Cinematografia, ecranul partidului unic
Peste patru decenii de întuneric în cinematografie. Prin asta am trecut în secolul XX, iar părerea criticilor este fermă: cu numai cinci pelicule catalogabile ca anti-sistem în peste patruzeci de ani, nu se poate spune că filmul românesc a contribuit la căderea comunismului. Ba chiar dimpotrivă. L-a susţinut şi i-a dat o faţă umană.
„Din momentul acela, arta nu mai este sinceră”, apreciază regizorul Nae Caranfil.
În anul 1948 au fost naţionalizate toate cele 408 cinematografe şi 26 de case de film. Comuniştii şi-au făcut un titlu de glorie din preluarea acestora de la „reacţionarii burghezi" şi „redarea lor poporului", dar şi din „lupta de popularizare a filmului în rândurile maselor", în condiţiile în care la mijlocul anului 1949 era raportat un număr de 362 de noi săli de spectacol înfiinţate.
„Ei voiau să facă educația maselor. Și atunci filmul era necesarmente patriotic, obligatoriu patriotic, chiar și comediile de situatie trebuiau să existe ca obiecte de cult patriotic”, spune Nae Caranfil.
„În 1945, România era o țară cu adevărat înapoiată”, afirmă criticul de film Cristian Tudor Popescu.
În lumea satelor, un rol foarte important în promovarea filmelor ideologice l-au avut caravanele cinematografice. Producţiile erau proiectate la caminul cultural sau pe islaz şi aveau teme precise: colectivizarea, industrializarea, crearea omului nou.
„Primul este Răsună valea, 1949, regia Paul Călinescu”, spune Cristian Tudor Popescu.
Lupta de clasă, construirea socialismului luminos, aceasta este tema filmului „Rasună valea", în regia lui Paul Calinescu. Scriitura este ridicolă, personajele sunt conturateîn tuşe de alb şi negru. Important era însă să se contureze portretul duşmanului de clasă, activ şi sângeros.
„Nu aveai voie să filmezi cruci, nu aveai voie să filmezi praf... Nu aveai voie, in general, să lași în interviuri momente de nemulțumire daca nu erau imediat într-un pandant, cu mulțumire. Dau un exemplu: Pe șantier e greu, dar câstigăm bine! Adevărul era că munceau ca niște animale și câstigau prost!”, spune regizorul Laurențiu Damian.
Titus Popovici, unul dintre preferații sistemului
În anul 1948, din totalul de 715 filme, 428 erau sovietice şi doar 37 americane. Destui regizori şi scenarişti s-au potrivit ca o mănuşă regimului cultural impus de Ceauşescu.
Titus Popovici era unul dintre preferaţii sistemului. Talentat si angajat, Popovici traducea în scenarii realizările partidului.
Cristian Tudor Popescu spune că perioada „îngheţului" cultural a început cu cel puţin trei ani înainte de „Tezele din iulie", o dată cu interzicerea filmului „Reconstituirea", de Lucian Pintilie.
„De fapt asta a fost problema cu filmul. Milițienii au fost considerați ca fiind tâmpiți, cum rezulta din filmul respectiv”, spune Cristian Tudor Popescu.
Nevoia de a rescrie prin film istoria naţională, conform intereselor ideologice şi politice comuniste, se simte încă din anii 60. În 1967, Sergiu Nicolaescu deschide o glorioasă „epopee cinematografică naţională” prin coproducţia „Dacii”.
„Nicolaescu în filmele lui, cum să spun, a fost însărcinat să facă niste filme fantastice, unde, bineînțeles, că tot trecutul nostru, începând de la Burebista și Decebal și până la Mihai Viteazul, toate filmele lui Nicolaescu sunt mincinoase!”, explică regizorul Neagu Djuvara.
„În România, era nevoie de mesajul propagandistic al românilor strâns uniți în jurul conducătorului iubit! Și atunci falsificăm istoria, nicio problemă, că avem nevoie de treaba asta!”, spune Cristian Tudor Popescu.
„Patriotism egal propaganda egal manipulare egal spalare pe creier!”, spune regizorul Nae Caranfil.
Din cele 550 de pelicule produse în perioada comunistă, aproximativ 220, adică 40%, pot fi considerate ca având caracter politic, propagandistic.
Cu prea puţine excepţii, propaganda prin cinema a urmat cu fidelitate liniile politice de evoluţie ale Partidului Comunist Român.
A fost întâi prosovietică, internaţionalistă, apoi naţional-comunistă, antiintelectuală, antioccidentală.
Una peste alta, cinematografia a fost, timp de peste 40 de ani, unealta și jucăria partidului unic.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
