DIGICULT| Cum arată librăria perfectă pentru Aurora Liiceanu și care sunt autorii pe care i-ar pune la loc de cinste
În zilele noastre, internetul şi tabletele au devenit noua librărie. Oamenii cumpără din ce în ce mai puţine cărţi în format tradiţional, şi asta pentru că practicile de lectură ale cititorilor s-au schimbat, iar aceştia preferă să-şi ia informaţiile de care au nevoie din mediul online. În plus, cei mai mulţi susţin că preţul cărţilor este de vină şi că acestea au devenit mai degrabă un lux.
„E foarte interesant şi ce proporţie din cadouri sunt cărţile. Lumea consideră cărţile foarte scumpe, e ciudat, şi-n acelaşi timp un cadou ca modest. Când e vorba de cadou e considerat modest. Dar când e să ţi-o cumperi ţie se consideră...dau bani pe-o carte?”, a spus Aurora Liiceanu. De cele mai multe ori, însă, secretul vânzării unei cărţi stă în iscusinţa librarului de a convinge clientul, dar şi în felul în care librăriile reuşesc, prin strategii de marketing, să-şi apropie cât mai mulţi iubitori de carte.
Catedrale dominicane, o fostă fabrică de mănuşi din anii 40, o reşedinţă veche a călugărilor sau o moară de măcinat, pe malul unui râu. Sunt unele dintre cele mai neaşteptate spaţii transformate în librării. Daunt Books din Londra, John King din Detroit sau Selexyz Dominicanen din Maastricht, sunt considerate a fi în topul celor mai spectaculoase librării din întreaga lume şi asta în pofida faptului că au fost amenajate în foste centre religioase, fabrici sau simple depozite de marfă.
În România, conceptul de librărie cu dichis a apărut abia după decembrie 1989. Până atunci, singurele spaţii destinate vânzării de carte erau librăriile de stat, cele care, spre finele anilor 80 abia dacă mai aveau o carte în raft. Vitrinele erau pline cu produse de papetărie. Astăzi, însă, conceptul de librărie s-a transformat complet. Ceai şi carte, cafea şi literatură, muzică şi poezie, toate se întâmplă sub acoperişul librăriilor. Un spaţiu altădată destinat vânzării de carte a devenit, astăzi, locul ideal pentru socializare.
„Librăria este un loc aş zice chiar sacru. În care poţi să te plimbi printre cărţi, printre epoci, printre oameni, deci în timp, poţi să stai, poţi să-ţi pierzi şi două ore, poţi să te uiţi în cărţi, ceea ce cred că e un loc unde mai rar întâlneşti, şi pe de altă parte pentru un om care citeşte e mai greu să ieşi dintr-o librărie fără să cazi în păcat şi să iei o carte”, a spus Aurora Liiceanu.
Unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai momentului, Aurora Liiceanu, a fost provocată să fie, pentru o zi, librar. O misiune deloc uşoară şi asta pentru că, spune autoarea, un librar trebuie să deţină puteri aproape magice. Nu e uşor să ghiceşti ce-i în mintea clientului. „Ca multe alte ocupaţii sau meserii, oamenii au devenit să spunem în ghilimele funcţionari. Se duc că muncesc şi să-şi ia o leafă şi nu că le place foarte mult. Librarul cred că trebuie să fie un om pasionat de carte. Şi trebuie să fie un om care să nu stea şi s-aştepte pe cineva, sigur că-n magazine câteodată te enervezi când vezi că vine şi se ţine scai după tine, tu vrei să te uiţi, se ţine scai, nu ştiu ce, şi te simţi agresat oarecum. Cum? Ai venit aşa şi nu cumperi? Dar hotărăşte-te, dar ia ceva. Cred că lucrul ăsta nu merge la o librărie. Cred că librarul trebuie să-ţi transmită dragostea de carte, şi eventual să-ţi spună ce fel de carte e, pentru cine ar fi, cum este cartea, sau chiar anumite lucruri despre biografia autorului care l-ar interesa foarte mult pe om”, a spus scriitoarea. În anii 60-70, nu exista moda librăriilor. Cu toate acestea, se citea mult, îşi aminteşte Aurora Liiceanu. Dar mai ales, orice iubitor de carte care se respecta avea abonament la bibliotecă.
