Video CTP: Cîțu are dreptate să-i numească teroriști. Doamna Balena Baliverna l-a condamnat la moarte pe Raed Arafat

Data actualizării: Data publicării:
ctp cu mainile incrucisate la digi24
Cristian Tudor Popescu. Foto: captură video Digi24

Un eveniment precum cel legat de presupusele efecte secundare severe ale vaccinului de la AstraZeneca nu avea cum să nu fie utilizat de către cei pe care premierul Cîțu i-a numit „teroriști”: cei care susțin de un an de zile o campanie feroce împotriva măștii, împotriva distanțării fizice, împotriva vaccinului, spune Cristian Tudor Popescu. În opinia gazetarului, termenul folosit de premier este corect, pentru că retorica acestor oameni alunecă într-un mod periculos către xenofobie.

Sunt multe motive pentru care premierul are dreptate să eticheteze astfel de persoane cu termenul de „teroriști”, consideră CTP, care aduce în discuție un exemplu recent: „Doamna senatoare Balena Baliverna l-a condamnat la moarte pe secretarul de stat Raed Arafat”.

Gazetarul și-a argumentat apoi  pe larg opinia:

„Am nimerit peste o evoluție vocală stradală, cum face dânsa, și acolo zicea așa: să plece din țara asta, deci să fie alungați, izgoniți, Fritz de la Timișoara, Iohannis și Arafat, care, de altfel, 'e și condamnat la moarte în țara lui'.

În țara lui!

Raed Arafat e cetățean român, iar această doamnă spune că e condamnat la moarte. Cu alte cuvinte, dacă îl omori pe Raed Arafat, nu faci altceva decât să confirmi ce spunea doamna. Păi, dacă e condamnat la moarte, foarte bine, să-l omorâm, că tot e condamnat, nu?

A pronunțat un fel de fatwa, cum se face printre fundamentaliștii islamici: se proclamă o astfel de fatwa, astfel încât orice credincios islamic poate să-l omoare pe respectivul individ și va fi bine plăcut lui Allah.

Deci, observați la ce s-a ajuns - la o xenofobie care amintește de sângeroșii, de groaznicii ani '30 și începutul anilor '40 în România, și anii '20 chiar. E vorba aici de străinii care sunt antiromâni: Fritz, Iohannis, Arafat sunt nemți și arabi, să plece din țară! Iar Arafat e condamnat la moarte.

Terorismul este o formă atroce de dictatură

Acum, sigur că unii dintre români pot să se gândească așa: domn'le, de cine a zis? A zis de Fritz ăla, care e neamț, a zis de Iohannis, care e sas, e neamț, a zis de Arafat, care e arab. Eu sunt român. Cu mine nu are nimic doamna Balena Baliverna, n-am eu nicio problemă.

Vreau să le spun acestor oameni că se înșală amarnic. Am să vă citesc un fragment: „Căci dacă evreii erau dușmanii neamului, românii jidăniți erau trădătorii care trebuiau mai rău pedepsiți decât înșiși dușmanii”. Am citat din Corneliu Zelinski, cunoscut și sub numele de Corneliu Zelea Codreanu. Va să zică, apare această idee: te-ai jidovit. Ești mai rău decât dușmanul neamului românesc, în cazul de față, evreii.

Acum, doamna Balena Baliverna și partidul AUR - nu mai e în partid, dar partidul, chiar recent, prin unul dintre fruntașii săi, membru de vază, a făcut apologia unor legionari cunoscuții, cu funcții în statul legionar, care au participat la tot ce s-a întâmplat, inclusiv la rebeliunea legionară. Să știți că înainte de rebeliunea legionară din ianuarie 1941, capii mișcării legionare vorbeau despre „infiltrarea jidănească”, despre „jidovirea” chiar a guvernului statului legionar Antonescu - Sima. Bineînțeles că era vorba de oamenii lui Ion Antonescu. Deci, acesta este un concept fundamental.

Terorismul este o formă de totalitarism, este o formă atroce de dictatură. În toate aceste forme, fie că este vorba de terorismul actual, pe plan mondial, fie că este vorba de nazism, fie că e vorba de comunism, bolșevism sau de legionarism, toate aceste forme de terorism totalitar au acest concept de bază: trădătorii, jidoviții. Deci, nu numai cei care sunt identificați ca fiind dușmanii de rasă sau de clasă, adică evreii, țiganii, slavii, oamenii din smârcurile slave, cum spunea propaganda nazistă, ci și cei care se dovedesc intoxicați de gândirea, spunea același Zelinski: acești jidoviți care gândesc, scriu și vorbesc jidănește în limba română! 

„Prin distinsa doamna Balena Baliverna se conturează componenta violentă a acestei mișcări în România”

Acesta este conceptul. Deci, doamna aceasta, ca și cei din partidul care până adineaori fuse dânsa, vor defini foarte rapid și l-au și definit conceptul de trădători ai neamului. Nu trebuie să fii neamț, nu trebuie să fii arab fugit de acasă, cum spunea poetul Dinescu, sau să fii un neamț anti-valah, cum spunea același. Mă și mir, nu înțeleg de ce nu își unesc forțele dl. Mircea Dinescu și dna. Balena Baliverna. După părerea mea, este o uniune naturală, care poate să salveze poporul român. Avem aici aceleași direcții de gândire, care nu sunt jidovite.

Știți de ce e vorba aici de Iohannis, de Fritz și de Arafat sau de semi-ungurul Orban? Pentru că n-au la dispoziție evrei! Nu mai sunt evrei în România. Sunt foarte puțini. Dacă erau, îi luau cu siguranță în colimator. N-au nici imigranți destui în România, veniți de pe undeva, din Est, pentru că și aceștia ar putea fi folosiți. Și atunci, se folosește ce se găsește: Fritz, Iohannis și arabul fugit de acasă. De aceea este vorba de terorism și se conturează din ce în ce mai clar, prin distinsa Balena Balivena, componenta violentă a acestei mișcări din România, în clipa de față”, a arătat Cristian Tudor Popescu.

Citiți și:  CTP, despre incidentul AstraZeneca: Procesul de vaccinare nu va fi frânat în mod semnificativ, spre bucuria mea

Partenerii noștri
Playtech
Românii au cea mai mare încredere în IT-iști și pompieri. Cum sunt percepuți politicienii, preoții și...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...