Toți știm, din propria experiență sau din auzite, cine a fost Bulă. Bulă este acel personaj imaginar care ne-a ajutat să trecem cu bine peste provocările din timpul ”epocii de aur”. Sunt legende în care se afirmă că Bulă a fost util atât sistemului comunist, prin intermediul direcției de dezinformare (care punea în circulație bancuri), cât și muritorilor de rând (care consumau bancurile).
Nu se cunoaște și cred că nimeni nu și-a bătut capul să afle câte victime a făcut Bulă, respectiv câți oameni au fost arestați pentru vreun banc politic cu Bulă personaj principal, care așa hâtru cum îl știm ne exprima în mod caustic frustrările, dându-ne sentimentul că am fi avut măcar libertatea de a ne exprima ”liber” prin intermediul parabolelor din bancuri.
În ultima perioadă a apărut un alt personaj celebru, Dorel, care simbolizează poate cel mai bine bășcălia românilor. Românii cu greu pot lua lucrurile în serios, fiind tentați să abordeze cu atât mai superficial o situație de viață, cu cât este mai gravă acea situație.
Dacă personajul Bulă era inteligent și subtil în multe cazuri, personajul Dorel reprezintă simbolul umorului provocat de românul șmecher care își bate joc de cel mai slab, mai sărac cu duhul.
Ulterior, Dorel a fost adoptat de popor și a fost folosit și pentru a simboliza umorul caracteristic unor situații absurde, care pot genera râsul involuntar, dar care situații pot produce consecințe grave, ce nu pot fi neglijate cu ușurință.
În multe cazuri, dacă vezi o persoană căzând spectaculos pentru că a alunecat pe gheață, antrenând, prin efectul de domino, căderea în lanț a altor persoane, este foarte posibil să izbucnești involuntar în râs, chiar dacă efectele căderii pot fi foarte serioase.
Dar să îl lăsăm pe Dorel și să ne întoarcem la Bulă.
Observăm tot mai des că deciziile autorităților sunt determinate de Bulă, respectiv de fiecare bulă în care trăiesc politicienii sau funcționarii care le adoptă.
În România, oamenii politici trăiesc în bulă de la momentul obținerii unui loc în Parlament, în Guvern, minister, primărie, autoritate publică etc., fără să mai interacționeze în mod sincer, cu persoanele pe care trebuie să le reprezinte.
Politicienii și funcționarii se comportă ca niște veritabili vătafi, folosind banul și bunurile publice pe care trebuie doar să le administreze ca pe veritabile bunuri proprii, care li se cuvin de drept, ignorând faptul că orice reprezentant al poporului nu trebuie să devină stăpânul poporului, ci servitorul fiecărui cetățean.
Dacă locuiesc cu chirie într-un apartament nu înseamnă că sunt proprietarul apartamentului, neavând dreptul să distrug sau să vând apartamentul. Pentru orice decizie majoră cu privire la apartament am nevoie să mă consult și să obțin aprobarea și/sau, după caz, o împuternicire din partea proprietarului.
Deciziile politice trebuie adoptate în urma unor veritabile consultări cu cetățenii pe care oamenii politici îi reprezentă, nefiind admisibil să adopți măsuri peste noapte, fără o consultare reală, cinstită și care măsuri nu au susținerea populară sau pe care măsuri poporul nu le înțelege.
Bula decidenților politici a stabilit că trebuie închise piețele din cauza faptului că regulile de distanțate și cele privind purtatul măștii nu sunt respectate. Probabil că decizia este corectă, însă nu am aflat de la politicieni câte controale au fost făcute și câte sancțiuni au fost aplicate în piețe până la adoptarea deciziei?
De câte ori a fost făcut vreun apel public prin care să se solicite respectarea regulilor în piețele închise? De câte ori au fost informați cetățenii că nerespectarea regulilor în piețe va avea drept consecință închiderea acestora?
Dacă ai acceptat ca decident politic să nu aplici sancțiuni pentru faptele nelegale ale marii majorități a populației, fiind astfel complicele celor care încalcă regulile, nu poți în mod brusc să aplici sancțiunile legale fără să ai o perioadă de tranziție în care să avertizezi populația cu privire la consecințele care vor urma dacă vor continua sa ignore regulile.
Există sentimentul că fiecare categorie socială din România trăiește în câte o bulă. Oamenii dintr-o bulă nu sunt interesați decât de bula lor, ignorând drepturile și libertățile celor aflați într-o bulă inferioară.
Există astfel o bulă a politicienilor, cu privilegiile pe care și le atribuie în mod generos, deși ar fi firesc să nu poată să legifereze în propriul interes decât sub rezerva acceptării de către popor, prin referendum, a dobândirii de către politicieni a privilegiilor pe care și le-au aprobat.
Există o bulă a funcționarilor care sunt interesați numai de drepturile și privilegiile pe care le pot obține, de multe ori forțând anumite prevederi legale, fără a avea în vedere asumarea unor performanțe în schimbul beneficiilor pe care le pretind de la societate.
Există o bulă a pensionarilor, care nu sunt sensibili decât la creșterea punctului de pensie, indiferent dacă inflația le erodează puterea de cumpărare până la nivelul (sau chiar sub nivelul) puterii de cumpărare anterioare majorării punctului de pensie. Cei mai mulți pensionari vorbesc despre pensie folosind moneda (nedenominată) ”milioane de lei”.
Există o bulă, din ce în ce mai mare, a celor care au pensii speciale, indiferent de cuantumul contribuțiilor, aceste pensii depășind în multe cazuri veniturile pe care beneficiarii acestora le aveau în perioada de activitate (nu interesează dacă pensiile speciale au fost obținute prin fraudă sau nu, neavând informații dacă vreo pensie specială a fost diminuată în urma depistării unor fraude, cum ar fi diploma de doctorat plagiată).
Există o bulă a persoanelor active din mediul privat, care au sentimentul că sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua, care nu au decât obligații, toate drepturile aparținând cetățenilor din fiecare bulă mai sus menționată.
Oricum am sentimentul că, în multe cazuri, Bulă îi sugerează lui Dorel ce decizii trebuie să adopte.
