NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Tinerii și falsele valori

Data publicării:
simulare BAC- Mfax-1

Alin nu ar ieşi din casă fără o cămașă călcată la dungă, fără pantofii de firmă în picioare, frezat, gelat şi pensat. E modul său de a arăta că e cineva, chiar dacă are doar 17 ani şi este încă elev de liceu. Din tot ceea ce îl înconjoară, asta a observat că înseamnă succesul. Modele sale sunt cele pe care le vede în fiecare zi la televizor.

„Ce-aș vrea eu să devin sau ca cine aș vrea eu sa fiu? Păi Duban, pentru că e foarte glumeț, are bancurile acelea care întotdeauna te fac să râzi și de la care învăț și eu la școală, îmi amuz colegii. Liviu Vârciu, care și el e la fel plin de viață, supune invitații la tot felul de probe, Bănică, îi ia la rost pe participanți”, explică el.

Pe gardul din faţa liceului, acolo unde stau în fiecare zi înainte şi după ore, adolescenţii discută despre ultimele modele de telefoane, cele mai tari melodii apărute, cele mai puternice maşini. Toate aceste discuţii au în spate un adevăr trist: lipsa de modele şi de valori. Pentru sociologi şi psihologi, această criză a reperelor are o explicaţie simplă - modelele de la televizor sunt mai uşor de asimilat decât cele din cărţi.

„Valori care sunt promovate de televiziuni de divertisment fără consistență și a căror istorie se stinge odata cu luminile studioului”, spune Mircea Toma.

Melisa are 15 ani şi a apărut pe toate posturile de televiziune vara trecută, când Lady Gaga a concertat în România. Vede în cântăreaţă idealul suprem de reuşită. Chiar părinţii ei au ajutat-o să-şi urmeze diva peste tot în lume - sunt oameni bogaţi şi i-au făcut toate poftele. 

De multe ori, modelele promovate de media sunt mai puternice decât sfaturile părinţilor şi profesorilor. „Un model general asumat, și cred că este valabil pentru o arie mult mai largă din societate, era calificarea școlară, dacă făceai facultate erai ok, practic pentru toată lumea a fost foarte important să ai o performanță universitară și eventual post universitar”, explică Mircea Toma.

Lumea se schimbă cu repeziciune şi chiar tinerii au reprezentat motorul schimbării. De ei depinde cum se va transforma societatea românească.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...