Vremea va fi schimbătoare în următoarele două săptămâni (26 aprilie - 9 mai), cu perioade în care temperaturile vor crește până spre 24 - 25 grade Celsius, dar şi cu intervale în care vor scădea până spre zero grade Celsius. Va ploua în special după data de 28 aprilie şi în primele zile ale lunii mai, potrivit prognozei ANM pentru perioada 26 aprilie - 9 mai.
Cum va fi vremea în Banat
În Banat, vremea se va răci în primele zile de prognoză, astfel că maximele vor avea în medie 14 grade, iar minimele patru grade. În intervalul 28 aprilie - 1 mai, regimul termic va marca o creştere treptată până va ajunge la valori caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor de 20 - 24 de grade, iar ale minimelor de 8 - 10 grade.
După aceea, temperaturile vor scădea uşor şi se vor menţine relativ constante pe parcursul celei de-a doua săptămâni, astfel că, mediate regional, valorile diurne vor fi de 19 - 21 de grade, iar cele nocturne de 8 - 10 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în aproape toate zilele, însă, cu precădere din 30 aprilie, vor fi fenomene specifice instabilităţii atmosferice, respectiv averse însoţite de descărcări electrice.
Cum va fi vremea în Crișana
În Crişana, valorile termice, în scădere faţă de intervalul anterior, vor caracteriza o vreme deosebit de rece în primele două zile de prognoză, cu medii ale maximelor de 12 grade şi ale minimelor de două grade.
Din 28 aprilie se va încălzi treptat, astfel că va fi în general normal sub aspect termic, cu temperaturi diurne, mediate la nivel de regiune, între 16 şi 22 de grade, iar cele nocturne între patru şi 10 grade.
A doua săptămână nu va aduce variaţii termice semnificative, astfel că cele mai mari valori vor avea o medie de 19 grade, iar cele mai mici de opt grade.
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 28 aprilie până în 2 mai şi din nou între 3 şi 7 mai. Vor fi mai ales averse şi, cu precădere după-amiaza, se vor semnala descărcări electrice.
Cum va fi vremea în Transilvania
În zona Transilvaniei, săptămâna va debuta cu vreme deosebit de rece pentru această dată, cu medii termice diurne de 12 grade şi nocturne de 0 - 2 grade, dar va înregistra un proces de încălzire din 28 aprilie, astfel că maximele vor atinge 20 - 22 de grade, iar minimele 7 - 10 grade, în datele de 30 aprilie şi 1 mai. Pentru perioada cuprinsă între 2 şi 9 mai regimul termic va avea variaţii relativ mici, astfel că, mediat regional, va avea valori maxime de 18 grade şi minime de şase grade.
Ploi slabe şi pe arii restrânse se pot semnala pe aproape tot intervalul, însă probabilitatea ca acestea să fie mai intense, pe arii mai extinse şi însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în 30 aprilie, precum şi în 1, 4, 5 şi 6 mai.
Cum va fi vremea în Maramureș
În Maramureş, valorile termice se vor situa cu mult sub normele caracteristice datei în primele două zile de prognoză, cu medii ale maximelor de 10 grade şi ale minimelor de 0 - 2 grade, dar vor creşte treptat, până în data de 30 aprilie când media regională a maximelor este estimată la 20 - 21 de grade, iar a minimelor la nouă grade.
Ulterior, vremea se va răci uşor, iar a doua săptămână de prognoză nu va aduce variaţii semnificative sub acest aspect, astfel că, în medie, cele mai mari valori vor fi de 17 - 18 grade, iar cele mai mici de 6 - 7 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în perioadele 29 aprilie - 1 mai şi 4 - 7 mai, când vor fi mai ales averse însoţite de descărcări electrice, iar în restul intervalului se vor semnala ploi slabe pe spaţii restrânse.
Cum va fi vremea în Moldova
În regiunea Moldovei, până în data de 28 aprilie, vremea se va menţine rece pentru această perioadă din an, cu medii ale maximelor de 11 - 12 grade şi ale minimelor în jurul valorii de două grade.
Apoi, până spre sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor fi în creştere spre maxime, în medie, de 22 - 23 de grade şi minime de 9 - 10 grade.
După data de 1 mai, temperatura aerului va avea o tendinţă de scădere, iar în cea de-a doua jumătate a intervalului, media valorilor diurne va fi de 19 - 20 de grade, în timp ce minimele vor fi de 7 - 8 grade. Condiţii pentru averse de ploaie vor fi pe aproape tot parcursul intervalului de anticipaţie, iar în perioada 1 - 5 mai vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
Cum va fi vremea în Dobrogea
În Dobrogea, la începutul primei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pentru ultima decadă a lunii aprilie, cu o medie a maximelor în jurul a 13 grade şi a minimelor, de 6 - 7 grade. În intervalul 29 aprilie - 1 mai, temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale valorilor diurne de 21 - 22 de grade şi ale celor nocturne de 12 - 13 grade.
În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere. Media regională a valorilor maxime va fi de 16 - 18 grade, iar cea a valorilor minime, de 9 - 10 grade.
Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi ridicată în perioada 26 - 28 aprilie şi în intervalul 1 - 5 mai, când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
Cum va fi vremea în Muntenia
În Muntenia, până în data de 28 aprilie, valorile termice diurne vor fi în scădere şi se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei, cu medii de 13 - 14 grade. Până spre sfârşitul primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi în creştere până la valori, în medie, de 24 - 25 de grade.
Minimele termice, în prima jumătate a intervalului, vor fi în creştere treptată, de la medii de cinci grade, la 10 - 11 grade.
După data de 1 mai, temperatura aerului va avea o tendinţă de scădere, iar în cea de-a doua săptămână, media valorilor diurne se va situa în jurul a 19 grade, iar a celor nocturne va fi de 7 - 9 grade.
Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi în creştere între 26 şi 28 aprilie şi în intervalul 1 - 5 mai, când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
Cum va fi vremea în Oltenia
În Oltenia, în primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor marca o scădere şi se vor situa sub mediile multianuale specifice ultimei decade din luna aprilie, cu medii de 12 - 14 grade. Ulterior, temperaturile maxime vor fi în creştere până la valori, în medie, în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime, în prima jumătate a intervalului, vor fi în creştere treptată, de la medii de 5 - 6 grade, la 10 - 11 grade. După data de 1 mai, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere, iar în cea de-a doua săptămână, media valorilor diurne va fi de 18 - 20 de grade, iar a celor nocturne de 8 - 9 grade.
Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi în creştere între 26 şi 28 aprilie şi în intervalul 1 - 5 mai, când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
Cum va fi vremea la munte
La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în 26, 27 şi 28 aprilie, când mediile maximelor vor fi de 4 - 6 grade, iar ale minimelor ce vor oscila între -4 şi -2 grade, dar se va încălzi treptat, până în 30 aprilie, când se estimează valori diurne în medie de 12 grade şi nocturne de patru grade.
Ziua de 1 mai va fi comparabilă cu precedenta, apoi se va răci uşor, astfel încât regimul termic se va menţine aproape staţionar, cu maxime mediate zonal la 10 grade şi minime de două grade.
Temporar, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, la început mixte, iar din 30 mai vor fi mai ales ploi, sub formă de aversă, ce trecător pot fi însoţite de fenomene electrice.
Editor : G.M.