Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, paşaportul moldovenesc, anunţând că va vota duminică la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, întrucât este cetăţean moldovean, precizând că va vota cu Maia Sandu, pentru parcusrul european al Republicii Moldova.
”Sunt cetăţean al Republicii Moldova şi voi vota Maia Sandu ca soluţie de menţinere a cursului pro-european a Republicii Moldova. Altfel, cu Dodon Republica Moldova va fi îngropată în uniunea vamală a Moscovei. (...) De bună seamă, în mod egal, îi rog pe cetăţenii Republicii Moldova cu cetăţenie română care lucrează în Italia, Franţa, Germania să meargă şi ei la vot şi să voteze pentru cursul european al Republicii Moldova. Adică Maia Sandu. Le-aş aduce aminte că, premergător acordului de asociere la UE, Republica Moldova a primit dreptul la libera circulaţie în UE. E un câştig pe care nu trebuie să rişte să-l piardă, iar cetăţenia română le-a dat dreptul să şi muncească. Eu voi merge duminică, 13 noiembrie, la vot la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti”, a declarat Băsescu, potrivit news.ro.
El i-a îndemnat pe toţi cetăţenii Republicii Moldova ”şi în mod special pe cei care deţin şi cetăţenie română şi cei care trăiesc în România” să meargă duminică la vot.
”După cum ştiţi bine, suntem singurul partid care are ca obiectiv de ţară scris în progamul politic unirea României cu Republica Moldova. Cu certitudine nu facem parte din grupul celor exaltaţi care spun că e posibil să se facă unirea în 2018, pentru că acesta este un proces care trebuie asumat oficial de România, un proces care înseamnă şi schimbare de mentalităţi. Din acest punct de vedere, vă pot aspunecă în 2005 procentul unioniştilor în Republica Moldova era de 3%, în 2014, înainte de a termina mandatul meu, procentul era 28%, iar în 2016 s-a ajuns la un procent de 32% în Republica Moldova. În România procentul e între 75-80% constant”, a spus Băsescu.
Fostul şef al statului Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus, pe 3 noiembrie, jurământul ca cetăţeni moldoveni, evenimentul având loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au primit cetăţenia moldovenească printr-un decret semnat în 9 iunie de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Traian şi Maria Băsescu vor trebui să depună jurământul ca cetăţeni moldoveni, în faţa ambasadorului Republicii Moldova în România.
Cererea de obţinere a cetăţeniei Republicii Moldova a fost depusă de către fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa, la data de 10 martie 2016.