Anchetă după ce fotografia femeii care îl acuză pe Chris Brown de viol a ajuns pe internet
Data publicării:
Justiţia franceză a demarat o anchetă după ce a primit o nouă plângere din partea femeii care l-a acuzat pe rapperul american Chris Brown de viol, în care aceasta susţine că fotografia sa, făcută de poliţişti în cadrul investigaţiei, a ajuns pe internet, au anunţat luni surse judiciare, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Ancheta a fost deschisă de parchetul din Paris pentru "violarea secretului anchetei", "violarea secretului profesional" şi "difuzare de imagini şi detalii despre identitatea victimei unei agresiuni sexuale", a precizat sursa citată.
Potrivit avocatului reclamantei, Jean-Marc Descoubes, femeia a fost fotografiată în momentul depunerii primei plângeri, în sediul poliţiei. Scopul imaginii era de a fi arătată persoanelor reţinute sau celor care urmau să fie martori, dar fotografia a ajuns, în schimb, pe internet, susţine reclamanta.
"Avem motive să credem că cineva a pozat fotografia clientei mele în timpul unui rond sau al unei audieri, iar imaginea circulă pe reţelele de socializare", a precizat Descoubes pentru AFP.
Reclamanta, în vârstă de 25 de ani, supranumită "Karima" de către presă, l-a acuzat pe Chris Brown, pe bodyguardul cântăreţului şi pe unul dintre prieteni acestuia că ar fi violat-o într-un hotel parizian în noaptea de 15 spre 16 ianuarie.
Cântăreţul de 29 de ani a fost reţinut săptămâna trecută pentru "viol în formă agravantă" şi "încălcarea legislaţiei din domeniul stupefiantelor". Cei trei bărbaţi au fost puşi în libertate, fără să fie începută urmărirea penală împotriva lor în acest moment.
Potrivit avocatului său, Raphaël Chiche, cântăreţul R&B a afirmat că "nu a avut niciun fel de relaţie sexuală cu reclamanta". Artistul a depus plângere pentru "denunţ calomnios".