Epoca Hrușciov - rachete și liberalizare. Condamnarea crimelor lui Stalin a permis reapropierea de Occident
La 24 aprilie 1964, când la Bucureşti liderul Gheorghe-Gheorghiu Dej dădea un vizibil semnal de independenţă faţă de Moscova, coperta revistei britanice Time îl înfăţişa pe Vladimir Ilici Lenin, părintele revoluţiei.
Occidentul avea motive serioase să fie atent la felul în care stăpânii comunişti interpretau învăţăturile bolşevice. Lumea tocmai îşi trăgea răsuflarea după spaima provocată de instalarea de rachete nucleare sovietice în Cuba. Manevra adusese planeta la un pas de războiul atomic.
Orice rachetă nucleară lansată din Cuba împotriva oricărei naţiuni din emisfera vestică drept un atac al Uniunii Sovietice împotriva Statelor Unite, ceea ce va duce la un răspuns complet de revanşă împotriva Uniunii Sovietice”, spunea președintele american, John F. Kennedy.
„Îi cer preşedintelui Hruşciov să oprească şi să elimine această ameninţare clandestină, nesocotită şi provocatoare la adresa păcii mondiale”, adăuga aceasta.
Criza cubaneză încheia astfel lamentabil epoca Hruşciov. O epocă începută în martie 1953, imediat după moartea lui Stalin, şi care prefigura schimbări uriaşe atât în URSS şi în ţările satelite, cât şi în relaţiile cu Occidentul.
„S-a declarat o conducere colectivă, în care teoretic 10 oameni din prezidiu luau deciziile. Dar s-a văzut foarte clar că este vorba despre un triumvirat, la început Molotov, Beria şi Malenkov. La câteva zile s-a văzut că era vorba de Hruşciov, era şef la partid, era prim-secretar, Beria, care avea ministerul de interne, deci o superstructură şi Malenkov, care era şeful guvernului, deci primul-ministru al ţării”, explică istoricul Armand Goșu.
Lavrenti Beria ia primele decizii
Totuşi primele decizii după dispariţia lui Stalin au fost luate de Lavrenti Beria, atotputernicul şef al NKVD-ului şi complicele lui Stalin în instrumentarea crimelor în masă din anii 30 şi 40. Beria a decis eliberarea primului milion de deţinuţi politici, a permis mai multă autonomie republicilor sovietice şi a propus chiar reunificarea şi neutralitatea Germaniei.
Efectele relaxării i-au pus însă în pericol pe comuniştii est-germani, care s-au confruntat aproape imediat cu o puternică revoltă muncitorească la Berlin.
Ceilalţi lideri de la Moscova se folosesc de acest eşec ca să îl aresteze pe Beria sub acuzaţia fictivă de spionaj. Este executat în decembrie 1953.
„Rămân doi competitori importanţi: Malenkov în fruntea aparatului de stat guvernului şi Hruşciov în fruntea partidului. Cei doi îşi dispută întâietarea până în 1957. Cine este adevăratul succesor al lui Stalin? Cine preia conducerea în Uniunea Sovietică? În acest context al luptei pentru putere se produce raportul secret de la Congresul al XX lea al PCUS”, reamintește Armand Goșu.
Un document șocant
La 24 februarie 1956, la finalul lucrărilor, Nikita Hruşciov dă citire unui document care i-a şocat pe delegaţii la Congres şi care, deşi secret, a făcut repede înconjurul lumii. Obţinut de la invitaţii străini, raportul fost publicat de Departamentul de Stat american şi difuzat la Europa Liberă.
„Arestările în masă şi deportările a mii de oameni, execuţiile fără investigaţiile cuvenite au creat în ţară o stare de nesiguranţă, de frică şi chiar de disperare. Din cei 139 de membri şi de candidaţi care au fost aleşi la congresul al 17 lea din 1934, 98 de persoane, adică 70% au fost arestaţi şi împuşcaţi”, spunea Hrușciov.
„Efectele imediate ale discursului au fost în primul rând, eliberarea unui număr mare de deţinuţi din lagărele sovietice, reprimirea în partid prin intermediul unei comisii de revizie a unui număr de aprox. 200.000 de foşti membrii ai partidului aflaţi în diverse stadii sau circusmtanţe punitive, fie închisoare, fie lagăr, fie la marginea societăţii, ca urmare a constatării absenţei crimelor pentru care au fost excluşi, şi inaugurarea unui nou model de acţiune politică în societatea sovietică, scoaterea crimei din modul curent de exercitare a controlului politic”, explică istoricul Cosmin Popa.
În Europa ocupată de Armata Roşie, raportul Hruşciov a accentuat relaxarea resimţită după moartea lui Stalin.
