Analiză Cum transformă Coronavirusul scena globală și unde este România

Criza coronavirusului schimbă deja și va schimba și mai mult datele scenei internaționale atât în termeni economici cât și geopolitic, elefantul din cameră în această ecuație a viitorului fiind China.

În plan geopolitic, criza amplifică tendințele reflex de izolare într-o zonă de control și confort, punând astfel sub semnul întrebării globalizarea și instituțiile multilaterale, în special cele din sistemul ONU. Cu toate acestea, nu este de așteptat să asistăm în viitorul apropiat la schimbări radicale ci, probabil, la o trecere dinspre globalizare către „continentalizare”, în care economiile se regrupează regional în lanțuri de aprovizionare mai scurte.

Din acest punct de vedere, este de așteptat ca Uniunea Europeană să profite de această tendință pentru a accelera integrarea și a ajunge la ceea ce Emmanuel Macron numea „suveranitate europeană”.

În ceea ce privește instituțiile multilaterale de origine occidentală precum ONU, ar fi un moment bun că UE și SUA să coopereze pentru a le salva prin începerea unui proces de reformă. Mai mult decât atât, acesta ar fi și un moment oportun într-un scenariu cu actori raționali la masă, ca UE și SUA să își întărească relația trans-atlantică printr-un acord comercial, în condițiile în care Rusia are de suferit de pe urma prăbușirii prețului petrolului iar China va fi din ce în ce mai izolată de restul comunității internaționale.

În plan economic, dincolo de afectarea serioasă a unor ramuri industriale precum turismul, industria petrolieră sau transportul aviatic, Covid-19 modifică în mod fundamental lanțul global al valorii, adică configurația de producție, furnizare, distribuție și post-vânzare.

Dacă până la această criză deciziile de business care determinau lanțul valorii erau bazate în mare parte pe minimizarea costurile, dependența de producția și de furnizorii din țări îndepărtate și cu alte agende politic-strategice decât Occidentul democratic și liberal, determină atât companiile, dar mai ales statele să adauge la aceste decizii și factori care țin de acces rapid și necondiționat la produse esențiale, proximitate geografică, securitate, considerente politice – compatibilitate de valori.

Tendința care se întrevede atât în Europa cât și în SUA este ca acest lanț global al valorii să fie mai scurt, adică producția, furnizorii, distribuția să fie în proximitatea geografică și sub controlul aceleiași entități statale sau supra-statale integrate mai bine.

Elefantul din cameră în această discuție este China. În ultimii 30 de ani, China a investit masiv în a atrage producția, în special manufacturieră din întreaga lume, profitând de mâna de lucru ieftină și abundentă, dar și de infrastructura dezvoltată accelerat care făcea ca orice produs să ajungă rapid de pe țărmurile sale către orice alt punct din lume.

Bunăoară, expunerea companiilor europene la China este consistentă în aproape orice ramură, iar dependența Europei și a SUA este mare în domenii strategice precum producția de medicamente sau de echipamente medicale.

Dar China nu mai este demult doar un hub de producție ieftină. Această țară a devenit și o mare piață internațională pe care nicio companie nu o poate ignora, mai ales în condițiile în care economia europeană și cea americană au probleme acute de creștere.

Mai mult decât atât, China a acumulat de asemenea și un capital de know-how important cerând sistematic companiilor străine să facă transferuri tehnologice, un studiu arătând că 20% din companiile europene au fost forțate să facă transferuri de tehnologii către China în schimbul accesului la piața chineză (produse farma, petroliere, chimice, echipamente medicale).

În aceste condiții, scurtarea lanțului global al valorii și reatragerea producției din China către Europa sau SUA nu se anunță a fi chestiuni ușoare, mai ales în condițiile în care China a dat deja de înțeles că se va lupta cu tot ce are la îndemână pentru a păstra status-quo-ul, îngrijorată probabil și de încetinirea creșterii economice care s-a făcut simțită încă dinainte de criză (China a avut în 2019 cea mai mică creștere economică din ultimii 29 de ani, de „doar” 6.1%).

Este însă o certitudine că atât Uniunea Europeană cât și SUA sau Japonia vor fi forțate politic să încerce reîntoarcerea unor producții esențiale din China. SUA a menționat deja ideea finanțării costurilor de delocalizare pentru companii iar UE pregătește de asemenea un plan de atragere a companiilor în Europa complementar cu Green Deal și cu viitorul pachet de relansare economică.

În ceea ce privește România, există posibilitatea reală să poată să beneficieze de această schimbare de paradigmă în plan internațional și să încerce să atragă companii în țară. Pentru a face acest lucru e nevoie de mai multe lucruri. Pe de o parte, e nevoie de o viziune și un program național de atragere de investiții coordonat de Guvern, prin Agenția Invest România care ar trebui reînviată după ce a fost lăsată de izbeliște după plecarea guvernului Cioloș.

Pe de altă parte, e nevoie de investiții masive și rapide în infrastructură și conectarea cu rețelele de infrastructură europene, având în vedere că nicio companie serioasă nu va renunța la porturile bine organizate din China pentru a transporta produse pe drumurile noastre naționale cu o singură bandă pe sens. Important este în acest context și punerea în valoare a unor avantaje pe care România le are, precum portul Constanța și porturile fluviale ale Dunării.

În al treilea rând, avem nevoie de mână de lucru calificată și păstrată în țară – fiind absolut necesare reactivarea învățământului tehnic și dual dar și stimularea repatrierii diasporei în sectoare strategice.

În al patrulea rând, e nevoie că guvernul să fie capabil să acceseze fondurile europene care vor fi puse la dispoziție atât prin Green Deal cât și prin Planul de relansare.

Nu în ultimul rând, avem nevoie de reforma administrației și debirocratizare pentru ca statul să funcționeze mai bine și mai predictibil dar și de investiții în cercetare și inovare care contribuie la dezvoltarea unei economii cu valoare adăugată mai mare.

Ca orice criză, și aceasta prezintă și riscuri dar și oportunități, astfel încât e esențial atât pentru România cât și pentru UE și SUA să se poziționeze în așa fel încât transformarea care se întâmplă deja să ne întărească atât intern cât și în cadrul familiei de valori europene și transatlantice.