VIDEO Weekend plin de turiști pe litoral, la mijloc de iunie: „Am văzut ce e în toată țara, cu ploi, iar aici e foarte frumos”
Data publicării:
Nici nu a început bine sezonul, că deja turiștii au și dat buzna pe litoral. Tonul a fost dat încă de la 1 mai. În hotelurile de la malul mării nu mai este aproape niciun loc disponibil. Patronii spun că gradul de ocupare îl depășește deja pe cel de dinainte de pandemie.
-Este foarte bine. Vremea ține cu noi. Nu mă așteptam să fie așa caldă apa. E foarte caldă. Cu copiii împreună, e super ok. Nu e foarte aglomerat. Am văzut ce e în toată țara, cu ploi, iar aici e foarte frumos.
-Vremea e superbă, cu toate că am plecat dezamăgiți de acasă, pentru că s-au anunțat nu foarte multe grade și totuși ne-am hotarât să venim.
Apa mării are aproape 22 de grade Celsius, așa că mulți turiști au făcut și o baie. Cei mai fericiți au fost copiii.
-Cum ți se pare la mare? -E cald, e frumos. -Cum plănuiești să te distrezi? -O să stau cu prietenii, să mă bag în apă. -Ce activități ai făcut? -Am strâns scoici și acum îl aștept pe tata.
-Până când aveți de gând să stați? -Cam două, trei zile, așa. Mergem la trambuline, să ne ducem să ne uităm așa pe la parcuri, să ne jucăm și să intrăm în mare. Și să mâncăm înghețată, desigur!!
Litoralul, anunță meteorologii, va fi ocolit de ploi zilele acestea. Temperaturile maxime pot ajunge acolo chiar și la 30 de grade Celsius.