Ministerul Energiei lansează un program de sprijin pentru familiile vulnerabile. Ce sumă poate primi fiecare gospodărie
Ministerul Energiei anunță luni lansarea unui proiect de act normativ care vizează acordarea unui sprijin financiar familiilor vulnerabile pentru compensarea costurilor cu energia. Gospodăriile eligibile pot primi un ajutor de până la 750 de lei.
Actul normativ modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022.
„Proiectul este elaborat în contextul implementării prevederilor Legii nr. 428/2023, care instituie măsuri temporare de sprijin pentru achiziția și montarea sistemelor tehnice de repartizare a consumurilor individuale de energie termică. Aceste sisteme sunt esențiale pentru eficientizarea consumului de energie în imobilele de tip condominiu racordate la sistemele centralizate de termoficare sau dotate cu surse locale proprii de producere a energiei termice”, transmite Ministerul.
Principalele măsuri incluse în proiect:
- Sprijinul este destinat familiilor și persoanelor care locuiesc în imobile de tip condominiu și care au venituri lunare egale sau mai mici de 2.000 lei.
- Fiecare gospodărie eligibilă poate primi un sprijin nominal de maximum 750 lei, utilizabil pentru achiziția și montarea sistemelor de repartizare, până la 31 decembrie 2025.
- Fondurile vor fi distribuite prin intermediul unui „card pentru repartitoare,” distribuit prin Compania Națională „Poșta Română” S.A.
- Montarea sistemelor va fi realizată de societăți autorizate, iar decontarea se va face pe baza documentelor justificative.
- Măsura beneficiază de un buget maxim de 375 milioane lei, alocat din bugetul Ministerului Energiei.
„Acest program reprezintă angajamentul nostru de a sprijini familiile vulnerabile în optimizarea consumului de energie termică. Prin alocarea unui buget de aproape 400 milioane de lei și implementarea unor soluții eficiente, cum sunt sistemele de repartitoare pentru energie termică, ne propunem să facem pași reali către eficientizarea energetică a tuturor gospodăriilor.
Ne dorim ca fiecare familie vulnerabilă să poată beneficia de facturi mai mici și de un control mai precis asupra consumului de energie. Avem încredere că această măsură va aduce o îmbunătățire în calitatea vieții celor care sunt afectați de creșterile de prețuri”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.