Am decis, așadar, să îmi asum răspunderea în Parlament pe un pachet de măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, lupta împotriva evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. Sunt decizii pe care le discutăm de luni întregi, timp în care am organizat consultări cu toți partenerii sociali – sindicate, patronate, ONG-uri, dar și cu administrația locală. O bună parte dintre propunerile lor se regăsesc acum în acest proiect, fiindcă acesta cred că este rolul dialogului public real și cinstit.
Am decis, cu orice risc de imagine publică, să spun adevărul. Toți consultanții politici m-au sfătuit să nu fac asta înaintea anului electoral: mai bine să încerc să trag de timp sau să mimăm că luăm niște măsuri. Eu nu pot face asta, nu vreau să-i păcălesc pe români (cum au făcut alții în 2008) și să pun în pericol viitorul țării. Iar adevărul crud este că România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB, adică o frână sinucigașă trasă în calea dezvoltării unui stat modern. Nu există țară europeană care să poată funcționa în asemenea condiții!
România de azi nu mai poate trăi cu un sistem fiscal-bugetar ciuruit și plin de aberații. Avem printre cele mai mici taxe și impozite din Europa pe capital și cea mai mare impozitare a muncii din Uniunea Europeană. Apoi, adunăm cel mai puțin TVA – practic, 35% din acești bani nu-i încasăm, o valoare uriașă care îngrașă profiturile evazioniștilor. La impozitul pe profit încasăm doar un sfert din ce ar trebui din cauza celebrelor optimizări fiscale, iar la impozitul pe venit doar 80%.
Bugetul României se bazează pe impozitele, taxele și contribuțiile pe muncă, pe consumul privat și pe efectele de multiplicare ale investițiilor. România nu își poate încasa însă banii cuveniți bugetului de stat, în schimb ne împrumutăm și riscăm să ni se blocheze banii de la UE. În ultimii ani s-au dat facilități fiscale imense pentru firme și diverse categorii de angajați, dar încasările au stagnat. Am rămas blocați la 27% din PIB.
Ca premier, eu sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite că fac profituri nu de miliarde de euro, ci “doar” de sute de milioane de euro. Și există un interes vital: acela să nu ajungem la stoparea fondurilor europene și a reformelor din PNRR. Însumat, vorbim de o miza uriașă, de peste 70 de miliarde de euro! Mai există o miză la fel de importantă pe care nu voi accepta să o pun în pericol: aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Aceasta reușită ar aduce României un aflux uriaș de investiții străine, iar eu nu-mi voi accepta să subminez aceste obiective strategice pentru țară- investiții și reforme fără de care România nu se poate dezvolta sustenabil.
Am văzut tot felul de interpretări ale unora cum că aceste decizii aduc austeritatea. Este fals! Tocmai pentru că am trăit la nivelul unui oraș de provincie acel moment când românii au fost sărăciți și s-a prăbușit puterea de cumpărare, am fost extrem de atent și de decis să nu fac rău nici firmelor locale, nici angajaților acestei țări.
Acest Guvern nu crește TVA-ul general, care rămâne 19%, păstrăm la 9% TVA-ul pentru alimente și medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5% la lemne de foc, energie, gaze și cărți. Deci nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească. În plus, nu se poate vorbi de austeritate când una dintre măsurile-cheie este creșterea salariului minim cu 10% de la 3.000 la 3.300 de lei. Iar în construcții, prin ordonanță de urgență, creștem salariul minim cu 12.5% până la 4.500 de lei. Vorbim astfel de o creștere a salariului minim pentru mai mult de 2 milioane de oameni, iar angajații obișnuiți nu vor achita vreo taxă în plus. Vor plăti însă cei care au proprietăți scumpe, de peste 500 de mii de euro sau mașini scumpe, de peste 75.000 de euro, pentru că mi se pare absolut normal ca bogații să contribuie mai mult atunci când vremurile sunt dificile.
Vom taxa însă în plus toate corporațiile cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, care declară profituri infime. Este profund inechitabil ca IMM-urile românești să plătească minim 1% din cifra de afaceri, dar o multinațională să declare pierdere sau să stea cu un profit de doar 0,1% din cifra de afaceri de decenii întregi! Cred că este mult mai corect ca aceste corporații să vireze statului minim 1% din cifra de afaceri dacă impozitul pe profit de 16% este inferior acestui plafon. În acest fel, asigurăm mai multă echitate în economie, așa cum PSD a cerut încă de acum doi ani. Am avut însă grijă să scoatem din calculul acestui impozit investițiile și amortizarea lor, dar și accizele, în așa fel încât să nu existe vreun obstacol pentru vreo companie serioasă în a-și continua planul investițional în România – inclusiv cu măsuri de sprijin din partea statului.
Cu adevărat, una dintre principalele direcții este oprirea risipei bugetare. Va fi un efort major de cumpătare pentru bugetarii cu venituri mari, dar cei cu salarii mici vor primi în continuare vouchere și alte măsuri de susținere a veniturilor. Este adevărat, unii nu vor mai fi șefi la stat.
Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată liota de consilieri, șoferi și secretare. Este cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după revoluție și ar fi fost de așteptat ca acest proces să fie demarat mai devreme, de alte guvernări. Nu s-a întâmplat, din păcate pentru România, așa ca îl fac eu acum.
Nu am de gând să dau vreun pas înapoi. Este nevoie de reformă majoră și sunt pregătit să mi-o asum, fiindcă aceasta este singura - și poate ultima - șansă pentru a continua dezvoltarea României.
