"Performanţa serviciilor de urgenţă prespitaliceşti este determinată nu numai de profesionalismul personalului medical de urgenţă, dar şi de dotarea acestora. Este important pentru succesul intervenţiilor ca ambulanţele să fie moderne şi echipate corespunzător cu aparatura medicală necesară. Ambulanţele achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii vor înlocui cele mai vechi maşini de la serviciile de ambulanţă", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Potrivit comunicatului de presă al instituţiei, repartizarea ambulanţelor a fost realizată în urma analizei situației parcului auto și a activității fiecărui serviciu de ambulanță de către Comisia de Medicină de Urgenţă şi Dezastre a Ministerului Sănătăţii.
Astfel, conform sursei citate, au fost luaţi în considerare numărul de kilometri efectuaţi de fiecare ambulanţă de tip B 4X4 din dotarea serviciilor de ambulanţă.
"Cele 30 ambulanţe de tip B 4x4 au fost repartizate către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi către serviciile de ambulanţă teritoriale din Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Botoşani, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Neamţ, Tulcea, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea", mai arată sursa citată.