Execuția bugetară: deficit de 3,97% din PIB la 10 luni
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB după primele 10 luni ale anului în curs, respectiv la 62,81 miliarde de lei, faţă de un deficit de 47,12 miliarde lei (3,34% din PIB) aferent primelor 10 luni din 2022, a anunţat, azi, Ministerul Finanţelor.
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB.
Veniturile totale au însumat 418,85 mld lei în primele zece luni ale anului, în creștere cu 10,6% (an/an). Dinamica acestora a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din impozitul pe salarii și venit, contribuții de asigurări, fonduri europene și impozitul pe profit. Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante, cât și de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA.
Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 33,30 mld lei, consemnând o creștere de 21,2% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (51,1%)1 și impozitul pe veniturile din pensii (42,0%2), încasările aferente declarației unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,4%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,8%, sub evoluția fondului de salarii din economie (15,3%3), dinamica acestei categorii de încasări fiind influențată de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariații care încasează
Contribuțiile de asigurări au înregistrat 130,34 mld lei, în creștere cu 12,9% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluția fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei1 și restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii2, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajații care încasează salariul minim brut pe țară.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 27,49 mld lei, consemnând o creștere de 10,6% (an/an), susținută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici (12,8%) și de la băncile comerciale (12,05%), atenuant însă de redirecționarea din impozitul pe profit a sumei de -0,6 miliarde lei pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private (conform Legii nr. 322/2021).
Încasările nete din TVA au înregistrat 84,79 mld lei, în creștere cu 10,1% (an/an). Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în primele zece luni a.c. se remarcă o evoluție mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (și pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât și de majorarea restituirilor de TVA cu 6,5%, față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (24,8 mld. lei în ian-sept 2023, comparativ cu 23,3 mld lei în ian-sept 2022).
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 481,66 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 30,2% din PIB la 30,4% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 108,05 mld lei, în creștere cu 10,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,8% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent.