Centenarul Unirii. Bucovina istorică nu se mai află integral în granițele României
La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României. Dar Bucovina istorică nu se mai află integral în graniţele României. Jumătatea nordică a fost pierdută în urma pactului Ribbentrop-Molotov prin care Stalin şi Hitler şi-au împărţit teritorii în Estul Europei. Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 a vizat atât Basarabia, cât şi Bucovina de Nord. Încercarea Bucureştiului de a recupera aceste provincii a fost însoţită de politicile antisemite asociate alianţei cu Germania nazistă. În 1941, primarul de Cernăuţi, Traian Popovici, a întocmit liste care au salvat peste 20.000 de evrei. Traian Popovici este recunoscut de Israel ca "drept în rândul popoarelor", iar numele său este onorat la Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim.
Unirea Bucovinei cu România, declarată la 28 noiembrie 1918, a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919. Înfrângerea şi apoi dezmembrarea Austro-Ungariei a făcut ca negocierile de la Paris privind confirmarea proclamaţiei de Unire din 28 noiembrie 1918 să nu întâmpine dificultăţi majore. România a prezentat nu numai argumente istorice - Bucovina a fost smulsă ilegal Moldovei în 1775 de către Turcia şi oferită Austriei, ci şi argumente militare şi strategice, contra ameninţării bolşevice. În interbelic, "Ţara Fagilor", traducerea vechiului nume slavon al provinciei, şi-a continuat înflorirea culturală şi economică din La Belle Epoque.
Cernăuți, perla universităților din România unită
Dragoș Olaru, istoric, Cernăuți (Ucraina): „În perioada dintre cele două războaie mondiale s-a dezvoltat mai ales economia, precum şi învăţământul, cultura. Noi devenisem al treilea centru universitar din ţară, mai ales după numărul de studenţi. Dacă vorbim despre biblioteca Universităţii din Cernăuţi, în 1938, ea avea cel mai mare stoc de carte din toate bibliotecile universitare din ţară. Aici, la Universitatea din Cernăuţi, mai ales la Facultatea de Teologie şi la Facultatea de Drept, s-au format mari personalităţi ale culturii româneşti de mai târziu. Ne gândim în primul rând la marele teolog, Dumitru Stăniloaie, sau Gala Galaction, precum şi mari personalităţi în studiul dreptului”.
Atmosfera multiculturală a provinciei alimenta din plin economia, nu numai la Cernăuţi, ci şi în alte oraşe ale Bucovinei, la fel ca sub stăpânirea habsburgică.
Diversitatea etnică, secretul înfloririi economice
Aurelian Cocoreanu, istoric, Vatra Dornei: „Evoluţia comunităţii de evrei este legată de evoluţia Bucovinei în general. La început erau puţini, nici nu aveau oportunităţi de afaceri. Dar odată cu deschiderea de oportunităţi de afaceri în Bucovina, pentru că s-au construit aici fabrici de lemn, mine, mangan, argint şi altele, evreii au deschis afaceri şi numărul de evrei a crescut. În general, pătura evreiască din Vatra Dornei care a ajuns aproape să controleze întreg oraşul, era formată din oameni bogaţi - în general vorbesc, că au existat şi oameni simpli, cu studii - oameni care deţineau afaceri prospere şi care au construit pe lângă magazine, restaurante şi alte afaceri lucrative, de ex, fabrica Găţ, fabrică de binale lemnoase şi multe alte afaceri pe care ei le-au avut. Ajunseseră la un moment la o proporţie foarte mare în oraş. Erau câteva familii de nemţi şi câteva familii de români şi restul erau negustori evrei”.
Profesor Nicolae Costaş, Cernăuți, Ucraina: „În 1940 s-a făcut ultimul recensământ românesc în Cernăuţi. Erau 126.000, din care 52 de mii erau evrei. Putem spune că nici în perioada interbelică nu a fost doar un oraş românesc. Am avut 7 consulate, 38 de bănci, am avut o Cameră de Comerţ la 1850, deci oraşul s-a dezvoltat treptat, treptat, până la 1940. Ce a urmat după 1940 a fost cu totul altceva”.
