Ungaria pierde 200 de milioane de euro finanțare din fondurile Uniunii Europene. Banii vor trece în contul unei amenzi neachitate
Comisia Europeană a decis să pedepsească Ungaria pentru politicile sale anti-migrație, după ce Budapesta a refuzat să plătească amenda de 200 de milioane de euro impusă prin decizia Curții de Justiție a UE (CJUE).
Ungaria trebuia să achite amenda până marţi, însă pentru că nu s-a conformat, acum va trebui să suporte consecințele. Comisia Europeană a decis că cea mai bună pedeapsă pentru Budapesta este să-i taie finanțarea din bugetul UE, până la stingerea datoriei.
„Vom scădea 200 de milioane de euro pe care le-am alocat din bugetul UE pentru finanțarea Ungariei în contul amenzii. Urmează să identificăm sectoarele din care putem face deduceri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Balazs Ujvari.
Circa două treimi din fondurile europene alocate Ungariei sunt deja blocate de Bruxelles pentru nerespectarea statului de drept, relatează Bloomberg.
Sesizată de Comisia Europeană, CJUE a stabilit pe 13 iunie că Ungaria nu a pus în aplicare una dintre hotărârile instanţei europene din decembrie 2020, care condamna Budapesta cu privire la "nerespectarea reglementărilor legislaţiei Uniunii în materie de azil, în special a procedurilor referitoare la acordarea protecţiei internaţionale şi a returnării cetăţenilor în situaţie ilegală către ţările terţe", şi în continuare "nu respectă această decizie" şi restricţionează acordarea dreptului de azil.
CJUE a impus suplimentar Ungariei o contravenție de un milion de euro pentru fiecare zi de întârziere la plata amenzii. Comisia European a solicitat Budapestei să achite şi această penalitate, care însumează până în prezent 93 de milioane de euro.