Ce ar fi făcut președintele Truman dacă Japonia nu s-ar fi predat după Hiroshima și Nagasaki. Războiul se putea încheia mult mai târziu
În ziua de 6 august 1945, bomba atomică a fost lansată asupra orașului japonez Hiroshima. Zeci de mii de oameni au fost uciși pe loc, iar bilanțul, împreună cu bombardamentul atomic de la Nagasaki, de la 9 august, a ajuns la 210.000 de morți până la sfârșitul anului 1945, din cauza exploziei reziduale și a radiațiilor, scrie WarisBoring. D.M. Giangreco, istoric militar și autor al volumului "Truman and the Bomb: The Untold Story", a consultat numeroase arhive și își pune întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă Japonia nu ar fi capitulat în urma lansării bombelor atomice?
La 15 august, împăratul Japoniei, Hirohito, și-a informat poporul că "inamicul a început să folosească o bombă nouă și foarte crudă", care amenința "prăbușirea și distrugerea definitivă a națiunii japoneze. ... A sosit momentul", a spus Hirohito, "când trebuie să suportăm insuportabilul" și să acceptăm înfrângerea.
În câteva săptămâni, Imperiul Japonez s-a predat oficial Puterilor Aliate pe puntea cuirasatului USS Missouri ancorat în Golful Tokyo.
Nimeni nu a prevăzut sfârșitul războiului
Printre toate controversele din jurul acestei prime utilizări a armelor nucleare, un fapt rămâne în mare parte necunoscut americanilor de astăzi. Acesta este faptul că, în acea dimineață de august de acum aproape opt decenii, toți - americani și japonezi deopotrivă - credeau că războiul se afla la jumătatea sa, nu la sfârșitul său.
Președintele Harry S. Truman și consilierii săi militari și civili de rang înalt credeau că seria planificată de invazii terestre ale Japoniei, împiedicate de acest bombardament, ar fi dus la lupte sângeroase care s-ar fi putut prelungi până în 1947. Fără bombele atomice, sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, așa cum îl vedeau ei, ar fi putut fi încă la ani distanță.
Când războiul s-a încheiat brusc și neașteptat, în 1945, Corpul Unu Armată și Corpul 8 Aeropurtat se aflau deja în mijlocul lungii lor călătorii din Europa spre Pacific, pentru a întări forțele de invazie ale generalului Douglas MacArthur. Corpul Unu Armată (First Army) își croise deja drum prin Franța și pătrunsese în inima Germaniei naziste, în timp ce Corpul 8 Aeropurtat bombardase Reich-ul ani de zile din Anglia.
Estimare: jumătate de milion de morți americani
Invazia Japoniei, cu numele de cod Downfall (Căderea), conținea trei componente majore:
În primul rând, o zonă muntoasă pe jumătate cât Țara Galilor de pe cea mai sudică insulă Kyushu urma să fie cucerită până la sfârșitul anului 1945 pentru construirea de baze aeriene și de ancorare a navelor. Trei sferturi de milion de soldați și pușcași marini americani urmau să fie implicați în această operațiune. Apoi, o operațiune de invazie similară în primăvara anului 1946, implicând mai mult de un milion și un sfert de trupe de asalt, urma să fie efectuată la o distanță de atac de Tokyo, pe insula Honshu. În al treilea rând, Tokyo urma să fie înconjurat și astfel izolat de întăririle japoneze până în vară.
S-a presupus că, odată ce "inima industrială" a Japoniei ar fi căzut în mâinile americanilor, japonezii vor capitula în cele din urmă la sfârșitul anului 1946, asta dacă o mare parte din restul țării urma să poată să fie convinsă să se predea. În caz contrar, au fost planificate numeroase operațiuni subsidiare până în 1947, iar angajamentul total de forțe pentru subjugarea insulelor japoneze trebuia să depășească 5.000.000 de oameni. Planificatorii Șefului Statului Major au estimat cu precauție costul acestui efort la "o jumătate de milion de vieți americane și de multe ori mai mulți răniți", din cauza dorinței soldaților japonezi de a lupta cu încăpățânare până la moarte.
Tinerii soldați, marinari și pușcași marini americani care priveau spre lupta interzisă de luni de zile de pe teritoriul japonez înțelegeau bine calculele sumbre ale războiului și se întrebau cu voce tare care dintre ei va supraviețui pentru a naviga spre casă și a trece, din postura de învingător, pe sub "Golden Gate".
