Cine câștigă din stoparea dezvoltării energiei eoliene. Grupurile de interes răspândesc teorii false
Dezvoltarea energiei eoliene contribuie la tranziția ecologică, însă nu puține sunt vocile care îndrăznesc să conteste această tehnologie remarcabilă: de la Donald Trump la activiști locali, spațiul public abundă în teorii false. Una dintre ele, foarte populară de altfel, este că „morile de vânt” sunt responsabile de uciderea balenelor.
Fostul președinte american Donald Trump a promis în campania electorală din acest an că dacă va reveni la Casa Albă, va abandona toate proiectele de energie eoliană din prima zi.
„Vântul este o energie oribilă. Atunci când elicea nu se învârte, nu produce nimic. Prețurile ridicate la alimente sunt legate de această nouă tehnologie, pentru că am renunțat la avansul producției industriale de dragul unui ideal care nu funcționează”, declara Treump.
De altfel, opoziția fostului președinte american nu este nouă. În urmă cu 11 ani, a criticat ridicare unui parc eolian în largul coastelor Scoției, pentru că obtura priveliștea către ocean dinspre terenul său de golf.
Atitudiunea lui Trump nu este singulară. Deși nu există argumente logice pentru care utilizarea vântului nu ar fi o formă sustenabilă de energie, ele totuși există.
În Australia, spre exemplu, activiștii locali se opun dezvoltării proiectelor eoliene pentru că se tem pentru viața balenelor.
„Turbinele eoliene reprezintă un factor perturbator pentru viața marină. Amplasarea lor în largul coastelor va afecta coridorul pentru migrație folosit de balene și implicit, amenință existența acestei specii”, susține Alex O'Brien, purtătorul de cuvânt al Responsible Future.
Pe lângă teoria balenelor, activiștii australieni se tem că amplasarea lor pe continent va afecta calitatea vieții oamenilor din localitățile aflate în proximitatea turbinelor.
Simpatizanții combustibililor fosili încearcă să oprească avansul tehnologiilor ecologice
În afirmația activiștilor australieni, există și o urmă de adevăr. Viața marină va fi perturbată doar în momentul construcției, nu și după operaționalizare. Pentru a minimiza efectele negative asupra mediului, lucrările pot fi oprite în timpul migrației anuale a balenelor.
„Nu există nicio dovadă că eolienele dăunează balenelor. Forajele petroliere și schimbările climatice sun mult mai rele pentru animale. Aceste puncte de vedere reflectă atitudini care vin din Statele Unite. Unii oameni vor să manipuleze prin afirmații false pentru a continua o industrie profitabilă, dar nocivă pentru mediu. Aceste noi grupuri care apar beneficiază de sprijin legal din partea unor entități, sunt subvenționate și folosite pentru a obstrucționa progresul tehnologiilor curate”, susțin specialiștii, potrivit Deutsche Welle.
În timp ce politicienii și grupurile pro-combustibili fosili împărtășesc opinii similare despre eoliene, în Europa această resursă energetică este pe deplin exploatată, mai ales în Marea Britanie și Germania. Succesul se datorează transparenței și informării corecte a populației, astfel că opozanții proiectelor au găsit puțin spațiu de manevră pentru a împrăștia teoriile conspirației, atât de populare pe alte continente.