Aproape o mie de cazuri noi cu HIV/SIDA sunt depistate în fiecare an în România

Data publicării:
SIDA HIV laborator

Mulţi dintre pacienţii cu HIV/SIDA renunţă la tratament din proprie iniţiativă 

"Avem aproape 7.500 de persoane cu HIV/SIDA care vin din anii anteriori. În medie, aveam, anual, între 720 şi 850 de cazuri noi pe an. Acum am ajuns la aproape o mie de cazuri noi pe an la categoria de vârstă 25 - 30 de ani, iar cei mai mulţi sunt bărbaţi. 57% dintre pacienţi s-au infectat prin transmitere sexuală", a explicat, vineri, medicul Mariana Mărdărescu la conferinţa Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) "Vrem să trăim", o campanie care cere responsabilitate autorităţilor pentru pacienţii cu HIV.

Ea a mai spus că, din nefericire, foarte multe persoane renunţă la tratament din proprie iniţiativă.

"Din păcate, avem, în fiecare an, aproape 350-400 de bolnavi care renunţă la tratament din proprie iniţiativă, cel mai mare număr fiind înregistrat în 2012, când 650 de pacienţi nu şi-au mai luat medicaţia pentru că nu au vrut", a mai spus M. Mărdărescu.

Acest lucru creează probleme pentru că, dacă revin după o perioadă mai mare de timp, reluarea medicaţiei este mai scumpă, a explicat doctorul.

Totodată, medicul a ţinut să atragă atenţia că printre persoanele care renunţă la tratament din proprie iniţiativă sunt şi gravidele. "Există obiceiul ca pacientele gravide să nu ia tratament pentru că ştiu că pe durata sarcinii este interzisă orice medicaţie, dar dacă o gravidă opreşte şi porneşte tratamentul se poate întâmpla ca boala să treacă la copil", a mai spus şefa clinicii.

Ea a precizat că una dintre problemele grave cu care se confruntă pacienţii este oboseala terapeutică foarte accentuată care apare la populaţia tânără, care a sperat că se va vindeca şi constată că tratamentul este de lungă durată.

De asemenea apariţia HIV/SIDA la consumatorii de droguri necesită o modificare a tratamentelor.

Federaţia UNOPA a lansat, vineri, campania "Vrem să trăim", o campanie de aducere în atenţia autorităţilor a problematicii accesului la tratament al pacienţilor care trăiesc cu HIV şi solicită măsuri imediate în direcţia prevenirii întreruperilor de tratament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...