În mijlocul luptelor sângeroase de pe Okinawa, Truman a primit un avertisment direct că invazia planificată în două faze, care se va întinde cel puțin până în anul următor, 1946, ar putea costa până la "500.000-1.000.000 de vieți americane". Apoi, în cadrul întâlnirii sale din 18 iunie cu șefii de stat major și secretarii Departamentului de Război și Marinei, i s-a spus că până la o treime din forțele de asalt ar putea deveni victime. Truman și-a exprimat de două ori speranța că "există posibilitatea de a preveni o Okinawa de la un capăt la celălalt al Japoniei".
Numărul victimelor japoneze, americane, civile și militare a crescut
La o jumătate de secol după război, unii istorici se concentrează pe estimări ale numărului de victime mult mai mici, realizate doar pentru anumite părți ale asaltului de deschidere, pentru a "dovedi" că numărul de morți și răniți nu ar fi fost nici pe departe atât de îngrozitor. Adevărul este însă că numărul victimelor japoneze și americane creștea deja la niveluri record pe măsură ce luptele se apropiau de Japonia, la Iwo Jima și Okinawa, iar marina americană se lupta cu avioanele kamikaze sinucigașe pe mare.
Până atunci, aproape 300.000 de civili japonezi își pierduseră viața - majoritatea arși de vii sau asfixiați de incendiile generate de bombele incendiare americane - și 8 milioane rămăseseră fără adăpost chiar înainte de lansarea bombelor atomice. Un document al Departamentului de Război din iulie 1945 prezicea sumbru: "Va trebui probabil să ucidem cel puțin 5-10 milioane de japonezi [și] acest lucru ne-ar putea costa între 1,7 și 4 milioane de victime, dintre care 400.000-800.000 de morți".
O informație istorică ușor ironică. Atunci când războiul s-a încheiat brusc, aproape 500.000 de medalii Purple Heart au devenit, instantaneu, un stoc gigantic în căutarea unui motiv. Se presupune că în acest moment mai există aproximativ 60.000 de decorații, fabricate acum aproape opt decenii, care sunt amestecate printre altele noi și oferite soldaților tineri care se remarcă în teatrele de operațiuni.
Se pregătea sacrificarea a 20 de milioane de japonezi
Între timp, guvernul japonez a ajuns la o concluzie și mai înspăimântătoare decât planificatorii americani. Cartierul general imperial din Tokyo își făcuse propriile evaluări clare. Bazându-se în mare parte pe recentele lupte din Okinawa, unde până la 130.000 de combatanți și poate chiar un sfert din cei 400.000 de bărbați, femei și copii de pe insulă au murit până în iulie, acești oameni au luat în considerare "sacrificarea" a 20 de milioane de japonezi pentru a obține o "victorie" imaginară asupra americanilor.
Această cifră șocantă, de două ori mai mare decât cea prezentată de Departamentul de Război al Statelor Unite, a devenit o cifra discutată în cercurile imperiale.
Unele elemente civile din Japonia erau hotărâte să încerce să găsească o modalitate de a pune capăt războiului înainte de lansarea invaziei americane. Din nefericire, armata deținea un control ferm asupra guvernului, iar moderații japonezi trebuiau să meargă cu grijă de teama arestării sau asasinării. Truman și consilierii săi de rang înalt au sperat că șocul extraordinar provocat de puținele arme nucleare disponibile îi va împinge pe japonezi la o capitulare rapidă.
În cele din urmă, exact acest lucru s-a întâmplat - dar nu înainte ca o tentativă de lovitură de stat militară să distrugă anunțul de capitulare al împăratului Hirohito.
Carnagiul sângeros de pe teritoriul japonez al unei invazii care s-ar fi prelungit până la sfârșitul anului 1946 sau chiar 1947 nu a avut loc niciodată. Dar fără decizia lui Truman de a lansa bombele atomice, al Doilea Război Mondial nu s-ar fi încheiat pe puntea USS Missouri la 2 septembrie 1945, la mai puțin de o lună după Hiroshima.
Editor : Sebastian Eduard
- Etichete:
- sua
- armata
- razboi
- hiroshima
- bomba atomica
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News