Guvernul a aprobat proiectul pentru digitalizarea sistemului notarial. Ce presupune și cum va funcționa platforma Top-not
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, proiectul pentru digitalizarea sistemului notarial, care prevede că actele și procedurile notariale vor putea fi realizate și în formă electronică, dar cu prezența părților la sediul notarului public. „Oamenilor care apelează la notari le va fi mai ușor. Multe acte notariale vor fi încheiate digital”, potrivit ministrului Justiției, Alina Gorghiu.
Platforma Top-not, care va fi dezvoltată și gestionată de către Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (Uniunea), va permite administrarea și stocarea actelor notariale, precum și a documentațiilor care au stat la baza întocmirii acestora, potrivit unui comunicat al Executivului.
„Platforma Top-not va constitui și suport tehnic pentru schimbul de informații și date între notarii publici, pe de-o parte, și autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, pe de altă parte”, mai arată sursa citată.
De asemenea, proiectul de lege prevede că notarii publici vor putea desfășura activități atât pe suport fizic, cât și în formă electronică, însă pentru utilizarea platformei Top-not aceștia trebuie să obțină în prealabil o autorizație din partea Uniunii Notarilor, precum și accesul la platforma electronică și la programul informatic unic privind registrele biroului notarial
Actele și procedurile care vor putea fi îndeplinite fără prezența fizică a cetățenilor la un birou notarial sunt:
- consultații juridice scrise cu caracter notarial;
- primirea și păstrarea documentelor în formă electronică în arhiva electronică notarială;
- darea de dată certă înscrisurilor în formă electronică;
- legalizarea semnăturii interpretului și traducătorului autorizat de pe traducerile în formă electronică;
- încheierea de îndreptare a erorilor materiale și, după caz, de completare a omisiunilor vădite privind acte și proceduri notariale.
Ministrul Justiției a explicat faptul că anumite categorii de acte și proceduri se vor putea îndeplini fără prezența efectivă a părților, cu mențiunea că vor fi limitate de lege. „Poate că a existat așteptarea ca toate actele notariale să se încheie de la distanță, dar analiza a indicat o serie de posibile probleme de ordin juridic și de natură practică, precum imposibilitatea constatării consimțământului valid și riscul de fraudă privind identitatea”, a transmis Gorghiu.
Proiectul de lege, inițiat de Ministerul Justiției, Ministerul Digitalizării și de Autoritatea pentru Digitalizarea României, va fi trimis acum spre dezbatere și aprobare în Parlament.