Deși nu sunt prea obișnuite, pariurile se fac și în cazul alegerilor, nu numai pe evenimente sportive.
Casele de pariuri internaționale au pregătit pentru alegerile din Statele Unite ale Americii o ofertă de pariuri celor interesați.
Astfel, în funcție de fiecare casă de pariuri, cotele variau între 1,20 și 1,30 pentru victoria candidatei democrate. Astfel, dacă ați fi pariat 10 lei pe Hillary Clinton ați fi avut un profit de 2 lei. Mărind miza, la un pariu de 100 de lei ați avut un câștig de 120 de lei și un profit de 20 de lei.
Donald Trump nu era favoritul acestei curse electorale. El era cotat cu șanse între 3,33 și 4. Așadar, un pariu pe victoria republicanului v-ar fi înmulțit banii de trei sau chiar patru ori.
De altfel, un britanic a și pariat 200.000 de lire sterline, iar acum este mai bogat cu 300.000, potrivit The Independent.
Casele de pariuri au anunțat că se așteptau ca alegerile din SUA să doboare recordul în materie de pariuri, depășind evenimente sportive precum finala EURO 2016 ori referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE.