Marc Benioff, CEO-ul miliardar de la Salesforce, susține că sacrificarea programului de odihnă în favoarea muncii nu este întotdeauna o cale spre succes. El spune că își respectă cu strictețe orele de somn și are o rutină de dimineață pe care o urmează orice ar fi.
Benioff a împărtășit recent câteva detalii despre rutina sa într-un interviu acordat GQ, citat de Business Insider. El a vorbit despre programul de somn și despre cum apelează la meditație pentru a intra într-o „zonă zen”.
Benioff a mărturisit că doarme în medie aproximativ 8 ore pe noapte.
Deși cei mai mulți oameni de afaceri de succes afirmă că pot supraviețui dacă dorm 4 ore pe noapte, Benioff este reticent și, oricum, n-ar face așa ceva. „Nu, nu cred că este o idee bună. Stuudiile medicale asta spun", a menționat el.
Alți directori de top, precum fostul CEO al Twitter Jack Dorsey, fostul CEO Pepsico, Indra Nooyi și fostul director general al General Electric, Jeff Immelt, au spus că dorm în medie 4-6 ore pe noapte. Foștii președinți Barack Obama și Donald Trump au vorbit și ei despre faptul că dorm destul de puțin.
Medicii recomandă ca un adult să doarmă între 7 și 9 ore pe noapte. Privarea de somn poate duce la probleme grave, precum afectarea funcției cognitive, un sistem imunitar slăbit și creșterea în greutate.
Benioff are, de asemenea, o rutină strictă de meditație încă din 1992 și că asta îl ajută să gestioneze stresul.
Este un fan atât de mare al meditației încât își încurajează angajații să facă același lucru, iar sediul Salesforce din San Francisco are camere de meditație la fiecare etaj.
Editor : D.C.