Trump va desființa legea forajelor inițiată de Biden după ce va fi investit președinte. Exploatările petroliere sunt baza economiei SUA

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
trump biden
sursa: profimediaimages.ro/

Președintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu înțelege acțiunile președintelui aflat în funcție, Joe Biden, care vrea să conserve o zonă vastă din coasta SUA de forajele destinate exploatării resurselor fosile.

Donald Trump a dat asigurări că va anula imediat după revenirea sa la Casa Albă interdicţia anunţată luni de actualul preşedinte american, Joe Biden.

„De ce face asta? În interesul cui acționează? Voi anula interdicţia imediat ce voi fi investit în funcție. Nu putem permite să se întâmple așa ceva țării noastre. Exploatările de petrol-gaze sunt cea mai importantă caracteristică a economiei noastre, pe ea ne-am fundamentat și dezvoltat ca stat”, a declarat Trump, potrivit Fox News.

Președintele-ales vrea să sporească producția de hidrocarburi a țării cu scopul de a-și onora una din promisiunile electorale: scăderea prețului la carburant pentru populație. Însă, actualmente, industria extractivă din SUA se află deja la apogeu. Niciodată în istoria Statelor Unite, nu s-a mai forat atât de mult după petrol și gaze naturale ca în prezent.

Pe acest fundal, preşedintele democrat, al cărui mandat va înceta pe 20 ianuarie, a decis să interzică forajele de petrol și gaze pe o suprafață maritimă de peste 2,5 milioane de km pătraţi.

„Potenţialul relativ minor în termeni de energii fosile al zonelor protejate nu justifică riscurile pentru mediu, pentru sănătatea publică şi pentru economie pe care le-ar implica noi exploatări şi noi foraje. A venit momentul să protejăm aceste coaste pentru copii şi nepoţii noştri”, a transmis Biden, în momentul semnării actului prohibitiv.

Interdicţia, care nu are dată limită, se va aplica de-a lungul coastelor atlantice și pacificie ale SUA, din largul Alaskăi și până în Golful Mexic.