Cine a provocat scandalul sexual care îi dă dureri de cap lui Hillary Clinton
Data actualizării: Data publicării:
„Un bărbat mereu excitat, de vârstă medie”. Așa s-a descris, la un moment dat, Anthony Weiner, în al cărui calculator personal s-au găsit email-urile aflate în centrul anchetei FBI care o vizează pe candidata democrată la prezidențiale, Hillary Clinton.
Anthony Weiner este soțul celei care a fost, până de curând, cea mai apropiată consilieră a lui Hillary Clinton, Huma Abedin. În 2001, tânărul congresman democrat Weiner o invita în oraș pe Huma Abedin, care o consilia pe Hillary Clinton, pe atunci senator. „Voi, tinerii, ar trebui să ieșiți în oraș”, a încurajat-o fosta primă-doamnă, scrie New York Times.
Cei doi s-au căsătorit în 2010 și, ulterior, la fel ca Hillary Clinton, Huma Abedin a decis să își ierte soțul pentru relații extraconjugale.
Decăderea politicianului Anthony Weiner a început un an mai târziu, când o „fotografie explicită” a fost trimisă internauților din toată lumea de pe contul său de Twitter. După ce inițial a susținut că i-a fost spart contul, Weiner a admis, în cele din urmă, ca a avut schimburi de fotografii indecente cu femei, în mediul online, și a demisionat.
A încercat să își relanseze cariera politică în 2013, când a decis să candideze la primăria New York-ului. Lucrurile păreau să meargă bine: fostul congresman democrat urca în sondaje și banii pentru campanie începeau sa vină. Dar un nou scandal sexual a izbucnit și Anthony Weiner a recunoscut că a mai trimis poze indecente femeilor și după demisia din Congres. A rămas, totuși, în cursa pentru primăria, însă a obținut doar 5% la alegerile interne.
Despărțirea de Huma
Huma Abedin și-a iertat soțul după toate aceste scandaluri, dar în august nu a mai suportat. Publicația New York Post a dezvăluit că Anthony Weiner i-a trimis o fotografie cu organele sale genitale unei femei. Poza fusese făcut lângă fiul său de patru ani, iar Protecția Copilului a anunța deschiderea unei anchete. La rândul ei, Huma Abedin a anunțat că se desparte de Weiner.
La nici o lună, tabloidul Daily Mail a dezvăluit că Weiner a avut conversații cu conținut sexual explicit cu o minoră, iar autoritățile federale au obținut acces la email-urile sale.
Vinerea trecută, FBI a anunțat că în cadrul anchetei privind conversațiile cu minora au fost găsite email-uri care au legătura cu investigația care viza corespondența electronică a lui Hillary Clinton. Cu 11 zile înaintea prezidențialelor, democrata a început să scadă în sondaje, pe fondul noului scandal, un obstacol suplimentar în cursa pentru Casa Albă .