Opt din zece americani sunt dezgustați de actuala campanie electorală
Data publicării:
Circa 80% dintre americanii intervievați în cadrul unui sondaj au mărturisit că sunt dezgustați de modul cum decurge actuala campanie electorală pentru președinția SUA, iar 70% cred că această campanie afectează imaginea Statelor Unite în lume, transmite Agerpres.
Sondajul, efectuat de cotidianul Boston Globe și de universitatea Colby College, mai relevă că 69% dintre persoanele chestionate consideră că lipsa comportamentului civilizat în cursa la care participă democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump arată de fapt o criză.
Un procent de 39% din rândul participanților la sondaj apreciază că pentru această campanie negativă vinovat este Trump, în timp ce 16% atribuie această vină lui Hillary, iar 37% cred că amândoi sunt vinovați în egală măsură.
Pe de altă parte, 81% dintre cei chestionați consideră că în disputele politice dezacordurile pot fi exprimate și într-un mod respectuos, evitându-se atacurile la persoană care au marcat actuala campanie, în timp ce 55% apreciază că insultele la adresa rivalului politic nu pot fi considerate niciodată un joc curat.
„Există o lehamite față de comportamentul dezagreabil” ce a caracterizat această campanie, a estimat la rândul său responsabilul cu realizarea sondajului, Daniel M. Shea, director al centrului pentru Afaceri Publice la Colby College.
Când li s-a cerut să facă o comparație cu campaniile anterioare, 64% dintre persoanele chestionate au apreciat că actuala campanie este „mult mai negativă”.