Un protest ecologist din Franța a degenerat în violențe cu forțelor de ordine. Motivul: oamenii nu vor autostradă în aria respectivă

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
protest franta lupte
sursa: profimediaimages.ro/

Mobilizarea unor militanţi ecologişti împotriva construirii unei autostrăzi în sud-vestul Franţei a degenerat sâmbătă în confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, relatează 20 minutes.

Şantierul autostrăzii A-69 (53 de km), care ar urma să lege Castres de Toulouse, a început în 2023. Noua axă rutieră urmează să fie dată în exploatare la sfârşitul lui 2025. Majoritatea liderilor locali şi regionali susțin proiectul, însă ecologiștii, susținuți de grupurile de stânga, critică inițiativa. 

Pe baza cercetărilor științifice, protestatarii au ajuns la concluzia că pentru un câştig de timp derizoriu nu se merită periclitarea mediului prin:

  1. distrugerea vegetației,
  2. desecarea lacurilor,
  3. contaminarea pământurilor agricole și pânzei freatice.

Primele incidente au apărut atunci când 250 de manifestanţi radicalizaţi, potrivit autorităților franceze, au mutat protestul pe drumul care duce spre şantierul autostrăzii.

Poliţişti şi jandarmi au făcut uz de grenade lacrimogene pentru a-i dispersa şi a-i ţine pe protestatari la distanţă.

protestatari franta confruntari
sursa: profimediaimages.ro/

La rândul lor, manifestanţii au tras cu pietre, focuri de artificii şi cocteiluri Molotov în direcţia jandarmilor.

Doi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi uşor, primul lovit de un cocteil Molotov, al doilea de un foc de artificii, potrivit. Un singur protestatar a fost rănit la gambă.