginație. În plus, milioane de oameni vor deveni disponibili pentru a realiza munci sociale la care roboții nu sunt potriviți, precum îngrijirea copiilor, bolnavilor, bătrânilor și a altor comunități vulnerabile. Iar alte milioane se vor implica în activități de agrement în economia freemium în care datele vor reprezenta noile “resurse naturale”.
Ce facem cu lipsa locurilor de muncă
Totuși, realizarea acestei viziuni despre viitor este departe de a fi garantată. Vor fi necesare nu doar noi modele economice ci și noi forme de guvernare și sisteme legale. De exemplu, Kuziemski afirmă că “pentru capacitarea tuturor în era IA va trebui ca fiecare individ, nu marile companii, să dețină datele pe care le crează.” Hernando de Soto de la Institute of Liberty and Democracy adaugă corolarul că asigurarea accesului egal la date tuturor oamenilor este la fel de importantă.
Aceste imperative subliniază chestiunile etice fundamentale care înconjoară revoluția IA. În final, sistemele instituționale și de reglementare pe care le creăm pentru administrarea noilor tehnologii vor reflecta cele mai profunde valori pe care le deținem. Dar asta înseamnă că reglementările și instituțiile vor evolua diferit de la țară la țară. Acest lucru îl îngrijorează pe Guy Verhofstadt de la Alliance of Liberals and Democrats for Europe Group (ALDE) din Parlamentul European, care își îndeamnă colegii europeni să înceapă să stabilească standarde pentru IA acum, înainte să o facă guvernele mai puțin interesate de securitate sau de protecția vieții private.
În ceea ce privește securitatea, filozoful Susan Leigh Anderson de la University of Connecticut afirmă că mașinilor trebuie să li se permită “să funcționeze autonom doar în domeniile în care există consens în rândul specialiștilor în etică cu privire la ce este un comportament acceptabil.” Mai general, ea atrage atenția celor care concep protocoale etice de utilizare pentru tehnologiile IA că “etica este un domeniu îndelung studiat de filosofie”, unul care “trece mult dincolo de intuițiile omului de rând.”
Pentru a sublinia acest aspect, Peter Singer de la Princeton University enumeră diverse dileme etice cu care se confruntă deja dezvoltatorii de sisteme de IA și care nu au soluții clare. De exemplu, el se întreabă dacă automobilele fără șofer “ar trebui programate să vireze pentru a evita lovirea unui copil care traversează în fugă, chiar dacă astfel și-ar pune în pericol pasagerii.” Singer ne avertizează să nu privim IA doar ca pe o mașinărie care poate să bară omul la șah sau la go. “Una e să utilizezi IA în contextul unui joc cu reguli specifice și cu un scop precis”, scrie acesta. “Este cu totul altceva să folosești IA în lumea reală, unde impredictibilitatea mediului ar putea scoate la iveală o eroare de soft cu consecințe dezastruoase.”
Posibilitatea ca IA să provoace reacții negative este în special acută în serviciile publice, unde roboții ar putea să ne administreze datele personale sau să interacționeze cu copii, bătrâni, bolnavi sau cu grupuri marginalizate social. Așa cum ne amintesc Simon Johnson și Jonathan Ruane de la MIT Sloan, “ce e simplu pentru noi, e dificil chiar și pentru cele mai sofisticate IA; și invers, IA pot face cu ușurință lucruri care nouă ni se par dificile.” Astfel, provocarea va fi să determinăm - și nu doar din motive de securitate - unde și când trebuie implementate sau nu sistemele de IA.
În plus, democrațiile în special vor trebui să stabilească cadre de reglementare pentru a-i responsabiliza pe cei care administrează aplicațiile IA. Din cauza specificului înalt tehnologic al IA, guvernele vor trebui probabil să se bazeze pe dezvoltatori și designeri externi pentru a administra aplicațiile din serviciile publice, ceea ce poate pune în pericol procesul democratic. Însă specialistul în etică Luciano Floridi de la University of Oxford se teme de scenariul opus, în care “IA nu vor mai fi controlate de o breaslă a tehnicienilor și managerilor” și vor fi “la dispoziția miliardelor de oameni pe telefoanele inteligente sau pe alte dispozitive.”
O agendă extinsă
Până la urmă, factorii de decizie care stabilesc o direcție pentru viitor trebuie să se concentreze pe asigurarea unei tranziții line către o economie freemium bazată pe IA și nu să încerce să întârzie sau să saboteze inevitabilul. Ei trebui să urmeze exemplul intervențiilor din perioada de început a automatizării. După cum ne amintește Nouriel Roubini de la New York University, “liderii de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20” au încercat să “minimizeze aspectele dăunătoare ale industrializării.” Astfel, a fost abolită munca copiilor, timpul de muncă s-a redus gradual și “o plasă de siguranță socială a fost instituită pentru a proteja lucrătorii vulnerabili și a stabiliza macroeconomia.”
Un succes mai recent au fost politicile “verzi” care au dat naștere unor noi modele de business. Aceste politici includ tarifele “feed-in”, creditele pentru emisii de carbon, comercializarea cotelor pentru dioxidul de carbon și programul japonez “Top Runner”. În domeniul economiei freemium, guvernele ar trebui să ia în calcul introducerea unor compensații ale automatizării, prin care afacerile care adoptă tehnologii care elimină munca umană să fie obligate să introducă pe piață un segment corespunzător de bunuri și servicii freemium.
Mai general, politicile privitoare la educație, angajare și distribuția veniturilor trebuie acum să asume o poziție post IA. Așa cum notează Floridi, aceasta ne va face să chestionăm unele dintre cele mai profunde convingeri pe care le avem. “O lume în care sisteme IA autonome pot prezice și ne pot manipula alegerile, ne va obliga să regândim conceptul de libertate.” Similar, va trebui să regândim sensul și scopul educației, competențelor, locurilor de muncă și salariilor.
În plus, va trebui să reconceptualizăm valoarea economică pentru un context în care majoritatea lucrurilor sunt gratuite iar cheltuiala de orice fel este un lux. Va trebui să decidem formele adecvate de proprietate asupra capitalului. Și va fi necesar să creăm noi stimulente pentru ca oamenii să contribuie în societate.
Toate acestea vor avea nevoie de noi forme de proprietate, noi moduri de guvernare și noi modele de afaceri. Cu alte cuvinte, va fi nevoie de un sistem socioeconomic cu totul nou, unul pe care ori începem să-l modelăm, ori ne va modela el pe noi.