Aurelian Cocoreanu, istoric, Vatra Dornei: „Din ce ştiu, nu au fost fricţiuni. Nu erau deranjanţi, evreul nu avea nimic ofensiv. Ştiau să-i îmbrobodească, să vândă şi să cumpere tot ceea ce voiau ei. Niciodată, spunea bunicul meu care îi cunoştea foarte bine pe negustorii evrei, nu aveai senzaţia că ai fost înşelat sau... nu, plecai mulţumit. Dacă nu aveai bani atunci, plăteai altădată. Sigur că au fost şi oameni mai slabi de cuget care şi-au vândut pământurile, casele, dar asta se petrece peste tot în lume, nu numai la Vatra Dornei”.
Anii '30. Ascensiunea extremismului în Europa. Gheorghe Alexianu, exces de zel antisemit
După depăşirea crizei economice de la începutul anilor '30, România s-a aflat într-o permanentă ascensiune economică. Din nefericire, ea s-a suprapus unor tulburări naţionaliste din ce în ce mai accentuate. În 1938, au intrat în vigoare restricţii privind cetăţenia. Residentul regal în Bucovina, Gheorghe Alexianu, a aplicat abuziv legea lipsind de cetăţenia română un număr mare de evrei, fapt ce sporea riscul ca aceştia să fie deportaţi.
Sugestia abia voalată a fost ca aceste familii să-şi vândă averile şi să plece unde or vedea cu ochii. Era o pervertire a autonomiei locale abia confirmate prin Constituţia lui Carol al II-lea.
Adrian Cioflâncă, istoric, Centrul pentru Istoria Evreilor: „Autorităţile locale capătă autoritate mai mare şi au o marjă de manevră, putând decide politici la nivel local. Politicile administrative locale vis-a-vis de evrei încep să depindă de persoana care era în fruntea regiunii. Alexianu, care conducea zona Bucovinei face pionierat în materie de politici antisemite introducand înaintea guvernului central câteva măsuri radicale. Lucru care scade autoritatea statului român, mai ales după 1940, după piederea unor provincii, mai ales după ce autoritatea regelui se prăbuşeşte, avem tot felul de iniţiative de jos, această radicalizare dinspre margine spre centru joacă un rol important. Şi în timpul lui Antonescu vedem tot felul de politici locale, vedem tot felul de satrapii care duc lucrurile mult mai departe decât se decisese la nivel central. Efectul criminal vine din această luptă a radicalizărilor dintre centru şi periferie. Legionarii, din cauza competiţiei cu Antonescu, pun mare preţ pe diferite comandamente legionare locale care fac lucrurile mult mai grav decât dacă ne uităm doar pe actele guvernării naţional- legionare de la Bucureşti.
Europa însăşi era acaparată de ascensiunea nazismului şi a fascismului. Permanenta ameninţare a bolşevismului, care făcea milioane de victime în Uniunea Sovietică, era un teren propice propagandei extremiste. Din cauza unei nefericite evoluţii istorice, evreii erau asociaţi ideii de comunism. Vreme de secole, ei fuseseră victima politicilor antisemite ale ţarilor Rusiei, siliţi să trăiască numai în anumite perimetre din oraşe. Odată cu epurările provocate de bolşevici, popoarele din fostul Imperiu au văzut brusc o mulţime de evrei în administraţia care le fusese până atunci inaccesibilă, astfel că au asociat regimul lui Lenin cu evreii. Printre bolşevicii de vârf se numărau şi mulţi evrei. Dar nu în calitatea lor de practicanţi ai cultului mozaic, ci de renegaţi ai vechii ordini sociale. Toate acestea, folosite de propaganda nazistă care avea nevoie de un duşman absolut ca să îşi justifice agresivitatea, au dus făcut multe victime şi pe teritoriul românesc.
27 iunie 1940. Cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord
Regele Carol al II-lea, pro-occidental şi afişând deschis relaţia cu o evreică, a rezistat mult timp presiunilor de extremă-dreaptă. Compromisul Angliei şi Franţei cu Hitler la Munchen în septembrie 1938 şi greşelile de politică internă i-au şubrezit însă poziţia. Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, care cerea evacuarea autorităţilor române din Basarabia, dar şi din Bucovina de Nord, a căzut ca un trăsnet la Bucureşti.
Pe 27 iunie, la Bucureşti au loc două consilii de coroană, la primul regele Carol al II-lea înclina pentru apărarea Basarabiei, dar numai 11 din cei 26 de membri ai Consiliului erau de aceaşi părere. La cel de-al doilea consiliu, din cursul serii, numărul celor care pledau pentru apărarea Basarabiei a ajuns la numai 6. Nici de această dată, autorităţile de la Chişinău nu au fost avertizate. Partea română se străduia totuşi să câştige timp, aşa că Molotov a cerut imperativ Bucureştiului să accepte ultimatumul până pe 28 iunie la orele 14, a acordat timp autorităţilor române pentru evacuare patru zile, dar chiar pe 28 iunie trupe sovietice au fost paraşutate la Prut. Populaţia Basarabiei a a avut de fapt pentru evacuare numai jumătate de zi.
Situaţia Bucovinei era încă şi mai problematică. Pretenţiile sovietice erau şocante. Neverosimile. Spre deosebire de Basarabia, Bucovina nu aparţinuse niciodată Rusiei, ci Imperiului Habsburgic. Stalin transmitea că reclamă Bucovina drept compensaţie pentru cei 20 de ani de posesie românească a teritoriului dintre Prut şi Nistru. În primele momente, nici nu a fost limpede care era noua frontieră din nord-estul ţării.
Etnicii germani au salvat Suceava
Aurelian Cocoreanu, istoric, Vatra Dornei: „Culmea e că Stalin şi Molotov ar fi vrut să împingă stăpânirea Basarabiei până la Suceava. Am avut un noroc fantastic, chiar în persoana Fuerer-ului care a aflat de la ambasadorul german din Moscova că Bucovina locuieşte o importantă minoritate germană şi atunci Fuerer-ul s-a enervat a luat legătura cu partea rusă şi ... ei aveau creionul gros, era un creion de tâmplărie şi trecea mult peste frontariile Bucovinei. Şi a rămas Cernăuţiul Ucrainei şi Suceava cu teritoriile aferente Vatra Dornei, au rămas în România. Dar ideea a fost să se ocupe toată această zonă, până dincolo de Suceava.
Marian Olaru, istoric, Rădăuți: „Începând din 26 iunie 1940 situaţia populaţiei s-a înrăutăţit dramatic, pentru că autorităţile române au transmis în teritoriu populaţiei să fie calmă, să nu-şi părăsească locuinţele, să rămână în localităţile lor. O parte dintre oficialităţile române, puţine e adevărat, au ştiut de această situaţie şi au început să folosească, să folosească gările, mijloacele de transport, trenurile pentru a aduce în interior familiile, bunurile şi aşa mai departe. Există numeroase plângeri despre faptul că administraţia românească nu a reuşit să facă faţă unei astfel de situaţii. Pe de altă parte, în zona de graniţă imediată, care constituie acuma graniţa dintre România şi Ucraina au existat discuţii cum că o localitate sau alta n-ar fi intrat în teritoriul ocupat de sovietici, de exemplu localitatea Tereblecea, zona aceasta de lângă Siret ar fi trebuit să rămână în România, au existat tot felul de zvonuri. Până la urmă, până când să se hotărască ce anume să se întâmple, vă daţi seama că o parte dintre unităţile militare române care nu primiseră ordin de evacuare de pe poziţiile de luptă pe care le ocupaseră încă din 1939 nu au putut să-şi valorifice situaţia”.
