OMV se asociază cu Emiratele pentru a crea un gigant în chimie. A încercat chimia și în România, dar n-a mers
OMV și Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) au reluat discuțiile și sunt tot mai aproape de fuziunea care va da naştere unui gigant în domeniul chimiei, cu vânzări de peste 20 de miliarde de dolari pe an, a relatat Reuters. În România, OMV a mai încercat chimia, la Doljchim și petrochimia la Arpechim, dar fără succes.
Anul trecut, a apărut pentru prima dată informația că Borealis, divizia de chimie și petrochimie a OMV, care produce mase plastice, produse chimice şi îngrăşăminte, se va uni cu Bourouge, deținută de emiratezi, pentru a pune laolaltă tehnologia austriacă și piețele cu resursa de gaze (în principal) și petrol a ADNOC.
Până la fuziunea diviziilor de chimie ale OMV și ADNOC, mai sunt de rezolvat unele aspecte, cum ar fi garantarea angajaților din Austria, obilgativitatea listării noii entități la bursa din Viena și, după cum au spus surse pentru Reuters, măcar inițial, un președinte pus de OMV.
Emiratele Arabe Unite lucrează de mult timp cu OMV. Anterior, prin fondul de investiții Mubadala, al doilea acționar al austriecilor. În 2022, Mubadala a vândut participația de 25% chiar către ADNOC, compania cu care se va crea gigantul din chimie.
Tranziția OMV, dintr-o companie cu activitatea de bază în extracția petrolului și a gazului către o companie de procesare produse chimice și petrochimice a fost anunțată încă din 2021, când a venit la conducere actualul CEO Alfred Stern, care anterior fusese chiar director la Borealis.
La acel moment, președintele Consiliului de Supraveghere, Mark Garrett, spunea: „OMV se află la baza unei transformări majore în direcția substanțelor chimice și a unei economii circulare. O transformare în care un portofoliu mare va trebui gestionat de-a lungul unui lanț valoric de anvergură – de la sursă la rafinărie și stație de alimentare până la produse chimice și materiale de ultimă generație și reciclare".
Afacerile nereușite din România în domeniul chimic
Când a preluat Petrom, în 2004, OMV și-a adăugat în portofoliul din România petrochimie. Unitățile Arpechim Pitești și combinatul de îngrășăminte Doljchim. Însă, la scurtă vreme, a ajuns la un plan de renunțare la afacerile din chimie și petrochimie din România.
Petrom n-a mai putut ține cele două combinate, din cauza condițiilor de piață. Printre altele, statul român a fost nevoit să suporte cheltuielile de ecologizare a terenurilor aferente, condiție pusă în contractul de privatizare semnat de Guvernul Adrian Năstase.
În 2009, directorul de atunci al Petrom, Mariana Gheorghe, spunea: „În ultimul an şi jumătate am discutat cu mai mulţi potenţiali cumpărători vînzarea Doljchim, dar condiţiile din piaţă au omorât orice şansă de a vinde, aşa că am decis să închidem combinatul. Până la sfârşitul acestui an vom vom opri producţia de îngrăşăminte de la Doljchim”. Şeful Petrom de la acel moment mai spunea că aproximativ 400 de angajaţi ai unităţii de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti vor fi transferaţi combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, companie de stat, în cazul în care acesta va cumpăra partea de petrochimie, pe care o negocia cu Petrom de doi ani.
În anii următori, Oltchim a fost cea care a cumpărat o parte din petrochimia de la Arpechim , dar a intrat, ea însăși, în faliment.
În prezent, în România există facilități de procesare chimică la combinatul de îngrășăminte Azomureș, care însă produce sincopat, funcție de prețul de piață al gazului. Mai există și Chimcomplex Borzești catre face producție de polioli. Petrochimie mai face Rompetrol, la rafinăria Vega din Ploiești.
Petrom deține majoritatea zăcămintelor de petrol din România și circa jumătate din cele de gaz. Este operatorul din proiectul extracției resurselor Mării Negre, în asociere cu Romgaz (companie de stat) pentru exploatarea zăcământului Neptun Deep. Va deține jumătate din gazele ce vor fi extrase din 2027 (circa 4 miliarde metri cubi anual, la o producție totală estimată de 8 miliarde metri cubi) și are cea mai mare rețea locală de benzinării. Gazul este principala materie primă din chimie și are un rol important în petrochimie. OMV va avea la dispoziție gaz și petrol atât din parteneriatul cu emiratezii cât și din România. Potrivit legii din prezent, la extracția miliardeloir de metri cubi de gaz din Marea Neagră, statul roman are drept de preempțiune la achiziție.