Japonia va deveni independentă energetic până în 2060. Dezvoltarea surselor regenerabile permite alimentarea sustenabilă
Japonia este unul dintre cei mai mari cumpărători de cărbune şi gaze naturale lichefiate (GNL) din Asia. Însă, guvernul de la Tokyo vrea să schimbe modul de alimentare al țării. Astfel, până în 2060, Japonia ar putea deveni independentă din punct de vedere energetic datorită extinderii energiei solare, eoliene şi a sistemelor de stocare a electricității pe baterii.
Japonia importă cea mai mare parte a resurselor sale de energie din Orientul Mijlociu, Australia şi Statele Unite. Strategia guvernului nipon prevede reducerea cărbunelui şi a gazelor naturale lichefiate sub 40% din mixul energetic până în 2030, de la peste 60% în prezent. Dar analiştii susţin că ritmul atingerii obiectivului este prea lent.
"Modul de gândire al autorităţilor nipone este că trebuie importată energie deoarece ţara nu are resurse energetice. Dar cu dezvoltarea tehnologiilor din domeniul energiei regenerabile, această opinie poate fi contrazisă", susțin specialiștii.
Prin urmare, autoritățile au elaborat un plan prin care să fructifice avantajul noilor tehnologii eco din domeniul energetic.
Astfel, până în 2060, Japonia ar putea avea suficientă energie dacă sunt îndeplinite următoarele cote privind:
- energia solară (45%),
- energia eoliană (30%),
- hidroenergia (5%),
- biomasă (5%),
- combustibili sintetici lichizi (15%).
"Tot ceea ce trebuie să facă Japonia este să continue procesul de dezvoltare al instalațiilor bazate pe energie solară, pentru a-și spori capacitatea. Din 2014, autorităţile nipone au instalat între 10 şi 12 gigawaţi (GW) pe an", apreciază experții, potrivit Reuters.
La momentul actual, japonezii se clasează pe locul trei în lume, cu 87 GW, după chinezi și nord-americani, în privința capacității totale a instalațiilor fotovoltaice.