Cu patru zile înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, serviciile secrete americane sunt în stare de alertă. Au date concrete care arată că luni, cu o zi înainte de scrutinul pentru Casa Albă, Al Qaeda ar pregăti atentate teroriste. Informaţia sporeşte nesiguranţa şi tensiunea într-o campanie electorală care a fost marcată de scandaluri şi controverse.
Potrivit CBS NEWS, vizate de atentate ar fi trei state americane: New York, Texas şi Virginia. Alerta vine după ce, la începutul săptămânii, poliţiştii din toată ţara au fost avertizaţi că secţiile de votare pot deveni ţinte ale atacurilor de tip lup singuratic.
Jeff Pegues, corespondent CBS News: „Înalţi oficiali ai FBI spun că agenţia lucrează cu Departamentul pentru Securitate Internă şi alte agenţii federale şi locale pentru a opri şi identifica posibile ameninţări. Nu este neobişnuit să existe o creştere a ameninţărilor înaintea unor evenimente importante, precum sărbători sau chiar alegeri.”
În campania electorală, tabăra democrată se vede nevoită să gestioneze noile informaţii despre posibila neglijenţă a lui Hillary Clinton. Potrivit Fox News, corespondenţa ei electronică ar fi fost interceptată de cel puţin cinci agenţii străine pe vremea când era Secretar de Stat şi folosea un server particular.
Donald Trump, candidatul republican: „Ea (Hillary Clinton – n.r.) este mai interesată să se protejeze pe ea decât să protejeze poporul american. Să punem punct acestui guvern criminal este unul dintre cele mai importante motive pentru care trebuie să ieşiţi la vot pe 8 noiembrie, asta în cazul în care nu aţi făcut-o deja.”
Hillary Clinton, candidatul democrat: „Cine ştie poate vom vedea mai multă istorie scrisă zilele următoare.”
Luni, cu o zi înaintea alegerilor americane, va fi un moment special în campania lui Hillary Clinton. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi soţia sa, Michelle, o vor însoţi la un miting electoral în Philadelphia.
Barack Obama, preşedintele Statelor Unite: „Hillary Clinton ne va duce înainte dacă îi daţi o şansă. Ieşiţi la vot!”
Emoţiile cresc pe măsură ce se apropie ziua votului. Şi nu este vorba doar de felul în care oscilează cei doi candidaţi în sondaje ci, acum, şi de aceste informaţii despre eventuale atacuri teroriste. Cele mai noi informaţii vin, în fiecare zi, de la trimisul special Digi24 în SUA, Alexandra Albu. Ea este în Denver, Coloradă, acolo unde sediul de campanie al lui Donald Trump a fost vandalizat noaptea trecută.