Sovieticii au încălcat termenul de evacuare
Marian Olaru, istoric, Rădăuți: „Din documentele pe care le-am văzut în fondurile pe care le menţionam şi nu numai şi în lucrările scrise până acuma în România se vede că a existat o stare de haos relativ generală. Unii încercau să fugă spre interiorul României pentru a scăpa de sovietici. Sovieticii nu şi-au respectat cele patru zile pe care le-au dat ca ultimatum şi ca urmare în 28 iunie în Cernăuţi deja armata sovietică era prezentă. Sovieticii au avut tendinţa de a ocupa cât mai repede teritoriul părţii cedate, sau mă rog, negoţate, ca să zic aşa, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, ca să ajungă cât mai repede aproape de Siret şi de graniţa previzibilă dintre România şi Uniunea Sovietică. Şi atunci, unităţile armatei române au fost, (părţi importante) au fost surprinse în interiorul ocupat de armata sovietică. Deci au ieşit o serie întreagă de incidente până la conflicte în care s-a deschis focul.
Au fost elemente dramatice, unii încercau, vă daţi seama, să-şi recupereze familiile rămase în teritoriul ocupat, alţii încercau din interiorul României să se ducă în interiorul Bucovinei ocupate pentru a-şi aduce familiile pe teritoriul României. Sunt cazuri nenumărate în literatura memorialistică, are pagini însemnate despre astfel de situaţii când în contra-curentului general, oamenii încercau să fugă din Bucovina ocupată, erau oameni care se duceau la Storojineţ sau Cernăuţi pentru a-ţi lua familia s-o aducă în România.
Lista lui Popovici. Un Schindler al României
Odată instalat, regimul sovietic şi-a asigurat controlul prin arestarea şi deportarea elitelor din toate categoriile de comunităţi. Unul dintre cele mai mari valuri de arestări a avut loc în iunie 1941, cu puţin înainte de intrarea României în război contra Uniunii Sovietice. După declanşarea operaţiunii Barbarosa, situaţia în Basarabia şi Bucovina s-a schimbat.
Profesor Nicolae Costaș, Cernăuți, Ucraina: „După care au intrat în oraş trupele româno-germane în 5 iulie 1941 şi atunci cel mai mult a avut de suferit populaţia evreiască. Cu toate că am avut parte de un primar foarte de treabă, Traian Popovici, care a salvat de la moarte 23.000 de persoane şi care este recunoscut de Israel ca Drept între Popoare. El a fost primar între iulie 1941 şi luna decembrie 1941. El a intervenit ca să nu fie deportaţi toţi evreii din oraşul Cernăuţi”.
Aurelian Cocoreanu, istoric, Vatra Dornei: „A fost o lovitură, s-au pierdut multe afaceri, cartiere întregi au rămas... Cineva spunea că întreg cartierul Unirii unde trăiau mulţi evrei a fost închis, rămăseseră zeci, sute de case goale, gărzile poliţieneşti patrulau noaptea, să-şi scoată sufletul ca să păzească de hoţi şi de vandali locuinţele respective. Mulţi dintre ei au plecat şi cu valori ascunse la ei. S-a pierdut mult prin plecarea evreilor din Vatra Dornei. Eu o compar cu alungarea protestanţilor din Franţa când Ludovic al XIV a vrut să se dea el mai catolic decât Papa nu a făcut altceva decât să ridice Germania şi ţările dimprejur unde aceştia au emigrat. Evreii erau oameni de acţiune, oameni întreprinzători, oameni care ştiau să producă şi tot cel care produce plăteşte şi un venit localităţii respective. Plecarea lor a însemnat scăderea veniturilor oraşului”.
1947, Paris. România pierde nordul Bucovinei
În martie 1944, primele trupe sovietice au intrat din nou în Cernăuţi în ofensiva lor spre Bucureşti, Balcani şi Vestul Europei. La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Tratatul de la Paris din 1947 a confirmat pierderile teritoriale ale României, aşa cum fuseseră exprimate ele prin Pactul Ribentrop-Molotov.
Instaurarea comunismului a însemnat naţionalizare, colectivizare, deportări, cenzură şi presiunea politicilor de rusificare. Diversitatea etnică a Bucovinei s-a redus substanţial. Etnicii germani aproape că au dispărut prin repatrieri sau deportări, evreii scăpaţi cu viaţă din război au emigrat în Israel, din treimea de populaţie românească, Bucovina mai păstrează acum 6 procente. În acest moment, numai 10% din locuitorii oraşului Cernăuţi sunt autohtoni, adică au bunici localnici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
