Dilema statelor UE: a taxa sau a nu taxa. Ce țări sunt împotriva tarifelor vamale pe importurile de vehicule electrice din China
Uniunea Europeană se îndreaptă către un „război rece economic” dacă va aproba tarife suplimentare pe vehiculele electrice din China, avertizează premierul Ungariei, Viktor Orban.
Statele membre ale UE urmează să voteze vineri dacă vor impune tarife de până la 45% pe vehiculele electrice din China, o decizie care ar putea intensifica tensiunile cu Beijingul. Aceste taxe suplimentare reprezintă o „amenințare uriașă” pentru Ungaria, care depinde de exportul vehiculelor electrice germane alimentate de baterii chinezești, a declarat Orban pentru radioul de stat, potrivit Bloomberg.
Guvernul lui Orban a lucrat la conceptul de „neutralitate economică” într-o ședință de cabinet de două zile în această săptămână, care are ca scop menținerea unor legături economice puternice cu economiile estice, precum cea a Chinei, chiar dacă economia globală „se împarte în blocuri”, a spus Orban, fără a intra în detalii.
Spania cere un compromis cu China în privinţa taxelor, susţin oficialii înaintea votului crucial de vineri: în loc să impună taxe, UE „ar trebui să menţină deschise negocierile ... dincolo de data votului” pentru a ajunge la un acord privind preţurile şi relocarea producţiei de baterii în blocul comunitar, se arată într-o scrisoare a ministrului spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, adresată vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi consultată de Reuters.
„Sunt multe în joc pentru industria noastră internă. Trebuie să găsim un echilibru, tehnic şi politic, pentru a ne asigura că ne apărăm interesele industriale şi evităm o confruntare pe scară largă cu jucători strategici, cum e China”, susţine Cuerpo.
Și Germania ar putea vota vineri împotriva introducerii tarifelor Uniunii, au declarat joi pentru Reuters persoane care cunosc această problemă.
În schimb, surse apropiate situaţiei au declarat miercuri că Franţa, Grecia, Italia şi Polonia vor vota vineri în favoarea unor tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China.