RAPORT DE ȚARĂ. La Jibou există un cactus care a supravieţuit exploziei de la Hiroshima

Data publicării:
cactus

Pe Valea Almașului, la 10 kilometri de Jibou, se înfăţişează privirii Grădina Zmeilor, un grup de stânci cu forme ciudate, născute din apa mării care acoperea, în urmă cu milenii, întreaga zonă.

Există și azi bătrani ai satului care își amintesc de povești ale străbunicilor, povești în care uriașii puteau să sfarme între degete pietrele imense sau să le mute cu ușurință dintr-un loc în altul. Imaginaţia localnicilor e stârnită de panorama spectaculoasă pe care o oferă locul, desemnat rezervaţie naturală.

„În România, singura rezervație naturală care este și păstrată așa este în Retezat, în rest, rezervațiile naturale sunt bătute de mașini, sunt pline de gunoaie transformate în parcuri, în locuri de mici, de grătare”, spune Călin Pavel, preşedintele Asociaţiei „Descoperim Sălajul”.

La doar o aruncătură de băţ de această frumuseţe a naturii se află o altă minune, creată însă de mâna omului: grădina botanică din Jibou. Locul a fost amenajat acum jumătate de veac, în jurul unui vechi castel, de un profesor de biologie ajutat de elevi şi botanişti din Cluj şi din Bucureşti.

Vizitatorii sunt întâmpinaţi la intrarea în grădina botanică din Jibou de două globuri imense, care adăpostesc plante fragile, ajunse într-o călătorie nebănuită pe plaiuri românești.

Cele mai spectaculoase zone sunt în Parcul Baroc, unde se face o prezentare peisagistică a plantelor şi complexul de acvarii.

În grădina botanică din Jibou, şi-au găsit a doua casă nufărul amazonian, orhidee şi planta de piper, care creşte sub formă de liană. Cu adevărat special este un supravieţuitor al exploziei atomice de la Hiroshima.

„Este vorba despre un cactus care a fost primit ca donație de către profesorul Vasile Fati de la un colecționar din Baia Mare. Și-a pierdut capacitatea de a face fotosinteză din cauza radiațiilor, trăiește în continuare, urmașii săi se găsesc la Jibou, grefat pe alte tulpini de cactus”, a explicat Cosmin Ionel Sicora, directorul grădinii botanice din Jibou.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...