Cum s-a făcut Unirea. Semnificația vizitei regale din 1920 la Cernăuți și Chișinău
În 1918, România a obţinut unirea tuturor provinciilor sale istorice între aceleaşi graniţe. Unirea administrativă a fost ceva mai dificilă şi a durat până la adoptarea unei noi Constituţii, în 1923. După mai puţin de 45 de ani, comunismul a scos regii din manuale şi a redus la tăcere dezbaterea naţională privind cele mai potrivite forme de administrare. Digi24 vă aminteşte cum arăta România în momentul în care a devenit întreagă.
În 1918, Basarabia a fost prima care s-a unit cu România. Dar frontiera de pe Nistru a fost ultima recunoscută prin Tratatul de la Paris, abia în octombrie 1920. Cu câteva luni înainte, Regele Ferdinand şi Regina Maria au făcut o călătorie în Basarabia. Era un semnal că nu au de gând să renunţe la vechiul teritoriu românesc.
Călătoria regală spre Basarabia a început cu un ocol prin Bucovina. Spre deosebire de tratatul pentru recunoaşterea unirii cu Basarabia, tratatul privind Bucovina, semnat la Saint Germain, la 10 septembrie 1919, nu a întâmpinat nici un fel de dificultăţi. Până la Primul Război Mondial, "Ţara fagilor" fusese direct subordonată împăratului habsburgic de la Viena, iar înfrângerea şi apoi dezmembrarea completă a Austro-Ungariei a făcut ca negocierile de la Paris să decurgă fără vreun obstacol. Argumentele României erau de natură istorică şi militară. Bucovina ajunsese în componenţa Austriei în 1774 din cauza Turciei, care îşi plătise înfrângerea în faţa Imperiului Habsburgic cu o bucată din Principatul Moldovei. Domnitorul Alexandru al III-lea Ghica a plătit cu viaţa că a transmis sultanului că Înalta Poartă nu avea dreptul să procedeze astfel. Pe de altă parte, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, în care erau reprezentaţi, pe lângă români, şi ucrainienii, germanii, polonezii, votaseră Unirea cu România. Raţiunile militare erau legate de apărarea în faţa expansiunii bolşevismului.
Ferdinand și Maria, la Suceava, Putna, Cernăuți
Traseul Regelui Ferdinand, al Reginei Maria şi al Principesei Elisabeta, fiica lor cea mai mare, în Bucovina a fost Iţcani, Suceava, Putna şi Rădăuţi. Au fost întâmpinaţi cu o mare căldură, aici mişcarea naţională pentru unire fusese foarte puternică. Muzica Tricolorului, compusă de Ciprian Porumbescu, fusese scrisă, nu întâmplător, în Bucovina. La 24 octombrie 1920, Regele Ferdinand va reveni la Cernăuţi ca să inaugureze Universitatea Românească şi să doneze 200.000 de lei pentru burse.
De la Rădăuţi, cuplul regal s-a îndreptat spre provincia de dincolo de Prut. Aici prima oprire a fost oraşul Bălţi. Situaţia din Basarabia, pierdută în 1812, după ce Turcia pierduse războiul început în 1906 cu Rusia, era complet diferită. Politicile de deznaţionalizare ale Imperiului Ţarist fuseseră mult mai agresive.
Boierimea română din Basarabia a fost în mai mare măsură victima rusificării. În primele decenii de ocupaţie ţaristă, au încercat să se opună, dar au fost depăşiţi numeric. Nobili din alte zone ale Imperiului primeau pământ în Basarabia. Boierii români înşişi au primit titluri aristocratice ţariste. În 1911, din 468 de familii boiereşti din Basarabia numai 138 erau româneşti. Spre sfârşitul secolului XIX, apare un fenomen nou. Tineri din vechi familii româneşti care acceptaseră limba rusă ca să aibă acces la educaţie şi ascensiune socială ajung în universităţi ţariste de prestigiu, inclusiv la Sankt Petersburg. În miezul autocraţiei ţariste, universităţile erau insule de liberalism occidental. Or, aceşti tineri basarabeni cultivaţi îşi redescoperă originile şi, întorşi acasă, încep să îşi ceară drepturile. Mulţi membrii ai Stafului Ţării care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei cu România îşi făcuseră studiile în marile universităţi ruseşti.
Români minoritari în orașele basarabene. Încăpățânarea păstrării limbii române
Totuşi nobilimea basarabeană, chiar cu sentimentul identităţii româneşti, reprezenta doar o pătură foarte subţire. Oraşele erau majoritar alogene. În 1912, la Chişinău, numai 17% din peste 100.000 de locuitori erau români. Restul erau ruşi, ucrainieni, evrei, germani.
Este relevant că anunţul privind unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918 a fost făcut la Chişinău prin ziarul românesc scos cu litere latine de ardeleanul Onisifor Ghibu. Imensa majoritate a publicaţiilor erau în ruseşte sau cu litere chirilice.
