Bateristul trupei U2, Larry Mullen Jr., a dezvăluit că suferă de discalculie. Într-un interviu acordat Times Radio, muzicianul s-a confesat pentru prima dată despre această tulburare care afectează capacitatea de a înţelege şi de a folosi numerele, scrie News.ro.
"Întotdeauna am ştiut că era ceva în neregulă cu modul în care mă ocupam de numere", a spus el.
"Am dificultăţi cu numerele. Şi mi-am dat seama recent că am discalculie, care este o subversiune a dislexiei. Aşa că nu pot număra şi nu pot aduna".
Larry Mullen Jr. a explicat că această tulburare îi îngreunează numărarea măsurilor melodiilor atunci când cântă la tobe în concert alături de colegii săi Bono, The Edge şi Adam Clayton.
"Când oamenii mă privesc cântând, uneori spun că arăt de parcă aş suferi. Sufăr pentru că încerc să număr măsurile. A trebuit să găsesc modalităţi de a o face - iar numărarea lor este ca şi cum ai escalada Everestul", afirmă el.
Potrivit federaţiei franceze Dys, tulburările specifice ale activităţilor numerice, cunoscute sub numele de discalculie, "afectează aspectele procedurale şi conceptuale ale calculului şi numărării, precum şi memorarea faptelor numerice".
Ce este discalculia. Câteva persoane celebre care suferă de această boală
Discalculia este o tulburare de dezvoltare a învățării în care individul se luptă cu conceptele numerice, cum ar fi diverse aspecte ale calculului și matematicii.
Dacă sunteți familiarizați cu dislexia, aceasta este similară, dar pentru numere mai degrabă decât pentru litere/cuvinte. Discalculia este în general mai puțin cunoscută decât alte afecțiuni neurodivergente, deoarece este diagnosticată mai rar. Se estimează, de exemplu, că 5% din populația Regatului Unit suferă de discalculie.
Printre persoanele despre care site-ul ExceptionalIndividuals spune că ar suferi/ar fi suferit de această boală se numără Benjamin Franklin, Bill Gates, Robin Williams sau Cher.
Editor : S.S.