Nuclearelectrica anunță lucrări de mentenanță la atomocentrala de la Cernavodă. Activitatea va fi sistată duminică
Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând din 19 mai, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional urmând să aibă loc la ora 11:00, a anunţat vineri Societatea Naţională Nuclearelectrica, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:
- programul de mentenanţă preventivă;
- programul de mentenanţă corectivă, deficienţă sau alt tip; programul de inspecţii;
- programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;
- programul de implementare modificări de proiect.
"Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă. Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare", precizează Nuclearelectrica.
Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. De asemenea, Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.