Cea mai mare parte a românilor şi-a păstrat apartenenţa la naţiunea română, nu datorită educaţiei ţariste, ci exact în pofida ei, renunţând realmente la învăţătură şi la posibilitatea ascensiunii sociale în administraţie sau în alte domenii decât agricultura.
Zelul funcţionarilor ţarişti de a impune populaţiei o limbă pe care nu o cunoştea, a făcut ca majoritatea românilor să nu mai apeleze la autorităţi. Obştile săteşti trăiau după vechiul obicei al pământului: oamenii buni şi bătrâni erau resposabili în faţa autorităţilor pentru adunarea taxelor, rezolvau neoficial diverse cauze civile, soluţionau moştenirile. Când, în anii 1860, datorită politicilor ţarului luminat Alexandru al II-lea, s-au înfiinţat în Basarabia 400 de şcoli parohiale, programul nu a funcţionat. În 1880, rămăseseră 23. Nici învăţătorii, nici preoţii care funcţionau deseori ca învăţători, nici elevii nu ştiau limba rusă în care autorităţile insistau să se ţină cursurile. Abia în 1894, s-a pus problema unor manuale bilingve pentru învăţământul primar.
1920 – Regele și regina, la Chișinău
La această rezistenţă pasivă, prin păstrarea cu încăpăţânare a limbii române, a făcut referire Regele în discursul său din prima zi a prezenţei sale la Chişinău, 20 mai 1920. Era chiar ziua de Înălţare, zi consacrată tradiţional celebrării eroilor:
„Sunt mişcat până în inimă că în ziua Sfintei Înălţări, când toată România se va roagă pentru sufletele miilor de ostaşi ai săi care cu viaţa lor au pecetluit hrisovul de întregire a neamului românesc, ne aflăm în capitala unuia din frumoasele ţinuturi, unite pe veci cu Regatul meu. Vedem că iubirea de neam nu s-a stins în timpurile cât Basarabia a stat sub stăpânire ce nu avea legătură cu poporul care de veacuri alcătuieşte talpa ţării. Ţăranul basarabean blând şi răbdător, nu a aşteptat altceva decât dreptate şi lumină pentru suflet, după un veac de cufundare în întuneric, prin nerespectarea limbii sale strămoşeşti în şcoală şi în Biserică. Pe când celalte limbi venite aici după răpirea Basarabiei s-au bucurat de carte, şcoli şi biserică naţională” (regele Ferdinand, 20 mai 1920).
Această situaţie critică a fost remediată rapid şi eficient de autorităţile române.
România interbelică a investit mult în educație
Bucureştiul a investit de îndată şi masiv în educaţia în limba română din Basarabia. Alături de schimbarea ecartamentului de cale ferată cu cel de tip european, învăţământul a fost probabil cel mai reuşit proiect de politici publice din România interbelică.
„Basarabia nu avea licee, avea gimnazii ruseşti care în 1918 s-au transformat în licee şi aceste licee au dat primele generaţii de basarabeni care erau integrate deja în sistemul românesc şi au dat culturii române nume mari în literatură, în ştiinţă. A fost un succes al şcolii, pentru că în Basarabia s-a reuşit aducerea unor mari profesori, unor oameni foarte devotaţi acestei cauze, a pedagogiei, şi ei s-au implicat plenar în formarea generaţiilor basarabene. Aici a fost succesul mare”, spune Iurie Colesnic, istoric din Chișinău.
Aceste politici publici de integrare profundă a Basarabiei, păstrând specificul local, au fost iniţiate chiar în timpul vizitei Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria din mai 1920. Regele a vizitat sediul Zemstvei - instituţie consultativă a notabilităţilor din vremea ţarilor, Liceul Militar, Şcoala de Viticultură şi Staţiunea de Enologie, apoi Cercul Militar. Unul dintre interlocutorii regelui a fost mitropolitul Gurie Grosu, unul dintre cei mai austeri şi mai respectaţi ierarhi ai vremii.
Regina Maria a mers la orfelinatul oraşului, la Liceul de Fete, a vizitat Conservatorul, şcoala de ţesătoare. Fiecare din cei membri ai familiei regale - Ferdinand, Maria şi Elisabeta - au fost găzduiţi la altă familie, în aşa fel încât impactul vizitei să fie mai mare. Regina şi fiica sa au luat sub patronajul lor aşa-numita "Ospătărie populară", un aşezământ pentru hrănirea celor nevoiaşi.
Toate aceste eforturi au fost periclitate prin imensa tragedie naţională din iunie 1940. Basarabia a fost cedată URSS în urma ultimatumului din iunie 1940, a fost recuperată pentru numai trei ani în urma campaniei armate din Est şi apoi din nou, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Elitele româneşti au fost deportate rapid în Siberia şi Kazahstan, restul populaţiei supusă terorii. Foametea indusă din 1946-1947 a ucis 300.000 de oameni, adică 10% dintre basarabeni.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
