Fotovoltaicul silește până și Hidroelectrica să-și ajusteze drastic producția. Termocentralele sunt aproape scoase din piață

Ionuț Tudorică Data publicării: Data actualizării:
panouri solare
Foto: Profimedia

Energia hidro este „împinsă” foarte jos de afluxul de electricitate fotovoltaică – când este soare și eoliană – când bate vântul, Hidroelectrica ajungând, ân anumite situații, cum e azi, la producții istoric reduse, de sub 1.000 MWh.

Vedem din diagrama producție/consum a Hidroelectrica că, în zile cu un consum atât de redus, cum sunt cele de weekened, doar de puțin peste 4.000 MWh, că avem în Nuclearelectrica cel mia mare producător al țării, care produce în banda ei obișnuitp – circa 1.400 MW, putere instantanee.

Energia fotovoltaică urcă în producție, spre miezul zilei, ajungând până la 1.200 MW și, pe măsură ce urcă foto, scade apa, ajungând ca Hidroelectrica să ajungă abia pe trei în topul surselor de producție.

Nuclearelectrica este pe locul unu în producție doar pentru că trebuie preluată automată în Sistemul Energetic Național tot ce produc reactoarele de la Cernavodă, pentru că, în fapt, nuclearul este chiar mai scump decât energia apei.

Altfel, și Cernavodă ar fi fost silită să-și ajusteze producția la realitățile pieței în care foto și eolianul surclasează ca preț celelalte surse de producere a energie, fiind cele mai ieftine, deci competitive la achiziție.

Sunt atât de ieftine pentru că sunt subvenționate de consumatori direct în factura la curent, prin certificatele verzi. Producție mare de electricitate din aceste surse regenerabile înseamnă prețuri foarte mici în piașă, chiar negative în orele cu consum scăzut, după cum arată datele OPCOM – operatorul pieței de energie.

În aceste condiții, practic termocentralele pe gaze și cărbune sunt aproape scoase din piață mai livrând doar câte 400 MWh, pe bază unor contracte anterior încheiate.

Cu precădere pentru termo pe cărbune, această producție este total nesustenabile întrucât Complexul Energetic Oltenia și Complexul Valea Jiului au costuri mari de producție și livrări foarte mici. La miile lor de angajați și cecotaxele pe care sunt nevoite să le plătească, activitatea lor, în aceste condiții de piață, este nesustenabilă.