Video Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources de la începutul lunii februarie

Data actualizării: Data publicării:
Romania: the gold rush could cost the Romanian state at least 2 billion Dollars
Exploatare minieră la Roșia Montana. Foto: Profimedia Images

Controverse după verdictul istoric în cazul Roșia Montană, unde România a scăpat de plata a miliarde de dolari. Presedintele USR Cătălin Drulă susține că ar fi vorba despre manipularea pieței de capital și arată cu degetul către premierul Marcel Ciolacu, căruia îi cere demisia. Decizia a fost neașteptată, deoarece chiar liderii Coaliției vorbeau despre un eșec sigur, timp în care cotațiile pe bursă ale companiei Gabriel Resources au explodat.

Andreea Ghiorghe, jurnalist Digi24: Ne-am uitat și noi la cum a arătat situația pe bursă și observăm clar cum cotațiile au fost relativ constante până la începutul lunii februarie. Unde situația se schimbă brusc, iar acțiunile cresc vizibil. Exact din momentul în care la noi în țară a apărut discuția legată de dosarul Roșia Montană.

Potrivit colegilor de la HotNews, de pe 31 ianuarie și până în urmă cu două zile, când acțiunile au fost oprite de la tranzacționare, valoarea de piață a companiei a ajuns la aproape 900 de milioane de dolari canadieni. Pe 31 ianuarie, valoarea unei acțiuni era de 0,45 dolari canadieni, iar până pe 7 martie a ajuns la 0,87 de dolari. Adică exact din momentul în care, la noi în țară, politicienii începuseră să vorbească despre un posibil eșec al României în acest proces.

A existat o perioadă în care acțiunile au stagnat, apoi în momentul în care a apărut informația că vom primi verdictul pe 8 martie ele au început din nou să crească.

Însă se ridică întrebarea: De ce nu au înaintat politicienii și varianta unui posibil câștig?

Există în acest moment mai multe variante luate în calcul, mai multe scenarii. Am putea vorbi despre o strategie de comunicare pur politică – toți cei aflați la guvernare să fi avansat cel mai rău scenariu, pentru ca la final, în cazul unui eventual câștig, cei implicați să iasă eroi.

O a doua variantă este legată de o strategie economică prin care să fie manipulate cotațiile pe bursă ale Gabriel Resources. Este o acuzație venită dinspre Opoziție, dacă ne uităm la declațiile lui Cătălin Drulă și inclusiv din Coaliție, dacă ne uităm la fostul premier Florin Cîțu, care spunea că ar trebui făcută o investigație pentru a se vedea dacă premierul a fost implicat în manipularea acestor acțiuni.

În ultimă instanță, pur și simplu politicienii ar fi putut să nu fie bine informați și să mizeze pe faptul că țara noastră avea oricum șanse minime de câștig.

Premierul Marcel Ciolacu a răspuns sâmbătă la acuzațiile USR și ale lui Dacian Cioloș, care spun că liderul PSD ar fi manipulat evoluția acțiunilor Gabriel Resources pe piața de capital din Ontario declarând înaintea deciziei de arbitraj internațional că statul român ar putea pierde procesul privind exploatarea auriferă de la Roșia Montană. Ciolacu a declarat, la Iași, că „nu am dat nicio informație, niciun document din Guvern, nu am dat nicio motivare care să influențeze acest proces”. El de asemenea spune că nu a primit nicio informație de la avocați privind procesul. „Eu joc la bursă? Poate dânșii joacă la bursă și știți bine că joacă la bursă”, a replicat Ciolacu.

Ciolacu, pe 1 februarie: M-am obişnuit ca notele de plată să-mi vină pentru toate tâmpeniile altora

Într-o reacție a premierului în scandalul Roșia Montană, Marcel Ciolacu a spus pe 1 februarie: „Cred că v-ați obișnuit ca nota de plată pentru tâmpeniile altora să ajungă la mine”.

„M-am obişnuit ca notele de plată să-mi vină ca şi prim-ministru pentru toate tâmpeniile făcute de către alţii. După vaccinuri... astăzi fac o şedinţă de guvern ca să contractăm o firmă de avocaţi ca să ne putem apăra ca şi alte state din Uniunea Europeană (în cauza Pfizer - n.r). Înţeleg că până pe data de 10 va veni şi o decizie definitivă în cazul Roşia Montană. Ieri, în şedinţa de Guvern, am rugat toţi colegii care deţin informaţii şi care au avizat sau nu au avizat acest proiect, toate aceste documente să fie strânse, toate documentele de la avocaţii pe care i-am avut în acest proces, astfel încât românii, cu toţii, să ştie adevărul”, a spus atunci Ciolacu.

El a precizat că discuţii cu privire la plăţi la care ar urma să fie obligat statul român vor avea loc după finalizarea procesului.

„În ceea ce priveşte plăţile, sunt ferm convins că vom avea o discuţie cu cei care este posibil să câştige acest proces. Întâi şi întâi să vedem, instanţa, ce sumă va hotărî. Oricum, vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces am să vi le pun la dispoziţie şi românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă”, a adăugat premierul.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Sondă de petrol.
Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...