Bali introduce o nouă taxă pentru turiști, chiar de Ziua Îndrăgostiților

Data actualizării: Data publicării:
fată la plajă în bali
Taxa turistică a fost anunțată pentru prima dată anul trecut. Sursa foto: Profimedia Images

Milioane de turiști sunt atrași de plajele și stațiunile din Bali în fiecare an. Aceștia trebuie să plătească acum o taxă de 150.000 de rupii (44,72 RON) pentru a vizita una dintre cele mai populare destinații turistice din lume. Măsura intră în vigoare de pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostilor, notează BBC.

Autoritățile indoneziene spun că introducerea acestei taze are ca scop protejarea mediului și a culturii insulei.

Bali este cunoscută pentru plajele sale frumoase și curate, precum și pentru valurile pentru surfing.

Datele oficiale arată că aproape 4,8 milioane de turiști au vizitat Bali între ianuarie și noiembrie anul trecut.

Taxa turistică a fost anunțată pentru prima dată anul trecut și a intrat în vigoare de miercuri, de Ziua Îndrăgostiților.

Aceasta se aplică turiștilor străini care vin din străinătate sau din alte părți ale țării, turiștii indonezieni interni fiind scutiți de la plată. Călătorii sunt îndemnați să plătească înainte de sosire, online.

Turismul a contribuit cu aproximativ 60% la PIB-ul anual al insulei înainte de pandemie.

Potrivit biroului de statistică al provinciei, Australia a fost țara cu cei mai mulți turiști străini în Bali în noiembrie 2023, cu peste 100.000 de oameni care au sosit pe insula din Oceanul Indian. Urmează turiştii din India, China şi Singapore.

Dar turiștii care se comportă prost din Bali i-au enervat pe localnici în ultimii ani.

În martie trecut, un bărbat rus a fost deportat din Bali după ce s-a dezbrăcat pe Muntele Agung, considerat de hinduși căminul zeilor.

În aceeași lună, autoritățile au declarat că intenționează să interzică turiștilor străini să folosească motocicletele, după o serie de cazuri care implică persoane care încalcă legile rutiere.

În 2021, a avut loc un alt incident, provocat de un videoclip de trei minute care a circulat online cu un cuplu de ruși făcând sex pe Muntele Batur, un alt loc sfânt.

Anunțul cu introducerea taxei pentru turiști a venit în aceeași zi în care milioane de indonezieni s-au îndreptat la urne pentru a alege un nou președinte și un nou legislativ. Peste 200 de milioane de oameni de pe cele 17.000 de insule ale Indoneziei și din trei fusuri orare sunt eligibili să voteze.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri