Rihanna, umilită public pe Snapchat, într-o reclamă. Reacția artistei

Data publicării:
crop rihanna

Rihanna a acuzat reţeaua de socializare Snapchat că a ridiculizat în mod ''intenţionat'' victimele violenţei domestice, informează joi Press Association.



Reacţia a fost stârnită de o reclamă de pe platforma de socializare care îi pune pe utilizatori să aleagă între a „o pălmui pe Rihanna sau a-l pocni pe Chris Brown”, scrie Agerpres.

Brown a fost condamnat la cinci ani sub control judiciar după ce a agresat-o pe Rihanna în 2009 pe când cei doi erau într-o relaţie.

Imaginile apărute ulterior în presă cu faţa artistei acoperită de vânătăi au făcut-o pe Rihanna să declare că atenţia acordată agresiunii căreia i-a fost victimă au făcut-o să se simtă ca şi cum ''ar fi fost pedepsită iarăşi şi iarăşi''.

''Din perspectiva mea şi a celor care au fost victimele violenţei domestice, nimeni nu vrea să-şi mai aducă aminte. Nimeni nu vrea să accepte. Să vorbesc despre asta o singură dată, cu atât mai mult de 200 de ori, este ca şi cum... Trebuie să fiu pedepsită? Nu mă face să mă simt confortabil,'' declarase artista în trecut pentru Vanity Fair.

Rihanna a postat un lung mesaj pe pagina sa de Instagram adresat reţelei Snapchat în care spune: ''Încerc să îmi dau seama care a fost intenţia cu mizeria asta! Aş vrea să o pot pune pe seama ignoranţei, dar ştiu că nu sunteţi atât de proşti! Aţi cheltuit bani ca să faceţi o animaţie prin care, în mod intenţionat, ruşinaţi victimele violenţei domestice şi o transformaţi într-o glumă! Nu este vorba despre sentimentele mele, pentru că nu prea mai am multe... dar în numele tuturor femeilor, copiilor care au fost victimele violenţei domestice în trecut şi în special în numele celor care se află în continuare în această situaţie... ne-ai dezamăgit! Ruşine! Nu te obosi să-ţi ceri scuze!''

Un purtător de cuvânt din partea Snapchat a calificat reclama ca ''dezgustătoare'' şi a spus că ''nu ar fi trebuit să apară în reţeaua noastră. Ne pare rău că am aprobat-o în timpul perioadei de verificare. Investigăm felul în care s-a produs acest lucru ca să ne asigurăm că nu se va mai repeta''

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marele Viscol din 1954, transformat de autorităţile comuniste într-o competiţie. Zeci de mii de femei au
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Loredana Groza, surprinsă în zăpadă doar cu o salopetă mulată și o haină de blană. Decolteul artistei nu a...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Strategia celui mai cunoscut agent imobiliar de scădere a prețului locuințelor: „E vina ta! Nu mai face asta!”
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță beneficiu la pensie. Pensionarii îl primesc acasă
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”