Grecia mărește pragul minim de acordare al vizelor de aur. Criticii susțin că măsura descurajează investitorii străini

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
grecia vize investitori
sursa: gettyimages.com/

Ministerul elen de Finanţe a prezentat o serie de modificări aduse programului de acordare a vizei de aur, majorând suma minimă pe care un străin trebuie să o investească în schimbul obţinerii unui permis de rezidenţă, în ideea de a contracara efectele crizei imobiliare din Grecia, transmite Agerpres.

Guvernul de la Atena a decis să majoreze valoarea minimă a investiţiei necesare pentru acordarea permisului de rezidenţă. Conform noilor reglementări, investitorii vor trebui să aloce cel puţin 800.000 de euro în zone populare precum Salonic, unele părţi din Atena, insulele Mykonos şi Santorini. În restul țării pragul minim se situează în jurul valorii de 400.000 de euro. În ambele cazuri, creșterea este vizibilă.

Înainte de majorări, pragul minim era 250.000 de euro pentru restul țării și 500.000 de euro pentru zonele exclusiviste. În timp ce autoritățile elene susțin că planul îi va descuraja pe investitorii străini să cumpere proprietăţi în zonele dezirabile, mulţi critică modificările.

"Programul golden visa nu are nimic de a face cu creşterile de preţuri. Criza financiară a pus capăt noilor construcţii timp de aproape un deceniu, şi chiar dacă populaţia Greciei a rămas mai mult sau mai puţin stabilă, numărul de locuinţe disponibile pentru a fi închiriate s-a redus. În paralel, platformele online au convertit locuinţele în proprietăţi disponibile pentru închiriere pe termen scurt, iar unii proprietari nemulţumiţi de fiscalitate au lăsat locuinţele nelocuite în loc să le pună pe piaţă. Adevăratul vinovat este lipsa ofertei", susțin analiștii familiarizați cu problema.

Guvernul grec a început să ia măsuri pentru a rezolva criza de spaţii de locuit. Începând din acest an, proprietarii sunt obligaţi să înfiinţeze o firmă şi să plătească o taxă de 13% la fel ca hotelurile, în situaţia în care închiriază cel puţin trei proprietăţi pe termen scurt. De asemenea, începând din februarie, Guvernul grec va acoperi 40% din costul lucrărilor de renovare, sau până la 10.000 de euro, pentru apartamentele ai căror proprietari sunt dispuşi să le închirieze pe termen lung. Însă, având în vedere că închirierea în regim online aduce în medie 100 de euro pe noapte, într-o ţară în care salariul minim este de aproximativ 780 de euro pe lună, iniţiativa Executivului ar putea să nu fie una atractivă pentru proprietari.