„Nu cred că-mi aduc aminte de prima librărie, dar ştiu foarte bine că se folosea foarte mult, în comunism, se foloseau foarte mult bibliotecile de cartier. Şi bibliotecile şcolare erau destul de bune. Şi ne spuneau profesorii cam ce să luăm. Partea proastă era că nu găseai în limbi străine, şi bineînţeles că era foarte mică oferta de carte. De fapt, dacă stau să mă gândesc, mai mult decât cărţile din librării, ne-au format pe generaţia mea şi chiar şi după mine, Secolul XX care a fost extraordinar”, a povestit Aurora Liiceanu. Oamenii trăiesc nostalgia locurilor vizitate în trecut. Este valabil şi în cazul librăriilor, spune Aurora Liiceanu. A călătorit mult, a văzut sute de librării de-a lungul anilor, şi un loc special i-a rămas la inimă: una dintre cele mai celebre librării din întreaga lume: Shakespeare & Company. Motto-ul spune multe despre felul unic în care angajaţii îşi tratează clienţii: „Să nu fii neprimitor cu străinii, ca nu cumva să fie îngeri deghizaţi”.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Mi-a plăcut foarte mult librăria englezească din Paris, e foarte frumoasă. E atât de frumoasă ca spaţiu încât nu poţi să intri să-ţi baţi joc de locul acela sau să te porţi cum nu trebuie, intri cu o smerenie, nu vorbesc mistică, dar este ceva de o frumuseţe şi de un estetism atât de mare încât îţi impune foarte tare”. Librăria Shakespeare and Company este una dintre cele mai vizitate atracţii din Paris, dar şi unul dintre cele reputate centre de cultură anglo-americană din oraşul luminilor. Deschisă la începutul secolului XX de către editorul american Sylvia Beach, librăria a devenit în scurt timp locul preferat al unora dintre cei mai mari scriitori din epocă: Ernest Hemingway, James Joyce, Gertrude Stein, F.Scott Fitzgerald sau Henry Miller. Fiecare librărie are personalitatea ei. De altfel, ea este asemeni unei grădini pe care librarul-grădinar trebuie să aibă talentul să o cultive.
Cum arată librăria perfectă pentru Aurora Liiceanu?
„Aş face şi librării tematice. De exemplu, aş face o librărie care să fie să zicem săptămâna urii, sau iubirii, sau femeii, sau bărbatului, sau copilului sau nu ştiu, nu-mi vin în cap. Şi atunci aş căuta din tot ce am cărţi care să vină în acea temă. Adică...ca la muzee, aş face puţin modelul muzeu”, a spus scriitoarea. Printre autorii pe care Aurora Liiceanu i-ar pune la loc de cinste în vitrina unei librării, Iris Murdoch, Vladimir Nabokov, dar şi unul dintre scriitorii pentru care fascinaţia pentru carte a depăşit simplul act al lecturii, Alberto Moravia.
„Alberto Moravia a fost bolnav rău, bine, era dintr-o familie oarecum avută. Şi a trebuit să stea un an sau nu ştiu cât în pat, ceva la coloană cu oasele şi în fiecare sâmbătă sau duminică îi veneau colete cu cărţi acasă, pentru că stătea numai în pat. Şi nu ştiu unde am citit, povestea ce ritual avea apropiat de cărţi. În primul rând le mirosea, o carte nouă miroase a hârtie, după aia, se uita la coperţi, după aia se uita la titluri, şi despre ce e, şi după aceea, după acest ritual, se producea selecţia şi-şi oprea una din cărţi şi citea”.
Câţi cititori, atâtea obiceiuri de lectură. Si câte librării, tot atâtea strategii de marketing. Un lucru este, însă, cert: atâta vreme cât există librari care-şi fac meseria cum trebuie, orice client poate să devină...un cititor de cursă lungă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
