UE transferă prima tranșă din activele rusești înghețate promise Ucrainei. Kievul primește 1,5 miliarde de euro
Uniunea Europeană trimite Ucrainei prima tranşă din veniturile generate de activele ruseşti blocate în depozitele belgiene. Ajutorul în valoare de 1,5 miliarde de euro va sprijini nevoile Kievului, spre nemulțumirea Kremlinului.
Uniunea Europeană a blocat active aparținând Rusiei în valoare de circa 200 de miliarde de euro, drept represalii, după ce Kremlinul a decis să invadeze Ucraina în februarie 2022. Aproximativ 90% din valorile respective se găsesc în Belgia, unde se află sediul depozitarului internaţional de fonduri, Euroclear.
„UE rămâne alături de Ucraina. Astăzi transferăm 1,5 miliarde de euro care provin din activele rusești imobilizate. Fondurile sunt destinate pentru apărarea şi reconstrucţia Ucrainei. Nu există modalitate mai bună de utilizare a banilor Kremlinului decât prin sprijinirea aliaților de la Kiev”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Deși, fondurile ruseşti rămân blocate, ele generează dobânzi profitabile, care vor merge în proporţie de 90% către Instrumentul European pentru Pace (IEP), utilizat de UE pentru intervenţiile în conflicte, în special pentru furnizarea de armament. Restul de 10% vor fi vărsate către Instrumentul separat al UE pentru Ucraina, creat pentru susţinerea necesităţilor de reconstrucţie post-conflict.
Rusia a denunțat în repetate rânduri că mișcarea făcută de Bruxelles este ilegală, însă ecoul acestui strigăt a rămas mut pentru autoritățile europene, notează BFMTV.