În esență, protestul este un drept fundamentat pe reguli constituționale și o pârghie legală în procesul de negociere între o categorie și o autoritate. Acum că am definit contextul legal, se naște problema moralității și oportunității unor manifestări în raport cu politicile guvernamentale actuale și principiile după care a fost realizat bugetul de stat pe anul 2021.
În niciun moment nu s-a pus problema reducerii salariilor în sectorul public și nicidecum acest lucru nu este echivalent cu măsura plafonării veniturilor.
Cu toții ne dorim câștiguri mai mari, dar este moral să ceri mai mult în zorii unei crize economice și pe fondul unei pandemii care a afectat grav sectorul privat și a sacrificat slujbele multor români, toate acestea în timp ce sectorul public a continuat să funcționeze la parametrii normali cu salarii la timp și siguranța locului de muncă?
Au dispărut, temporar, voucherele de vacanță, pe fondul unui efort de sacrificiu pentru stabilizarea economiei din partea sectorului public. Alții ar spune că s-a făcut dreptate între cele două sectoare, aplicând principiile echității și nediscriminării. Dar este sacrificiul renunțării la voucherele de vacanță pe aceeași treaptă cu sacrificiul românilor din mediul privat, care numai ei știu cum au trecut prin stresul nesiguranței locului de muncă?
În privat, șomajul tehnic a creat situații în care unii angajați au muncit mai mult pentru a suplini lipsa unor colegi, ori alții au fost nevoiți să își caute un al doilea job ca să se descurce cu cheltuielile casei. Este moral ca aceștia, într-un an de pandemie, să plătească pentru vacanțele și bunăstarea altora?
Așa cum am arătat mai sus, Guvernul nu a umblat în structura veniturilor angajaților din sistemul public. În schimb premierul a cerut performanță și rezultate și o reformă a structurilor care nu își justifică folosul și activitatea. Să fie acesta motiv de supărare?
S-a invocat lipsa dialogului social de către unele categorii care protestează astăzi împotriva măsurilor guvernamentale. Asta în timp ce unii lideri de sindicat se pozează cu principalul partid aflat astăzi în opoziție. Ori nu planează suspiciunea că aceste manifestări sunt alimentate de factorul politic, fiind țintite numai guvernările de dreapta?
Este moral, credibil dar și legal pentru un lider de sindicat să facă o conferință de presă comună cu liderii PSD, în contextul în care Legea 62/2011 stipulează clar că „organizațiile sindicale sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de organizațiile patronale”?
După introducerea obligației legislative de publicare a declarațiilor de avere, opinia publică a fost surprinsă să afle de veniturile deloc neglijabile pe care liderii marilor sindicate le au din mai multe surse. Lideri care sunt în funcții de 30 de ani și nimeni nu întreabă nimic. Este moral să vedem că angajați ai unor companii de stat sunt chemați la protest în timp ce șefii și directorii acestor entități publice stau pe salarii care revoltă opinia publică?
Revenind la contextul actual, recunosc și voi spune din start că un buget, indiferent de perioada economică în care acesta este construit, cu atât mai mult în recesiune, nu va putea satisface dorințele tuturor claselor sociale, la fel cum dilemele morale din rândurile anterioare pot supăra pe unii dintre cei care se consideră, direct sau indirect, vizați de cele expuse.
Dar cel important lucru este că actualul Executiv și coaliția parlamentară nu au cedat presiunilor și au așezat, oficial, ieri, România, pentru prima dată în 30 de ani, pe un cadru bugetar bazat pe investiții. Aceasta e de fapt o mare victorie a românilor care muncesc cinstit, a celor care nu declanșează revolte sociale pentru că vor păstrarea unor inechități sociale, a celor care vor ca țara lor să fie una europeană, stabilă, dezvoltată și nu la mâna unor politicieni sau grupuri de interes sindicale care vor stagnare, control social și blocarea reformelor.
