Cântărețul american Chris Brown a fost eliberat din arestul poliției franceze, fără ca pe numele acestuia să fie formulate oficial acuzații, după ce a fost audiat într-un caz de viol.
Un purtător de cuvânt de-al procuraturii Parisului a declarat pentru BBC că ancheta în acest caz continuă.
Chris Brown și alți doi bărbați din anturajul acestuia au fost arestați, luni, în Paris, după ce o tânără de 24 de ani i-a acuzat de viol. Totul s-ar fi întâmplat la începutul acestei luni, într-o cameră de hotel.
După eliberare, Brown a apelat la Instagram pentru a nega acuzațiile. Într-un limbaj nu tocmai decent.
„Vreau să fiu cât se poate de clar, totul este fals”, a scris acesta pe site-ul de socializare, alături de o poză pe care scrie: „C***a minte”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Brown spune că acuzațiile sunt în contradicție cu „caracterul și principiile lui morale”.
Avocatul cântărețului, Raphael Chiche, a spus că acesta s-a declarat nevinovat în fața anchetatorilor și are de gând să o dea pe tânără în judecată pentru defăimare.
Cei doi bărbați arestați împreună cu Brown, bodyguard-ul acestuia și un prieten, au fost și ei eliberați.
Din 2009, de când a fost pus sub acuzare pentru că a bătut-o pe Rihanna, iubita lui de atunci, Chris Brown a mai fost implicat în scandaluri. Artistul nu a reușit să își resusciteze nici cariera, care a intrat într-un con de umbră după controversele apărute în jurul său.