Comisia PE admite prioritățile bugetare trasate de Negrescu. România poate beneficia de fonduri suplimentare datorită unui element nou
Comisia de bugete a Parlamentului European (BUDG) a aprobat luni seară priorităţile bugetare ale Parlamentului European propuse de negociatorul-şef pentru bugetul UE pe anul 2025, eurodeputatul român Victor Negrescu.
Priorităţile bugetare ale Parlamentului European, propuse de eurodeputatul român, au fost aprobate cu o largă majoritate de BUDG.
"Negocierile privind bugetul UE nu au fost uşoare întrucât s-au desfăşurat într-un climat electoral marcat de dispute privind bugetele statelor membre. În ciuda acestor dificultăţi, am reuşit să aprobăm priorităţile Parlamentului European privind bugetul UE cu o largă majoritate, ceea ce arată coerenţa raportului, dar mai ales faptul că am reuşit să transpunem în document priorităţile actuale ale cetăţenilor'', a spus Victor Negrescu, care este şi unul din chestorii PE.
Printre elementele noi incluse sunt solicitarea de fonduri suplimentare pentru aderarea completă a României la spaţiul Schengen, accesul la tratamente medicale performante în toată Europa, sprijinirea agriculturii şi a mediului rural, prevenirea efectelor calamităţilor naturale (secete sau inundaţii), facilitarea repatrierii diasporei prin înlesnirea transferului drepturilor sociale şi crearea unui fond european pentru educaţie.
Un element important a fost includerea dimensiunii sociale drept criteriu pentru alocarea fondurilor, ceea ce poate conduce la creşterea alocărilor pentru România, relatează Agerpres.
Finalizarea acestei etape a procesului bugetar va permite Parlamentului European să intre în negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Consiliului privind bugetul UE pentru 2025.