În Polonia, dezvăluirile din 1953 privind actele de teroare şi abuzurile i-au forţat pe comunişti să îi pedepsească măcar pe unii dintre vinovaţi şi să reabiliteze fie şi parţial victimele. Comunistul patriot al Poloniei, Wlatislaw Gomulka este eliberat în secret. Iar la moartea stalinistului Bierut, în 1956, postul de secretar general este ocupat de moderatul Edward Ochab. Dar protestele începute cu strigătul "Vrem pâine!" se va transforma repede în cereri politice.
Nemulţumiţi de ritmul schimbărilor, muncitorii din Poznan se răscoală la 28-29 iunie (imagini in ingest dupa moartea lui Stalin neapărat pe ecran burtieră de locaţie şi data) cerând condiţii mai bune de lucru, alimente şi bunuri în cantităţi suficiente şi încetarea exportului excesiv spre Uniunea Sovietică.
Represiunea a dus la morţi şi răniţi, dar Ochab îi transmite lui Hruşciov că cererile muncitorilor sunt de fapt îndreptăţite şi, în paralel, îi propune lui Gomulka să ia parte la conducerea ţării.
Manifestaţiile uriaşe de la Varşovia împiedică trupele sovietice să treacă la represiune. Ar fi fost o mult prea sângeroasă parafare a Pactului de la Varşovia, semnat cu doar un an în urmă. Gomulka se instalează la putere.
Stalinismul provoacă proteste la Budapesta
La Budapesta, evenimentele au fost mult mai dramatice. La începutul anilor '50, Ungaria se afla sub conducerea ultra-stalinistului Matiaş Rakosi. După moartea lui Stalin, conducerea devine, după modelul Moscovei, una colectivă, iar comunistul moderat, Imre Nagy devine premier.
Programul său de liberalizare a intrat însă imediat în conflict cu Rakosi, care îl înlătură de la putere în aprilie 1955. După raportul secret al lui Hruşciov, Matiaş Rakosi propune chiar arestarea lui Nagy si a câtorva sute de intelectuali.
Kremlinul, conştient de riscuri, îl convinge pe stalinist să demisioneze, dar îl înlocuieşte nu cu Imre Nagy, ci cu un alt dur, Erno Gero. Aceasta a fost scânteia revoluţiei maghiare.
Aşa se face că la marea manifestaţie de la 23 octombrie, maghiarii au cerut în primul rând readucerea la putere a lui Imre Nagy, şi apoi pedepsirea vinovaţilor din perioada stalinistă şi evacuarea trupelor sovietice din Ungaria.
Extinderea revoltei a adus însă tancurile sovietice până aproape de Budapesta, dar a determinat în acelaşi timp revenirea lui Imre Nagy în fruntea guvernului şi instalarea lui Janos Kadar în fruntea partidului. Când Nagy a hotărât revenirea la pluralismul din 1945 şi ieşirea Ungariei din Pactul de la Varşovia, Hruşciov a dat semnalul reprimării revoluţiei (noiembrie 1956).
Lipsa oricărei reacţii concrete a Occidentului faţă de zdrobirea revoluţiei maghiare l-a ajutat pe Hruşciov să dea curs unei invenţii noi în politica externă.
„Ceea ce voia să transmită era că URSS nu intenţionează să pornească un război. Practic spunea că trebuie amendată teoria clasică a celor două tabere aflate într-un antagonism ireductibil şi că cele două pot să-şi spună cuvântul, evident, spunând că comunismul va ieşi invingator”, explică istoricul Cosmin Popa.
În fapt, Uniunea Sovietică avea mare nevoie de bani şi tehnologie din Occident, iar Hruşciov găsise o formulă de a le obţine fără să renunţe la totalitarism sau la exportul comunismului în Africa sau America Latină. Nu întâmplător, celebra scenă din plenul Naţiunilor Unite cu Hruşciov bătând cu pumnul în masă, sau chiar cu pantoful, avea loc după ce URSS fusese acuzată că subjugă Europa Centrală şi de Est.
Variile probleme dificile dintre cele două blocuri au dus în 1961 la discuţiile de la Viena dintre preşedintele american, J.F. Kennedy şi liderul sovietic, Nikita Hruşciov.
Negocierile purtate mai întâi la ambasada americană, apoi la ambasada sovietică, au fost un eşec. Tânărul preşedinte american, „ne-experimentat”, cum îi spunea Hruşciov, a căzut în capcana controverselor ideologice în care bătrânul propagandist ucrainean era expert.
Peste două luni, începe construcţia Zidului Berlinului.
Despre stalinizare, reformarea regimurilor comuniste şi colectivizarea forţată a agriculturii româneşti, - pe larg într-o ediţie specială, mâine, 26 aprilie, o ediţie moderată de Liana Alexandru. Invitaţi: doi dintre jurnaliştii care au realizat această campanie: Elena Vijulie şI Cristian Citre.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
