De Susi Dennison, Membru Senior și Director de Programe la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR)
Anul 2019 poate rămâne în amintire ca anul în care UE s-a maturizat, după o decadă de dispute adolescentine, dureroase și dezbinătoare, asupra crizei economice și financiare și asupra felului în care ar trebui abordată migrația. Cu un val crescând de naționalism, mulți prevăzuseră că alegerile pentru Parlamentul European de anul acesta ar fi putut să însemne șfârșitul proiectului european. În schimb, prin aceste alegeri, UE pare să fi ajuns la majorat ca proiect politic, având în vedere că, pentru prima oară, putem începe să vorbim despre un electorat european.
Înainte de alegeri, importanța crescândă a identității europene, alături de identitatea națională, devenea aparentă. Acest lucru alimenta un anume euro-pesimism printre alegători: o senzație că, în mod paradoxal, în timp ce 68% dintre europeni consideră că apartenența țării lor la UE este un lucru bun, potrivit datelor sondajelor Eurobarometer, majoritatea în cele mai multe dintre statele membre crede că este posibil ca UE să se prăbușească în următorii douăzeci de ani. Această situație de incertitudine cu privire la lumea din jur, unde trei sferturi dintre alegătorii UE cred că sistemul politic este fracturat la nivel național sau european, sau ambele, reprezintă contextul pentru un electorat stresat și temător. Din Italia și până în Franța sau Olanda partidele naționaliste au înțeles acest lucru, încetând să mai vorbească despre ieșirea din UE și începând să lucreze către o alianță internațională pentru o Europă a bunului simț – probabil o continuare a proiectului european dar, de data aceasta, în propria lor viziune. Partidele verzi și alți activiști liberali au exploatat, de asemenea, această frică de viitor și dorință de schimbare, făcând legătura dintre protestul împotriva stării prezente și vot.
Este posibil ca ceea ce a dus, în sfârșit, anul acesta la o dezbatere mai politică a alegerilor pentru Parlamentul European să fi fost o înțelegere la un nivel mai emoțional al felului în care gândesc europenii. În ciuda importanței susținute a problemelor naționale în fiecare dintre cele douăzeci și opt de state membre care au participat, au apărut caracteristici comune în felul în care alegătorii au abordat aceste alegeri. În cele din urmă, alegătorii au simțit că li se dă o șansă să demonstreze ce fel de Europă doresc și, cu o creștere semnificativă a participării, la 51%, au început să ofere un răspuns.
Într-un „sondaj de urmărire” făcut de ECFR/Yougov în șase dintre cele mai mari state membre ale UE, am întrebat care erau temerile principale la care se gândeau în timp ce se duceau la secțiile de votare. Pentru mai mult de 170 de milioane de alegători (43% din electoratul european), schimbările climatice și mediul erau problemele acute. O parte identică a alegătorilor au indicat protecția democrației și statul de drept ca aspecte care îi motivau să voteze, în timp de migrația era importantă pentru 120 de milioane (30%). Dar motivațiile erau diferite pentru alegătorii partidelor pro-europene față de cei ai partidelor anti-europene. Primii erau cel mai mult influențați de probleme legate de schimbările în climat (53%), democrație și statul de drept (47%) și naționalism (44%), în timp ce ultimii au votat pentru partide care au promis să reducă imigrația (52%) sau să asigure securitatea și să lupte împotriva terorismului (44%).
Există un anume nivel de așteptări ca instituțiile UE să creeze o „Europă care protejează”. În ce privește nivelul de guvernare care, în opinia alegătorilor, ar trebui să răspundă la pericolele care îi preocupă pe ei, răspunsul cel mai numeros, în ansamblu, este „ambele niveluri, național și european” – 45 la sută. Următorul răspuns ca mărime, cu 24 la sută, este că numai colaborarea la nivel de UE este cel mai bun nivel la care să fie abordate aceste pericole, iar nivelul național a avut scorul cel mai mic de răspunsuri, la 22 la sută.
Diversitatea temerilor europenilor și felul în care ei cred că aceste temeri ar trebui abordate este pur și simplu o caracteristică a noului peisaj politic. Pe măsură ce instituțiile UE trec de aceste alegeri, ele au nevoie să găsească modalități de a răspunde la mesajele date de alegători și nu să rămână preocupate de diviziuni. O modalitate de abordare este de a lucra asupra problemelor care sunt importante pentru alegătorii tuturor tipurilor de partide. Schimbările climatice sunt, de exemplu, o problemă de mare importanță pentru toate tipurile de alegători – nu numai cei care au sprijinit partidele verzi. Noi am întrebat în sondajul nostru dacă nu ar trebui făcut mai mult în problema schimbărilor climatice, în ciuda costului economic. În această privință, pentru toate categoriile de vârstă și pentru alegătorii tuturor tipurilor de partide, au fost majorități puternice în favoarea ideii de a se face mai mult. Examinarea programelor politice și a promisiunilor partidelor care au câștigat locuri în aceste alegeri arată, de asemenea, că sunt majorități în favoarea luării de măsuri pentru crearea unei economii mai echitabile, cooperării la nivel european în probleme de securitate și apărare și minorități puternice în favoarea comportamentului Europei ca un jucător global într-un mediu internațional competitiv.
Anul 2019 nu ne-a adus încă o Europă total schimbată. UE este mai fragmentată și într-un echilibru mai fragil ca niciodată. Instituțiile încă nu au digerat mesajul de la alegători și certurile dintre familiile politice asupra procedurii „Spitzenkandidat” sugerează că mai este o cale lungă până la crearea unei UE care să arate suficient de diferită pentru a convinge alegătorii că mesajul lor a fost auzit. Dar optimiștii din Europa – și, după stres și teamă, aceasta este a treia identificare emoțională printre alegători, ca importanță – pot spera că în zece ani vom privi înapoi și vom remarca că anul 2019 a fost anul în care UE a întors o pagină.
Susi Dennison este membru senior în probleme de politică la Consiliul European pentru Relații Externe și director al programului ECFR privitor la Puterea Europeană. Subiectele pe care se concentrează includ drepturile omului, statul de drept și probleme de justiție precum și răspunsul UE la criza refugiaților din 2015.
